Plin de inspirație pentru acasă, noul Catalog IKEA vă invită să intrați într-o mare casă deschisă și să descoperiți 7 povești diferite despre viața de zi cu zi.
Catalogul IKEA 2019 este aici pentru a susține diversitatea și pentru a răspunde nevoilor, uneori foarte diferite, pe care le avem în viața de zi cu zi acasă. Șapte locuințe, fiecare cu propria poveste, dar care încep din același loc: dorințe și stiluri de viață diferite care se îmbină armonios. Noul catalog IKEA sărbătorește viața acasă cu toate provocările, tensiunile, nevoile și visurile ei.
Distribuția noului catalog IKEA 2019 în peste 800.000 de case din București și împrejurimi va începe marți, 28 august și va dura până pe 21 septembrie. Cea de-a 13-a ediție a catalogului IKEA pentru România și a 68-a la nivel global, celebrează viața acasă și ne invită să privim în cea mai mare „casă deschisă”.
Noul catalog IKEA are o structură diferită față de anii anteriori. În primul rând, coperta are un design nou și include o ramă albă, inspirată de cataloagele IKEA din anii 1980. Apoi, conținutul din această ediție se axează pe șapte case, fiecare cu povești noi și inspirație pentru viața de zi cu zi: cupluri de vârste diferite, familii numeroase și familii mici care locuiesc alături de colegi de apartament sau oameni care locuiesc singuri în spații foarte mici.
„La IKEA ne dorim să aducem idei și inspirație care se potrivesc alegerilor celor mai mulți oameni. Prin urmare, anul acesta am creat interioare complete și ne-am îndepărtat de conceptul camerelor individuale prezentate până acum în catalog,” spune Theodor Nica (Communication and Interior Design Manager IKEA Băneasa).
Pentru a crea casele din Catalogul 2019, am început de la studiul IKEA Life at Home Report, care are la bază rezultatele studiilor IKEA realizate în toată lumea. Am aflat că a avea „prea multe lucruri” este o mare problemă pentru stilul de viață modern. Prin urmare, două dintre case prezintă soluții de organizare a obiectelor și amintirilor. Între cele șapte case se află un studio de 16 metri pătrați, precum și o casă dedicată stilului de viață sustenabil, toate create cu ajutorul soluțiilor IKEA.
Pe lângă catalogul de anul acesta, au fost anunțate o parte dintre colecțiile limitate IKEA care vor fi lansate în magazinele IKEA anul acesta. Noua colecție GRATULERA a fost lansată cu ocazia aniversării de 75 de ani de IKEA și aduce în magazine unele dintre cele mai populare produse IKEA din anii 1950-1960, 1970-1980 și 1990-2000. Prima parte a colecției a ajuns deja, în timp ce următoarele două vor fi lansate în octombrie, respectiv decembrie.
Catalogul IKEA 2019 are aproximativ 300 de pagini, este tradus în 37 de limbi și distribuit în 50 de țări, în 190 de exemplare. Catalogul IKEA este cea mai mare publicație imprimată 100% pe hârtie certificată Forest Stewardship Council™. Asta înseamnă că hârtia provine din lemn obținut în urma unui management cu standarde ecologice, sociale și economice stricte.