Recolamp, cea mai veche asociaţie de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor din echipamente de iluminat, porneşte o nouă campanie educațională - „Nu călca pe bec, reciclează-l!” – dedicată elevilor de gimnaziu şi liceu din Bucureşti.
Scopul campaniei este creşterea gradului de informarea şi conştientizare privind importanţa colectării selective corecte a deşeurilor din echipamentele de iluminat și nu numai, mai ales că elevii sunt cei care, ulterior, pot genera schimbări semnificative în societate.
Campania se va desfăşura timp de un an de zile în numeroase şcoli şi licee din Capitală şi va aduce în faţa elevilor influenceri ai momentului care le vor vorbi despre importanţa colectării selective şi a reciclării.
„Mă bucur nespus că sunt printre cei care se vor întâlni cu elevi. Sunt o persoană foarte pasionată de ceea ce fac şi aş vrea să le transmit şi altora din entuziasmul meu, mai ales că numai împreună putem schimba cu adevărat ceva. E un mare păcat să irosim resursele în felul în care o facem, să luăm totul de-a gata fără a ne pune întrebări şi să nu ne pese ce se întâmplă cu deşeurile pe care le producem. Aveam acces nelimitat la informaţii, mâncăm tehnologie pe pâine, toţi suntem prezenţi pe reţelele sociale şi, totuşi, băgăm, la propriu gunoiul sub preş, acesta e un paradox al momentului, pe care sper să îl rezolvăm împreună,” a declarat Andra Gogan, unul dintre influencerii care vor merge în faţa elevilor să le vorbească despre importanţa reciclării.
Campania „Nu călca pe bec, reciclează-l!” este gândită să răspundă atât nevoii elevilor de a fi prezenţi pe reţelele de socializare (campanie are o puternică componentă online), cât şi să ofere informaţii despre reciclare şi activitatea Recolamp într-o manieră relaxată şi să faciliteze întâlnirea cu idoli ai generaţiei tinere care pot oferi lecţii preţioase despre reciclare.
Cei mai cunoscuţi tineri bloggeri şi vloggeri ai momentului au spus DA ideii Recolamp şi vor fi prezenţi la numeroase întâlniri cu elevii, cărora le vor arăta de ce e cool să colectezi becurile arse şi cum protejezi mediul şi sănătatea celor din jur dacă ajuţi la reciclarea lor în condiţii de siguranţă.
„Am pornit această campanie din convingerea că noua generație este cea mai în măsură să facă schimbări relevante în ceea ce privește modul în care colectarea selectivă se întâmplă în acest moment în România. Așa că misiunea noastră poate fi realizată doar alături de ei, cei mai entuziaști și mai energici agenți ai schimbării. Ei vor învăța practicile corecte de colectare selectivă a becurilor arse de la persoane publice pe care le îndrăgesc, și vor afla, în acest mod, cât este “cool” să aibă grijă de natură și de mediul din jurul lor! În plus, anul viitor vom duce proiectul mai departe cu o amplă campanie de CSR în care îi vom implica pe toţi ”, a declarat Anca Lupusavei (Marketing Manager Recolamp).
Cifrele generale privind reciclarea arată că ne situăm la coada listei în Uniunea Europeană și că, în continuare, cele mai multe deșeuri ajung la gropile de gunoi, cauzele fiind, cu precădere, lipsa infrastructurii, mentalităţile rigide, lipsa de informaţii şi nepăsarea.
„Tinerii trebuie să fie conștienți atât asupra riscului ridicat de poluare prin aruncarea la gunoi a deșeurilor din echipamente de iluminat, cât și asupra consumului exagerat de resurse naturale. Un alt punct esențial este să știm ce produse de iluminat cumpărăm! Factorul decizional la raft nu ar trebui să fie prețul, criteriile de bază în alegerea surselor de iluminat sunt: consumul de energie electrică și durata ridicată de viață”, a mai declarat Anca Lupusavei.