Primii PRIETENI ai copilului: Lidl lansează o colecție de plușuri Lupilu

Primii PRIETENI ai copilului: Lidl lansează o colecție de plușuri Lupilu

În perioada 19 septembrie – 20 octombrie, Lidl îi surprinde pe cei mici cu o colecție de 8 animăluțe Lupilu din pluș, gata să devină primii lor prieteni de joacă. Astfel, încă de la primii pași, copiii îi vor avea ca parteneri la joacă, masă sau băiță pe Pufu Somnorosul, Rilă Ronțăilă sau Ika Mititica și toți ceilalți din gașcă. 

 

Toată lumea a avut un prieten de pluș în copilărie, pe care îl lua peste tot: la masă, joacă, somn, chiar și la grădiniță. Este foarte important ca, încă din primii ani de viață, copiii să aibă parteneri de joacă, chiar și animale de pluș, întrucât le stimulează creativitatea, îi ajută să devină responsabili, dar și să înțeleagă noțiunea de prieten. Așadar, Lidl aduce în magazine o colecție inedită de animale din pluș, realizate dintr-un material fin și moale, care sunt pregătite să devină primii prieteni ai celor mici. 

 

Ia te uită, bebe, primii tăi PRIETENI!

Curioși, jucăuși, pofticioși și somnoroși, cei 8 prieteni Lupilu sunt pregătiți să îl însoțească pe cel mic în marea aventură a cunoașterii. Astfel, ursulețul Pufu Somnorosu îl va acompania pe cel mic la culcare, iepurașul Rilă Ronțăilă va veni la masă, maimuțica Ika Mititica va merge în parc, elefănțelul Ela Trompela va fi prietenul cel mai bun de la băiță, iar tigruțul Tiguț Drăguț, șoricelul Ericel Mustăcel, pinguinul Ninu Pinguinu și bufnița Ița Buhunița vor fi prietenii care dau startul la joacă.

Începând cu 19 septembrie, la fiecare 60 lei cheltuiți în magazinele Lidl sau la achiziționarea oricărui produs Lupilu semnalizat special la raft, clienții vor primi câte un punct bonus. La 10 puncte colectate, clienții pot avea una dintre cele 8 figurine din colecția de plușuri Lupilu, în limita stocului disponibil. Pentru a întregi gașca de prieteni voioși, clienții pot achiziționa, fără acumularea punctelor, fiecare jucărie din pluș, la prețul de 49.99 de lei.

Pe pagina dedicată campaniei, surprize.lidl.ro/lupilu, cei mici vor putea asculta și cântecelul realizat în colaborare cu Alina Sorescu. Mai mult, cele mai reușite poze cu prietenii plușați pot fi înscrise în concursul pentru un voucher de cumpărături la Kika în valoare de 10.000 lei, pentru amenajarea camerei celui mic, sau vouchere de cumpărături Lidl în valoare de 250 lei.  

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related