O nouă imagine Oscar Downstream, aceleași valori, o nouă călătorie

O nouă imagine Oscar Downstream, aceleași valori, o nouă călătorie

În cadrul evenimentului organizat vineri la depozitul de la Fundulea, unul dintre cele 6 depozite proprii de carburanți, OSCAR a prezentat în premieră, într-un format inedit noua imagine a companiei.

Se spune că valoarea unei companii, a unei persoane sau a unui grup este dată de suma valorilor individuale și de modul în care acestea sunt susținute în activitatea de zi cu zi. Și cum fiecare dimineață anunță o nouă călătorie în cotidian tot așa valorile noastre se reînnoiesc cu fiecare nouă experiență pe care o întâlnim pe drum.

Noul OSCAR face un nou pas și vorbește deschis despre profesionalism, calitate, respect, grijă și smart driving în susținerea dezvoltării unei comunități în care lucrurile sunt făcute sustenabil, urmărind constant calitatea și valoarea adăugată.

Noua imagine OSCAR este un pas natural pentru o companie care se extinde și evoluează. Intrarea în retailul de carburant, extinderea acoperirii naționale și extinderea gamei de servicii și produse nu doar pentru companii ci și pentru fiecare șofer și partenerii săi de drum, sunt doar câteva din proiectele la care lucrăm.

 

Grija pentru partenerii OSCAR se evidențiază în:

Dezvoltarea portofoliului de card-uri și introducerea a 3 tipuri de card, Energy - card cu funcție de creditare, Easy - card preplătit și Joy - cardul voucher ce funcționează ca instrument de marketing și fidelizare;

Extinderea portofoliului de produse cu 4 noi tipuri de carburanți aditivați din gamele ACTIS și FORTIS, produse superioare ce cresc aria de adresabilitate către noi categorii de clienți. 

Crearea unui brand de franciză și extinderea acoperirii naționale cu noile stații RO concept OSCAR gândite sa vină în completarea rețelei DIESELpoint Access, cu servicii și produse suplimentare integrând în rețeaua actuală un nou concept de benzinării ce folosește lanțul logistic integrat al OSCAR. Toți posesorii de card OSCAR beneficiază de aceleași condiții comerciale, aceeași calitate a carburantului, transparență operațională și siguranța alimentării în orice stație din rețeaua OSCAR, sub cele 2 branduri: DIESELpoint Access și RO;

Extinderea gamei de servicii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieței printr-o versiune premium de stație de incintă, accesibilă cu cardul OSCAR, integrând astfel într-o platformă comună cele mai importante beneficii ale rețelei de stații OSCAR DIESELpoint Access și a stațiilor de incintă OSCAR DIESELpoint.

Lanțul logistic integrat permite respectarea promisiunii de calitate prin controlul complet pe fluxul de aprovizionare și livrare. Carburantul este urmărit de la sosirea în tară până la livrarea acestuia la clientul final: import, transport, stocare și aditivare în depozitele OSCAR, distribuție cu flota proprie și o calitate controlată de un inspector independent, în toate punctele esențiale ale lanțului logistic.

"Avem planuri ambițioase de creștere. Ne-am setat o strategie de dezvoltare pe următorii 5 ani, cu cifre foarte clare și obiective bine definite orientate spre consolidare și dezvoltarea portofoliului de produse, servicii și noi divizii de business.

Investițiile de peste 30 milioane de euro făcute până cum și cele viitoare au ca obiectiv principal modernizarea și creșterea capacității de depozitare, construirea de noi facilități dedicate stocării de carburant, creșterea parcului de autocisterne și modernizarea acestuia, optimizarea lanțului de distribuție, toate având ca obiectiv păstrarea calității și a valorilor OSCAR în tot ceea ce compania întreprinde.

În continuare, ne vom concentra pe dezvoltarea națională în B2B și B2C ce intră în planul strategic pe următorii ani, dar și pe extinderea în afara granițelor prin prisma parteneriatelor pentru acceptanța cardului OSCAR în alte rețele de stații din Europa. Urmărim să încheiem parteneriate prin care să oferim clienților soluții de alimentare cu card în puncte cheie pe traseele de transport internațional atât în regiune cât și în Europa.
Planurile de viitor sunt ambițioase deoarece ajungând în acest punct de dezvoltare și un nivel de maturitate al afacerii, în care lucrurile sunt clare, organizate și stabile, vrem să ducem în B2C, profesionalismul pe care l-am demonstrat și promovat în B2B. De aici și rețeaua RO pentru partenerii in franciză și viitoarele stații sub brandul OSCAR.

Având în vedere investițiile realizate, ne propunem să ne consolidăm poziția și să oferim o gamă completă de servicii și produse atât pentru companii cât și pentru fiecare dintre noi.” declară reprezentanții companiei.

