Neuroscience, rețeta universală a relației de dragoste dintre brand și consumatori

Neuroscience, rețeta universală a relației de dragoste dintre brand și consumatori

De Ziua îndrăgostiților, agenția Cursuri Creative a întrebat specialiștii în neuroscience care este secretul unei relații de dragoste și dacă formula poate fi aplicată în cazul relației între un brand și consumatorii săi. Există o rețetă universală pe care companiile ar putea să o aplice pentru a avea clienți “îndrăgostiți” de produse lor?

 

"Legătura dintre clienți și branduri este întotdeauna mai complexă decât pare. Similară unei relații cu persoanele dragi din viața noastră, se bazează pe un cocktail complex de amintiri, experiențe, stări emoționale de o diversitate greu de cuprins, de la exaltare la frustrare, pe încredere, așteptări și planuri de viitor. Iar consolidarea ei pe termen lung presupune un schimb constant de feedback, adaptare, comunicare și evoluție într-un ritm similar”, spune dr. Ana Iorga (fondatorul Buyer Brain și speakerul masterclass-ului de “Neuromarketing și Customer Experience”).

 

Această legătură pare dificil de atins, de aceea Ana Iorga spune că menținerea unei relații de fidelitate între un brand și consumator implică valori comune și principii pe care ambele părți să le păstreze în timp.

Ana Iorga și Anil Pillai, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți în customer experience, vor susține pe 10-11 aprilie, la București, cea de-a doua ediție a Masterclass-ului dedicat Neuromarketingului și strategiilor de Customer Experience în care folosesc tehnici de cercetare pentru explicarea comportamentelor consumatorului.

Potrivit acestora, rețeta “magică” a relației unui brand cu consumatorul său are foarte multe ingrediente, dar cele mai importante țin de consecvența cu care brandurile comunică valorile lor esențiale.

Emoțiile: Conform studiilor, peste 95% din procesul de gândire se produce inconștient, creierul uman funcționând asemenea unui algoritm ce detectează tiparele cunoscute și determină acțiuni ce devin obișnuințe. Majoritatea consumatorilor tind să aleagă branduri de care sunt legați emoțional prin experiențe și amintiri relevante. Experiențele emoționale ale consumatorilor sunt determinate de tiparele afective ale fiecăruia.

Unicitatea brandului: Un brand de succes este unul care are o voce și o imagine particulară și care nu se teme să iasă din zona de confort. Brandurile trebuie să creeze o imagine puternică și constantă și să fie prezente acolo unde sunt și consumatorii lor.

Cercetarea: Cercetările în neuromarketing permit studierea reacțiilor subconștiente ale consumatorilor în momentul în care sunt expuși la anumiți stimuli. Cu ajutorul tehnologiilor și aparaturii specifice neuroștiintelor (EEG, GSR, fRMN) și ochelarilor cu funcție de eye-tracking, împreună cu teste online implicite specialiștii pot obține informații esențiale pentru procesul de dezvoltare a produselor noi sau pentru crearea campaniilor.

Încrederea: Câștigarea și menținerea încrederii consumatorilor este strâns legată de înțelegerea nevoilor acestora și oferirea soluțiilor adecvate. Aceștia își doresc să înțeleagă modul în care serviciile sau produsele oferite de companii pot adăuga valoare vieții lor.

Experiențele memorabile: Cercetările din neuroștiințe ne pot ajuta să înțelegem nevoile consumatorilor și să adaptăm produsele pentru a corespunde acestora.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related