Tinerii participanți în programul Fotbal pentru Prietenie s-au reunit în Madrid pentru evenimentele finale din cadrul programului Fotbal pentru Prietenie. Între 29-31 mai, în cadrul Taberei Prieteniei organizate în fiecare an pentru copii din toate colțurile lumii, participanții de anul acesta, din 54 de țări, se antrenează, participă la workshopuri și cursuri pe teme sociale, educaționale și de protecție a mediului, împărtășind cu toții cele 9 valori umane esențiale promovate în cadrul programului: prietenie, egalitate, corectitudine, sănătate, pace, devotament, victorie, tradiţie şi onoare.
Fotbal pentru Prietenie aduce împreună copii pasionați de fotbal care au șansa de a se întâlni cu sportivi de renume și jurnaliști din toată lumea. De asemenea, specialiști în industrii creative le predau copiilor cursuri introductive în domeniile lor de specialitate. Unul dintre aceștia este Bill Asprey, faimosul illustrator britanic care a realizat mascotele programului Fotbal pentru Prietenie – Freddy și Freida – și care le-a povestit copiilor despre bazele ilustrației și cum a luat naștere seria lui de cărți ilustrate „Love is…”.
"Particip în programul Fotbal pentru Prietenie de câțiva ani și de fiecare dată sunt uimit de atmosfera pe care o creeză copiii în Tabăra Prieteniei. Fiecare dintre ei vine în tabără cu inima deschisă și cu zâmbetul pe buze. Când îi văd antrenându-se și învățând împreună, încep să cred într-un viitor cu pace și fericire, în care îi așteaptă experiențe creative și descoperiri extraordinare”, a declarat Bill Asprey.
În cadrul Taberei Prieteniei, tinerii fotbaliști se antrenează pentru a participa în Campionatul Internațional Fotbal pentru Prietenie. Fiecare echipă de copii este antrenată de câte un fost participant în cadrul programului. În același timp, tinerii jurnaliști selectați anul acesta în program documentează meciurile colegilor lor, realizează interviuri cu antrenorii și învață tainele jurnalismului de la jurnaliști cu experiență din întreaga lume. Alături de aceștia, tinerii jurnaliști realizează toate materialele care sunt publicate pe canalele de comunicare ale programului Fotbal pentru Prietene: ziarul intern, website, social media.
“Prima zi din Tabăra Prieteniei a fost plină de activități și întâlniri cu mulți copii din mai multe țări. Mi-am făcut prieteni noi și abia aștept următoarele zile”, a declarat Vlad Stancovici, mijlocaș, unul dintre tinerii fotbaliști care participă la ediția de anul acesta a programului Fotbal pentru Prietenie. În același timp, pentru Răzvan Pană, tânărul fundaș român, prima zi în Tabără a fost plină de „activități diverse și interesante împreună cu o mulțime de copii din țări diferite, cu care deja m-am împrietenit.”