HISTORY® difuzează în exclusivitate producția originală „Dezastre care au schimbat Marea Britanie”, oferind o perspectivă profundă asupra celor mai marcante tragedii din istoria postbelică a britanicilor. Noua serie va avea premiera pe 25 august și va fi transmisă în fiecare sâmbătă seară, de la ora 22:00.
Prezentat de actorul James Nesbitt (cunoscut în special pentru serialele Cold Feet și Stan Lee’s Lucky Man), acest documentar unic analizează la 360 de grade evenimentele care au condus la cele mai devastatoare catastrofe petrecute în ultimii 60 de ani în Marea Britanie. Astfel, producția nu evidențiază doar costurile umane, ci își propune și să explice contextul mai larg – politic, cultural și instituțional – care a contribuit la aceste tragedii, examinând în același timp schimbările realizate după fiecare eveniment.
Cu narațiuni individuale explorate de jurnaliștii Donal MacIntyre (Macintyre Investigates) și Anna Richardson (Super Shoppers, Naked Attraction), seria investighează de ce semnalele de alarmă au fost de multe ori ignorate și cum decizii aparent inofensive – în unele cazuri, luate cu zeci de ani înainte – au contribuit la evenimentele care au schimbat definitiv Marea Britanie de după război.
Fiecare episod este autonom, explorând câte un eveniment diferit, cum ar fi: tragedia din Turnul Grenfell (2017), accidentul feroviar de la Ladbroke Grove (1999), dezastrul feribotului din Zeebrugge (1987) și incendiul de la King’s Cross (1987). Alte două episoade comemorează 30 de ani de la explozia platformei petroliere Piper Alpha (1988), respectiv 60 de ani de la accidentul aviatic de la Munchen (1958), fiind difuzate de HISTORY chiar în zilele în care au avut loc cele două tragedii.