Gulerele albastre, mai pretențioase astăzi Studiu Reveal Marketing Research & OLX

Gulerele albastre, mai pretențioase astăzi Studiu Reveal Marketing Research & OLX

În perioada Martie-Aprilie 2018, Reveal Marketing Research, alături de OLX, a realizat un studiu în rândul gurelelor albastre din piața muncii și a angajatorilor din România. Studiul arată cele mai importante diferențe de așteptări și nevoi în ceea ce privește relația angajat-angajator.

Dacă în trecut munca aducea doar siguranța zilei de mâine și se considera că un salariu mai mare ne oferă automat și bucuria de a munci, astăzi îi găsim pe angajați punând mai multe condiții, având mai multe așteptări de la locul unde își petrec mai bine de jumătate din viață. Astăzi gulerele albastre își doresc stabilitate, își doresc să se simtă în siguranță. Însă, vor să lucreze într-un mediu competitiv, în continuă dezvoltare. În același timp vor să poată să-și respecte termenele și să aibă responsabilitatea propriilor decizii, să poată să își motiveze alegerile și recunoască propriile greșeli.

 

Dorința de schimbare, de ambele părți.

34% din angajatori declară că le este dificil să găsească un angajat cu studii medii, iar de partea cealaltă, gulerele albastre găsesc în proporție de 44% dificil să se angajeze. Discrepanța procentuală dintre perceptia angajaților și cea a angajatorilor ridică semne de întrebare cu privire la disponibilitatea locurilor de muncă, arătând faptul că procesul de schimbare al jobului poate părea dificil pentru angajați.

OLX înregistrează peste 45.000 de anunțuri de angajare, iar 80% dintre angajatorii care pun anunțuri își finalizează procesul de căutare într-o lună. Dacă este să ne uităm la diferențe regionale, în ceea ce privește numărul postărilor, în București sunt peste 9.000 de locuri de muncă, în Cluj se înregistrează un număr de peste 3.000 de joburi iar în Iași ciferele arată că sunt peste 2.200.

“Rolul online-ului este foarte important în acest proces. Odată, reprezintă locul unde angajații pot avea acces la o listă importantă de locuri de muncă. Doar pe OLX, aceștia pot găsi până la 45.000 de anunțuri de angajare. Dar și locul unde angajatorii pot face cunoscute acele locuri de muncă disponibile, special create pentru candidați. În felul acesta putem să ajungem la percepția pe care o au atât angajatorii, cât și angajații. Astfel, ne dorim să aducem în față aceste informații, pentru a fi mai ușor procesul de angajare și pentru a face cunoscute nevoile angajaților”, a declarat Cristina Gheorghițoiu (General Manager OLX Group România).   

 

Bonele și menajerele sunt la mare căutare în Iași și Cluj. Unde există cerere, apare și oferta.

 Dacă ne uităm la cele mai căutate categorii din Cluj, găsim categoriile Bone-Menajere, Munca Sezonieră, Pază și protecție, Servicii auto și curierat. Și în Iași, cele mai accesate joburi fac parte din categoriile Bone-Menajere, Ingineri - Constructori, Lucrători comerciali, Lucrători depozit, Pază și protecție, dar și Servicii Auto și curierat.

Acest lucru se datorează “invaziei” de tineri profesioniști care își dedică mare parte din timp creșterii lor profesionale și au nevoie de ajutor pe parte de gestionare a gospodăriei și a responsabilităților legate de copii.

 

Percepția angajaților gulere albastre vs. perceția angajatori

Lipsurile din sistemul de sănătate publică trec dincolo de relația directă -  plătitor de taxe – stat și se răsfrâng și asupra angajatorilor, angajații acordând o importanță ridicată pentru beneficii, precum abonament medical la clinici private sau asigurare medicală privată. În timp ce aproape 5 din 10 angajați declară că s-ar simți motivați la locul de muncă dacă ar primi un astfel de beneficiu, angajatorii mizează în continuare pe tichetele cadou și tichetele de masă pentru completarea pachetului salarial.

Cele mai importante beneficii pe care un angajator ar trebui să i le ofere unui angajat guler albastru pentru a-l motiva

Competență, NU educație!

Cea mai importanta calitate a unui angajat ideal, indicată de către 7 din 10 angajați gulere albastre și 6 din 10 angajatori, este competența. Și încă o dată, managementul defectuos al sistemului public, de învățământ de această dată, arată lipsa de încredere unilaterală în calitatea și utilitatea educației în evaluarea unui angajat, astfel că, sub 6% din intervievați consideră că nivelul studiilor vorbește despre calitatea umană.

 

Angajatul ideal este responsabil și independent. Oare?

Aceste calități sunt importante exclusiv în percepția gurelelor albastre. Un angajat de încredere este cu adevărat util pentru un angajator și este important ca acesta să-și asume greșelile comise și să-și respecte angajamentele. Ei își doresc un loc de muncă care să le ofere oportunitatea de a fi proactivi și apreciați, oferind în schimb angajatorului loialitate și asumare.

 

Ce vor angajatorii de fapt? Obediența și “treaba făcută la timp”

Cea mai mare discrepanță în ceea ce privește așteptările în relația angajat-angajator reiese din listarea calităților angajatului ideal. Pentru că avem, pe de-o parte, un guler albastru dornic să-și demonstreze capabilitățile într-un mediu în care să aibă posibilitatea de a evolua profesional și, de partea celalaltă, avem un angajator cu valori și scale de evaluare a performanței ce vin în totală contradicție cu așteptările angajaților. Pentru că nu, un angajator nu își dorește un angajat cu idei proprii, ci primează obediența și “treaba făcută la timp”. Doar unul din 10 angajatori așteaptă ca angajatul să vină cu idei, angajatorii nu așteaptă ca angajații să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, ceea ce este însă important, angajatul ar trebui sa fie loial companiei din care face parte.

“Angajatorii - gândiri pragmatice, vin cu așteptări puține din partea angajatului ideal, văzut mai degrabă ca persoana care executa sarcinile; De partea cealalta, în dorința de recunoaștere apreciere, angajatul gândește emoțional în relația cu angajatorul, având așteptări ridicate în ceea ce privește reciprocitatea încrederii dintre cele două părți. Realitatea momentului pe piața muncii din România ne arată un guler albastru în căutare de stimă și reciprocitate și un angajatpr care încă recrutează candidați cu valori de la baza piramidei nevoilor.”, declara Silvia Luican (Client Service Director la Reveal Marketing Research)

 

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 678 de gulere albastre și 1.000 de angajatori, prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephonic Interviews) în perioada Martie-Aprilie 2018.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


OLX Group

At OLX we improve people’s lives by bringing them together for win-win exchanges. Sellers win. Buyers win. Communities win. OLX wins. And most of all, you win. Being part of something special. In an open... vezi detalii »

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related