Lidl și Poliția Română dau „Verde la educație pentru circulație”, la cea de-a șaptea ediție a evenimentului național pentru siguranța în trafic a copiilor

Lidl și Poliția Română dau „Verde la educație pentru circulație”, la cea de-a șaptea ediție a evenimentului național pentru siguranța în trafic a copiilor

Ediția de anul acesta are loc sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 11:00, în parcările a 180 de magazine Lidl din țară. Lista magazinelor în care va avea loc evenimentul este disponibilă pe site-ul lidl.ro.

Noutatea evenimentului „Verde la educație pentru circulație” de anul acesta constă în jocul „Surprize sau amenzi?”, care îi va ajuta pe cei mici să asimileze, prin joc și premii, regulile de circulație explicate de reprezentanții Poliției Române, oferindu-le tuturor șansa de a deveni pietoni responsabili.

Pe 28 septembrie, fiecare copil cu vârsta între 4 și 10 ani va învăța cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanții Poliției Române. Devenit deja tradiție, evenimentul național de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”, inițiat de Lidl și Poliția Română, își propune să îi învețe pe cei mici, dar și pe părinții lor, despre importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Proiectul are ca scop, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați, cu vină, cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învață de la polițiști regulile de circulație necesare pentru a fi în siguranță ca pietoni în trafic.

 

„Surprize sau amenzi?” - Noutatea ediției din acest an

Lecția interactivă va avea loc în parcările magazinelor Lidl, începând cu ora 11:00 și va cuprinde două sesiuni: prima parte va fi informativă, iar cea de-a doua practică, astfel încât cei mici să aplice noțiunile învățate. Așadar, în cadrul sesiunii informative, copiii vor afla de la polițiști cât de important este să fie atenți la trafic și vor primi toate informațiile despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei.

Cea de-a doua parte, dedicată educației prin joc, vine anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi?. Astfel, după ce polițistul le va explica copiilor și părinților regulile de circulație, le va adresa participanților întrebări. Acesta va aprecia răspunsurile printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care oferă informațiile corecte și cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecției, toți copiii vor primi premii și vor fi declarați „absolvenți” ai cursului.

"Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conștientizarea de către aceștia, pe termen lung, a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație, conduită ce se naște și se dezvoltă prin activități educative, încă de la vârste fragede", a declarat chestor de poliție Florentin Brăcea (director Direcția Rutieră Poliția Română).

 

"Prin Verde la educație pentru circulație, ne-am implicat activ în transmiterea informațiilor esențiale către copii și părinți despre cum să fii un pieton responsabil, pentru că noi credem cu tărie că educația, sub toate formele sale, contribuie substanțial la un viitor mai bun. Am demarat acest program în 2012, a fost printre primele noastre proiecte de responsabilitate socială și de atunci vedem cum crește, de la ediție la ediție, alături de partenerii noștri de la Poliția Română. Așadar, pe 28 septembrie așteptăm cât mai mulți copii în parcările magazinelor Lidl din țară", a spus Cristina Hanganu (Director de Comunicare și CSR Lidl România).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related