Diferențe majore între percepții și realitate când vine vorba de teme precum estimarea corectă a numărului de pensionari, sau numărul de copii vaccinați într-o țară. Românii răspund la fel de greșit ca majoritatatea popoarelor, indiferent de tema propusă.
Compania de cercetare de piaţă Ipsos publică rezultatele unui studiu care măsoară falia dintre percepțile oamenilor și realitate. Începând cu anul 2012, Ipsos derulează la nivel global studiul The Perils of Perception în 37 de țări, inclusiv în România, și arată cum majoritatea oamenilor au percepții greșite despre aproape orice: cât de des fac sex tinerii, proporția copiilor vaccinați sau evoluţia numărului de pensionari.
Criminalitatea – cât de aglomerate sunt închisorile?
Respondenții din majoritatea țărilor investigate au percepția greșită că închisorile sunt mai alomerate decât sunt de fapt. În medie, oamenii cred că închisorile sunt cu 30% peste capacitatea maximă (130%), în timp ce în realitate sunt în medie cu doar 9% peste capacitatea maximă (109%). Totuși, locuitorii țărilor cu cele mai aglomerate închisori tind să indice oricum cele mai ridicate rate de aglomerare, ceea ce dovedeşte o percepţie apropiată de realitate.
În România, gradul de aglomerare este de 123%, în timp ce respondenții au estimat un grad de aglomerare de 141%.
Hărțuirea sexuală – un subiect minor în România:
Indiferent de țară, bărbații estimează niveluri mai scăzute de hărțuire sexuală decât femeile. În medie, bărbații estimează că 36% dintre femei au fost hărțuite sexual, în timp ce femeile estimează rata hărțuirii sexuale la 44%. De menționat că ambele estimări sunt sub nivelul realde 60%.
România are cea mai mică rată de hărțuire sexuală raportată între ţările investigate (32%), iar estimarea medie este de 30%. Cea mai mare diferență dintre percepție și realitate este în Danemarca, unde estimarea medie este de 36%, în timp ce rata de hărțuire sexuală raportată este de 80%.
Sexualitate – credem că ceilalţi fac sex mai des decât noi:
Din nouăsprezece țări în care a fost inclusă, majoritatea răspund greșit la întrebarea despre cât de des fac sex tinerii cu vârste între 18-29 de ani. În medie, credem că femeile fac sex de 20 de ori pe lună, iar bărbații de 22 de ori pe lună. În realitate, femeile răspund că fac sex de 5 ori pe lună, iar bărbații de 6 ori. Desigur, fiind vorba de o intrebare sensibilă, vom fi înțelegători cu posibilitatea ca cel puțin unul dintre sexe să nu dezvăluie numărul real.
Vaccinarea copiilor - subestimată:
Toate țările din studiu subestimează nivelul ratei vaccinării la copii. În medie, oamenii cred că doar 73% din copiii cu vârsta de sub un an sunt vaccinați, în timp ce rata reală a vaccinării este de 94%, conform Organizației Mondiale Sănătății.
Românii cred că doar 60% din copiii cu vârsta de sub un an au fost vaccinați, în timp ce cifrele oficiale arată că în realitate 82% dintre copiii sub 12 luni au fost vaccinați (o diferență de 22% între percepții și realitate). Totuși, dintre țările investigate în studiul Ipsos, România are una din cele mai slabe rate de vaccinare (82%), sub alte țări în curs de dezvoltare precum Ungaria (99%), Turcia (96%) sau Serbia (95%).
Demografie – mai puţini pensionari decât ne aşteptăm:
La întrebarea referitoare la numărul previzionat de pensionari, toate țările supraestimează cu mult ce proporție a populației va avea vârsta de peste 65 de ani în 2050. Locuitorii tuturor țărilor investigate consideră că mai bine de jumătate din populația din 2050 va fi formată din persoane cu vârsta de peste 65 de ani, inclusiv cei din România, în timp ce previziunile oficiale situeaza numărul acestora mai la 28%.
Pentru a vedea dacă există și un tipar după care oamenii răspund la aceste întrebări, în funcție de țară, Ipsos a calculat un Index al Percepțiilor Eronate. În 2018, Thailanda primește “premiul” pentru Țara cu percepțiile cele mai îndepărtate de realitate. Cele mai apropiate de realitate percepții le au locuitorii din Hong Kong, Noua Zeelandă, Suedia și vecinii noștri din Ungaria. România este pe locul 13 din 37 în topul percepțiilor eronate.
Rezultatele studiului Ipsos arată că oamenii răspund greșit în mod sistematic la întrebări pe teme de interes public, despre care avem alarmant de puține date factuale. Indiferent de țară, fricile colective par să fie promovate identic pe agenda media și, deloc surprinzător, conduc la erori grave de percepție în rândul publicului.
Cu ocazia publicării rezultatelor acestui studiu, Editura Publica şi Ipsos anunță că echipa Ipsos România și autorul cărții The Perils of Perception au decis să scrie un capitol special pentru ediția în limba română a acesteia. Capitolul va elabora rezultatele studiului privind discrepanța dintre realitate și modul în care percep românii diverse situații sociale. Ediția în limba română va fi publicată de Editura Publica, iar lansarea va avea loc la București, în luna mai a anului 2019, în prezența autorului.
Bobby Duffy este profesor de Politici Publice la King's College London. Înainte să fie consilier și director al Institutului de Cercetare socială Ipsos MORI a lucrat în cadrul Biroului de Strategie al Primului Ministru al Marii Britanii.
Metodologie:
Pentru studiul Perils of Perception 2018 au fost realizate în total 28115 interviuri în rândul persoanelor cu vârsta între 16/18-64 ani între 28 septembrie – 16 octombrie 2018, în 37 de țări, folosind panelul online Ipsos în majoritatea dintre acestea.
Cele 37 de ţări sunt: Australia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Marea Britanie, Hong Kong, India, Italia, Mexic, Montenegru, Serbia, Singapore, Spania și SUA, Japonia, Argentina, Belgia, Chile, Columbia, Danemarca, Ungaria, Malaesia, Olanda, Noua Zeelandă, Peru, Polonia, România, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Suedia, Elveția, Tailanda și Turcia.
Grupul international de origine franceză Ipsos este numărul 3 global in domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 89 de ţări. În România, grupul Ipsos este prezent prin două entităţi, Ipsos România şi Ipsos Interactive Services şi are peste 1000 de angajaţi.