 

Despre OSCAR

Suntem partenerul de încredere pentru fiecare industrie si tip de afacere.

Din 2001 oferim soluții personalizate partenerilor noștri: firme de transport, construcții, fermieri, agricultori sau orice alt tip de afacere. Am reușit asta pentru ca, pe lângă statutul de client, pentru noi, fiecare companie care apelează la serviciile și soluțiile noastre  devine partener. Împreună am găsit de fiecare data soluții adaptate fiecărui tip de afacere, pentru a optimiza resursele si pentru a controla consumul. Nu ne-am limitat nicio clipă la soluția cerere-ofertă, ci am creat servicii integrate și moderne pentru soluții clare și sustenabile. 

Portofoliul OSCAR include în principal furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint și carduri de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte. De-a lungul timpului am completat portofoliul cu benzină, bitum și lubrifianți.

Bazându-ne pe o infrastructură logistică modernă și extinsă ce include o rețea de depozitare proprie cu o capacitate de stocare  de 50.000 mc și o flotă moderna de 57 autocisterne, OSCAR susține promisiunea de calitate făcută partenerilor săi.  Experiența acumulată, cunoașterea profundă a cerințelor pieței, orientarea spre dezvoltarea  de soluții personalizate și un flux controlat prin lanțul logistic integrat, dau certitudinea că produsul dorit este disponibil la calitatea cerută, la locul și timpul promis.

Suntem astăzi cea mai mare companie petrolieră independentă distribuitoare de carburant din România.

 

Despre stațiile de incintă OSCAR 
Serviciul de alimentare prin stații de incintă OSCAR - DIESELpoint se pretează oricărui domeniu de activitate ce presupune ca traseele autovehiculelor să aibă punct de plecare/sosire sau să tranziteze zona unde este amplasată stația de incinta.

Este un serviciu integrat ce include alimentare cu motorină prin intermediul stațiilor de incintă (5.000, 9.000, 20.000 de litri) oferite în comodat pe perioada contractului, cu instalare, suport tehnic și mentenanță incluse; aprovizionare prin intermediul flotei proprii, din depozitele OSCAR răspândite la nivel național; sistem de gestiune a stațiilor de incintă disponibil pentru client; consultanță în alegerea celei mai potrivite soluții pentru afacerea clientului, dar și pentru optimizarea consumului.

Stațiile de incintă OSCAR - DIESELpoint reprezintă soluția optimă de reducere a costurilor pentru companiile care doresc să păstreze un control riguros asupra alimentărilor cu motorină și al consumului, acoperind o gamă largă de cerințe din toate domeniile de activitate.

Munca de pionierat începută în 2004 de echipa OSCAR pe piața de distribuție a carburanților prin instalarea stațiilor de incintă DIESELpoint a fost pe deplin răsplătită de răspunsul pozitiv al clienților, ajungând astăzi la 2.000 de stații instalate și active la nivel național. 

 

Despre rețeaua de stații OSCAR
Drumul înseamnă acum mai mult decât un număr de kilometri care trebuie parcurși pentru a ajunge la destinație. Astăzi, drumul este o experiență și pentru că vrem să iți fim alături, am creat un set de carduri pentru o alimentare optimă cu carburant.

Destinat companiilor, sistemul de card asigură o gestionare eficientă a consumurilor de carburant prin acces online, în timp real la toate tranzacțiile efectuate cu cardurile OSCAR. A fost gândit ca un concept business to business de alimentare cu carburant destinat flotelor auto ale companiilor partenere, prin utilizarea cardurilor personalizate în rețeaua națională de stații de carburant OSCAR amplasate pe rutele comerciale naționale.

Toate cardurile OSCAR beneficiază de aceleași condiții comerciale, aceeași calitate a carburantului, transparență operațională și siguranță a alimentării în orice stație din rețeaua OSCAR: DIESELpoint Acces și RO concept OSCAR.

OSCAR – DIESELpoint Access rețeaua B2B disponibilă din 2010, a fost construită și se dezvoltă  în mod special pentru a acoperi nevoile transportatorilor. Punem accent pe nevoia șoferului profesionist, atât a celor naționali, cât și a celor internaționali ce pot găsi pe rutele de transport puncte de alimentare bine poziționate la un preț competitiv.

RO concept OSCAR reprezintă un pas natural al intrării OSCAR în retailul de carburant. OSCAR a dezvoltat RO, un brand de franciză gândit sa vină în completarea rețelei DIESELpoint Access, cu servicii și produse suplimentare integrând în rețeaua actuală un nou concept de benzinării ce folosește lanțul logistic integrat al OSCAR.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related