Studiu GPeC: Strategia de marketing, produsele comercializate și serviciul de Customer Support – factorii esențiali pentru succesul magazinelor online

Studiu GPeC: Strategia de marketing, produsele comercializate și serviciul de Customer Support – factorii esențiali pentru succesul magazinelor online

În fiecare zi, în România se lansează peste 50 de magazine online. În 2018, numărul lor s-a dublat până la un record de 15.000 de comercianți.

Datele lansate de Registrul Comerțului arată că, în ultimii zece ani, e-commerce-ul a înregistrat o creștere de peste 500% a cifrei de afaceri, devenind unul dintre cele mai rentabile sectoare de activitate. Cu toate acestea, piața de e-commerce din România nu este încă o piață matură, jucătorii concurând pentru puțin peste 5 milioane de cumpărători.

Pe măsură ce competiția crește, pentru a rămâne în business, magazinele trebuie să țină pasul cu toate inovațiile digitale care transformă modul clienților de a face cumpărături. Care sunt cele mai mari provocări ale comercianților și ce trebuie să faci pentru a crește online în 2019? Descoperă în rezultatele studiului de piață realizat de GPeC în luna martie.

 

Diferențiatorii sunt principalii factori care generează succesul unui magazin online

Succesul unui magazin online nu este o rețetă sigură. Totuși, există câteva ingrediente care, dozate corect, te ajută să rămâi relevant și în top of mind pentru clienții tăi. Astfel, respondenții studiului consideră că principalii 3 factori în care trebuie să investești pentru a avea succes în 2019 sunt: strategia de marketing (88.6%), produsele comercializate (58.6%) și serviciul de Customer Support oferit (52.7%). Cele trei componente sunt esențiale oricărui business online, dar fiecare poate fi un diferențiator puternic care să-ți asigure o creștere organică.

Principalele provocări cu care se confruntă magazinele online sunt binecunoscute pentru orice tip de afacere. Atragerea de clienți noi este provocarea numărul unu pentru 66.8% dintre business-uri. 47.3% au dificultăți în retenția clienților. Iar promovarea cu succes a produselor online reprezintă o sarcină dificilă pentru 43.6% dintre respondenți. În plus, managerii de business-uri online spun că se confruntă și cu o serie de provocări specifice, precum problema retururilor, nevoia automatizării proceselor și livrarea rapidă a produselor.

Atunci când vine vorba despre promovarea business-ului, cele mai performante canale de marketing online în e-commerce rămân, de departe, Facebook și Google Ads, preferate de 57.3%, respectiv 55.5% dintre respondenți. Pe lângă cele două canale plătite, peste 30% dintre specialiștii în marketing online folosesc cu succes E-mail și Content Marketing în campaniile lor. Instagram este, la rândul lui, un canal relativ recent care prinde din ce în ce mai mult teren în e-commerce. Rata de utilizare în creștere și caracterul aspirațional al conținutului îl fac un canal performant pentru business-uri online din majoritatea verticalelor. 16.4% dintre respondenții studiului spun că folosesc deja cu succes Instagram Ads.

 

Strategii de creștere în e-commerce

Pentru a crește pe termen lung, un magazin online are nevoie de o strategie coerentă, bazată pe date și studii de piață. 32.3% dintre respondenți spun că, pentru a crește în 2019, iau în considerare lărgirea gamei de produse. 18.2% au în vedere îmbunătățirea serviciului de Customer Support, iar 15.9% se gândesc să atace piețe internaționale prin extinderea magazinului cross-border. Atragerea unui capital de risc reprezintă o opțiune de creștere pentru 14.5% dintre antreprenori și tot atâția plănuiesc să investească în training-ul angajaților, pentru a le dezvolta abilitățile tehnice specifice. 

De altfel, e-commerce-ul a devenit una dintre cele mai atractive industrii pe piața muncii. În funcție de dimensiunea și specificul lui, un business online angrenează angajați sau contractează specialiști în posturi foarte diverse, de la tehnic la creativ. Know-how-ul pe care se sprijină succesul unui magazin online în 2019 este compus din următorul mix de abilități: 26.8% Business Management, 20.9% Online Marketing, 17.3% SEO, 14.1% Usability& User Experience, 10.9% Analytics.

GPeC SUMMIT este cel mai important eveniment de E-Commerce și reprezintă cea mai mare comunitate a magazinelor online din România. Cu o tradiție de 14 ani, GPeC este mixul perfect de Conferințe, Workshopuri, Expo, Cursuri intensive, Statistici, Comunitate și Competiția Magazinelor Online, cu rolul precis de a contribui la dezvoltarea pieței de e-commerce. 

Peste 800 de proprietari de magazine online, antreprenori, investitori, e-commerce manageri, digital marketeri, web developeri și specialiști în comunicare online sunt așteptați pe 27-28 mai la GPeC SUMMIT. Până pe 16 mai, biletele de acces au preț promoțional prin oferta Early Bird

Studiul „Specialiști în e-commerce. Cum îți poți crește afacerea online în 2019?” a fost realizat de GPeC în perioada 8-22 martie 2019 în baza unui sondaj administrat online, folosind întrebări cu răspuns multiplu, pe un eșantion de 220 de profesioniști în e-commerce și marketing online.

GPeC 2019 este un eveniment powered by FAN Courier

Gold Partner: VTEX

Eveniment susținut de: CORA, DPD, DWF, eMAG, Frisbo, GTS, MTH Digital, New Black

Hosting Oficial GPeC: Hosterion

Radioul Oficial: Kiss FM

Limousine Service: City Limo

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


MTH Digital

At MTH Digital we love making things happen. But we also love 3 things: digital, logic and the big picture. We don’t believe digital strategy is about a “one size fits all” solution and we will... vezi detalii »

DWF

Suntem agentia specializata exclusiv in servicii SEO infiintata in anul 2013. Crestem traficul organic non-brand pe site conform obiectivelor de business ale fiecarei companii care apeleaza la serviciile... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related