„Împreună Acasă”, o campanie Delikat şi Salvaţi Copiii pentru susţinerea copiilor rămaşi singuri acasă

„Împreună Acasă”, o campanie Delikat şi Salvaţi Copiii pentru susţinerea copiilor rămaşi singuri acasă

Delikat lansează campania „Împreună Acasă” prin care, alături de organizaţia Salvaţi Copiii, sprijină copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum și persoanele în grija cărora se află. Înțelegând această problemă reală a societății românești și dificultățile acestor copii, Delikat se implică pentru a-i proteja, a-i asculta şi a-i încuraja pe copiii rămaşi singuri acasă și invită cât mai multe persoane să se alăture demersului său.

Pornind de la datele Ministerului Educației Naționale[1], numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate poate fi estimat la peste 160.000. Pe lângă lipsa afecțiunii părinților, acești copii sunt expuși mai multor riscuri, precum abandonul școlar, autoizolarea, tulburările emoționale și comportamentale. Iniţiativa „Împreună Acasă” povestește României despre situația delicată în care se află copiii ei ce cresc în lipsa părinților, cu scopul de a forma în jurul lor o comunitate cât mai mare de români, pregătită oricând să le ofere sprijinul de care au nevoie.

Prin sponsorizarea sa, compania Unilever, prin brandul Delikat, susține programul Copii Singuri Acasă al organizației Salvați Copiii. Prin acest program sunt desfășurate acțiuni teritoriale în centrele de zi, oferind sprijin psihologic, social și educațional copiilor rămași singuri acasă, în urma migrării părinților în străinătate. Delikat îndeamnă românii de pretutindeni să se alăture demersului prin propriile donații, ajutând astfel și mai mulți copii singuri să beneficieze de acest suport.

În parteneriat, Salvați Copiii și Delikat au lansat platforma online impreunaacasa.ro şi pagina de Facebook Împreună Acasă, unde orice român poate întinde o mână de ajutor copiilor rămaşi singuri acasă, printr-o donaţie sau făcând parte din comunitatea „Împreună Acasă”.

Misiunea programelor Salvați Copiii, susținute de Delikat, nu ar fi posibilă fără suportul comunităților locale din care fac parte acești copii. De aceea, sunt importante informarea și consilierea cât mai multor persoane, preponderent din localități rurale, cu privire la efectele plecării părinților asupra copiilor lor și modalități de diminuare a acestora, iar contribuția oricărui român este esențială în oferirea unui suport real acestor copii singuri.

Mai multe vedete, persoane publice, medici, psihologi, jurnalişti şi bloggeri, precum Cristina Bazavan, Amalia Enache, Ana Barton, dr. Mihail Pautov, Paul Ipate, Cătălina Grama, Ela Crăciun şi Otilia Mantelers s-au alăturat demersului susținut de brandul Delikat şi campaniei „Împreună Acasă”, iar cu sprijinul Salvaţi Copiii au spus poveştile câtorva dintre micuţii rămaşi singuri acasă. Campania este puternic susținută și de cunoscutul solist al trupei Voltaj, Călin Goia, care, în mod voluntar, s-a implicat în acțiunile de organizare și promovare a acestei inițiative, pentru susținerea micuților rămași singuri acasă, oferind și coloana sonoră a piesei „De la capăt” pentru spotul TV al campaniei. Pentru a face cunoscută situația acestor copii în rândul cât mai multor oameni, campania beneficiază de suport și vizibilitate în mediul online și TV.

 

„Pentru zeci de mii de copii din România, masa împreună cu părinții este, din păcate, o situație imposibilă, deoarece aceștia sunt plecați la muncă în altă țară. Delikat face un pas important și se implică în campanii de ordin social, luând inițiativă în fața unei probleme atât de serioase, precum cea a copiilor care nu cresc alături de părinții lor.

Prin campania Împreună Acasă, desfășurată alături de organizația Salvați Copiii, ne dorim să le fim aproape copiilor rămaşi singuri acasă, care întâmpină dificultăți de ordin emoțional, educațional și social, despre care mulți dintre noi nu știm. Nu în ultimul rând, ducem mai departe misiunea Delikat, de a reuni familiile la masă, și încurajăm românii care nu se află în această situație să prețuiască și mai mult momentele petrecute în compania celor dragi”, spune Iulia Floricică (Marketing Manager Core Foods & Tea USCE).

 

„Copiii rămași singuri acasă reprezintă un fenomen cu multiple fațete, sociale și emoționale. În primul rând, vorbim despre acești copii vulnerabilizați de plecarea părinților, dar cărora li se cere să fie maturi și responsabili, la vârste la care emoțiile lor sunt majore. Apoi vorbim despre părinții nevoiți să își lase copiii în țară, dar și despre rudele în grija cărora acești copii rămân, care învață să suplinească prezența mamei și a tatălui. E un fenomen sociologic cu adevărat dramatic, care, în cele din urmă, afectează întreaga societate”, a declarat Gabriela Alexandrescu (Președinte Executiv Salvați Copiii România).

 

Sprijin şi informare prin campania „Împreună Acasă”

Ȋn 2019, prin donațiile oferite de către Delikat, vor fi susținute activitățile pe care Salvați Copiii le desfășoară pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, în București și județele Brașov, Dolj, Neamț și Mureș. 350 de copii, împreună cu 220 de reprezentanți ai lor, vor beneficia de servicii de sprijin direct psihologic, social și educațional.

Cel puțin 160 de persoane, profesioniști din domeniul asistenței sociale, educației și justiției și reprezentanți ai grupurilor comunitare consultative vor beneficia de sesiuni de instruire și servicii de consiliere, în vederea dezvoltării capacității instituțiilor în care activează de a oferi servicii de calitate copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate și de a aplica corespunzător legislația. 4.000 de persoane, preponderent din localități rurale, vor fi informate și consiliate, în cadrul caravanelor locale, cu privire la efectele plecării părinților asupra copiilor rămași acasă, modalitățile de diminuare a acestora și obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară.

Delikat şi Salvaţi Copiii le mulțumesc tuturor românilor pentru implicare și donații și îi invită să rămână în continuare alături inițiativei „Împreună Acasă”, din dorința de a construi o viață mai bună pentru copiii rămași singuri acasă.

 

[1] Datele colectate de MEN de la Inspectoratele Școlare Județene indică un număr de 159.038, dar nu cuprind copiii de vârstă antepreșcolară și copiii neînscriși la școală/grădiniță sau în abandon școlar.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related