Moncler a fost inclus pentru prima dată în indicii Dow Jones Sustainability Indices (DJSI), atât la nivel global, cât și european, fiind recunoscut ca lider al industriei în sectorul „Textile, îmbrăcăminte și produse de lux”.
„La Moncler, ne-am angajat de mult timp să creăm valoare pentru toți actorii implicați prin integrarea continuă a sustenabilității în modelul nostru de afaceri. S-au făcut multe până acum, dar știm că trebuie să facem mult mai mult pentru a găsi soluții la provocările sociale și de mediu cu care se confruntă omenirea la nivel mondial. Includerea în indicii de sustenabilitate Dow Jones, ca lider al industriei, este un rezultat extraordinar pentru Moncler și atestă implicarea susținută a peste 4.000 de angajați, al căror profesionalism și energie contribuie zi de zi la construirea viitorului generațiilor următoare”, a declarat Remo Ruffini (președinte și CEO Moncler).
Indicele de sustenabilitate Dow Jones este considerat un etalon în materie de sustenabilitate corporativă la nivel mondial. Indicele clasifică principalele companii sustenabile în funcție de responsabilitatea economică, de mediu și socială, criterii ce sunt analizate de RobecoSAM.
Moncler raportează în fiecare an performanțele și țintele sale de sustenabilitate în Raportul Non-financiar Consolidat.
Despre sustenabilitate la Moncler
Astăzi, toată energia folosită în cadrul operațiunilor și magazinelor Moncler din Italia provine din surse regenerabile. Sediul central al Moncler, centrul de logistică și unitatea de producție au un sistem de management de mediu certificat ISO14001, care oferă în permanență programe de reducere a impactului asupra mediului. Compania se angajează să devină neutră în ceea ce privește emisiile directe de carbon la nivel mondial până în 2021. Angajamentul Moncler se extinde și asupra producției și identificării de soluții cu impact redus, de la țesături și accesorii realizate cu materiale reciclate, la cele obținute din surse alternative. Diverse inițiative susțin implicarea și bunăstarea angajaților cu scopul de a promova un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională. Mai mult, Moncler oferă programe de sănătate și inițiative de dezvoltare profesională dedicate tinerelor talente, precum și posibilitatea de a face voluntariat în zilele de lucru. Un efort susținut este permanent depus pentru împărtășirea standardelor ridicate sociale și de mediu către partenerii săi.
Moncler a intensificat activitățile de cultivare a unei culturi a sustenabilității printr-un dialog deschis și constructiv, care vizează îmbunătățirea continuă și reciprocă. Moncler s-a născut din nevoia de a proteja de frig. În acest spirit, există mai multe inițiative care sprijină comunitățile locale și unele dintre populațiile cele mai defavorizate. În cadrul proiectului „Warmly Moncler” pentru UNICEF, aproximativ 25.000 de copii aflați în situații deosebit de vulnerabile, din unele dintre cele mai reci zone din lume, au primit ajutor în ultimii doi ani.
Moncler a semnat recent inițiativa Fashion Pact, lansată la ultimul summit G7 din Biarritz, la care s-au alăturat peste 30 de companii din sectorul modei și textilelor în sprijinul angajamentului lor de a lupta împotriva schimbărilor climatice, de a proteja oceanele și biodiversitatea.