La împlinirea a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, HISTORY difuzează, pe parcursul lunii septembrie, 40 de ore de documentare tematice, care prezintă diferite laturi ale războiului, relatări ale ultimilor soldați supraviețuitori, planurile secrete ale germanilor, dar și rolul pe care l-au jucat președinții americani pe parcursul războiului. Producțiile sunt difuzate în 30 de țări, inclusiv în România, Rusia, țările scandinave și țările balcanice.
Astfel, începând cu data de 4 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, telespectatorii români vor avea ocazia să descopere poveștile nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial. În premieră la HISTORY, vor fi difuzate documentarele „Ziua Z: Am luptat în Normandia”, ”Hitler și drogurile”, ”Nava care a schimbat soarta unui război”, „Generalul Patton văzut îndeaproape”.
Alături de documentarele de mai sus, care fac parte din seria intitulată Poveștile nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, HISTORY difuzează în premieră, alte două documentare despre război, „Președinți în război” și ”Bazele secrete ale lui Hitler”.
Președinți în război
Documentarul „Președinți în război” va fi difuzat, în premieră, pe 8 și 15 septembrie, de la ora 21:00.
Producția prezintă povestea celui de-al Doilea Război Mondial, prin intermediul experiențelor a opt oameni remarcabili, care, asemenea a 16 milioane de americani, și-au servit țara, în cele mai grele clipe ale sale și ulterior, au devenit președinți și comandanți șefi ai armatei: Dwight D. Eisenhower, John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford, Jimmy Carter, Ronald Reagan și George H.W. Bush. Documentarul urmărește modul în care aceștia au evoluat ca lideri și deciziile pe care le-au luat după ce au ajuns la Casa Albă.
Bazele secrete ale lui Hitler
„Bazele secrete ale lui Hitler” va fi difuzat, în premieră, pe 17 și 24 septembrie, de la ora 22:00. Producția prezintă construcțiile secrete ale celui de-al Treilea Reich, în relație strânsă cu intențiile lui Hitler.
Schițe reprezentând tuneluri, turnuri, centre de comunicare, avanposturi pentru artilerie, creează o imagine aproape science-fiction a scenariilor conturate de Germania nazistă. Toate acestea îl vor determina pe telespectator să se întrebe care ar fi fost soarta celui de-al Doilea Război Mondial dacă aceste planuri ar fi fost puse în practică.