- În intervalul 31 mai - 9 iunie, Mercedes-Benz a fost Mașina Oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania;
- Personalitățile din lumea filmului prezente la TIFF au fost conduse pe covorul roșu de limuzinele Mercedes-Benz Clasa E, Clasa S și SUV-urile Mercedes-Benz GLC;
- Noua Clasa V, apariție în premieră locală, în cel de-al doilea weekend al TIFF;
- Cătălin Ștefănescu, ambasador de brand Mercedes-Benz România, a înmânat Premiul de Excelenţă lui Marcel Iureș, unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și film;
- Cei 10 actori de teatru pregătiţi să păşească în lumea filmului au fost susţinuţi şi în acest an de Mercedes-Benz, în cadrul programului TIFF „10 pentru Film”.
Între 31 mai - 9 iunie, Mercedes-Benz România a fost, pentru a treisprezecea oară, Mașina Oficială a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul și cel mai mare festival din România dedicat filmului de lungmetraj, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție.
Sub conceptul „Mercedes-Benz & TIFF. Experiențe conduse de emoție și inteligență”, ce reflectă valorile împărtășite de cei doi parteneri, Mercedes-Benz a fost scenaristul unor momente memorabile pentru toți invitații: de la călătorii de 5* la bordul autoturismelor și provocări creative pentru actorii din programul „10 pentru Film”, la concert de muzică clasică și întâlniri cu oameni talentați.
SUV-urile Mercedes-Benz GLC și limuzinele Clasa E au desăvârșit experiența cinefililor și cineaștilor prezenți în Cluj-Napoca pe durata festivalului, dar și pe covorul roșu, la Galele de deschidere și de închidere ale ediției TIFF.18. Flota auto a TIFF a fost completată de autovehiculele comerciale ușoare Mercedes-Benz Vito și Sprinter acordate organizatorilor, pentru suportul logistic.
Cea de a XVIII-a ediție a TIFF a marcat și o premieră la nivel național: noul Mercedes-Benz Clasa V, lansat la începutul acestui an la Stuttgart, a avut debutul local în cadrul festivalului. Invitații Mercedes-Benz la TIFF au fost primii care s-au bucurat de un V-eekend întreg cu Clasă, având o experiență de conducere unică, amplificată de designul modern și de eleganța expresivă a noii Clase V.
„Mercedes-Benz are un parteneriat de tradiție cu Festivalul Internațional de Film Transilvania și mă bucur că am participat la ediția din acest an. A fost o plăcere să descopăr cum atmosfera vibrantă a festivalului încarcă orașul și mă bucur că am avut ocazia să îmbogățim întreaga experiență prin intermediul autovehiculelor noastre.”, a declarat Martin Schulz (Managing Director Passenger Cars și CEO Mercedes-Benz România).
Sprijinit de Mercedes-Benz, proiectul TIFF „10 pentru Film” a continuat și în acest an, cu scopul de a promova noi generații de actori în cinematografia românească. Numărul 10 a reprezentat laitmotivul întregului proiect realizat anul acesta: 10 zile de festival, 10 actori, 10 ani de parteneriat Mercedes-Benz și Cătălin Ștefănescu. Conduși de Cătălin Ștefănescu, actorii au co-creat un scurtmetraj original - Drive the next line, o incursiune în universul TIFF.
„Experiențele conduse cu emoție și inteligență descriu perfect cei 13 ani ai poveștii Mercedes-Benz la TIFF, o poveste plină de momente unice și oameni talentați. 10 zile de festival, 10 actori, 10 ani alături de Mercedes-Benz - anul acesta am avut ocazia să redescopăr semnificația acestui număr și să observ că nu înseamnă doar perfecțiune, ci curaj, talent, inspirație, emoție. An de an, alături de Mercedes-Benz, mă las inspirat atât de actori ambițioși aflați la începuturile carierei lor în film, cât și de colegi consacrați, pe care îi admir.”, a declarat Cătălin Ștefănescu (Ambasador de Brand Mercedes-Benz).
Printre personalitățile care au intrat în universul TIFF la bordul limuzinelor Mercedes-Benz s-a numărat și actorul american Nicolas Cage. Actorul a primit la Cluj-Napoca Trofeul Transilvania pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale.
În ultima seară a TIFF, atmosfera elegantă de pe covorul roșu a fost acompaniată de Cvintetul Classis, prin reinterpretări ale pieselor din producții cinematografice de renume, moment artistic realizat cu sprijinul Mercedes-Benz.
În cadrul Galei, Cătălin Ștefănescu a oferit, în numele Mercedes-Benz, Premiul de Excelență pentru contribuția adusă cinematografiei românești actorului Marcel Iureș.