Până în prezent, suma totală alocată de Globalworth programelor Fundației Renașterea pentru prevenția cancerului la sân depășește 80.000 de euro.
Fundatia Globalworth a susținut cea de-a cincea ediție a cursei Happy Run – Race for the Cure Romania, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Evenimentul, o sărbătoare a învingătoarelor în lupta cu cancerul, a avut loc pe 29 septembrie 2019, în Parcul Herăstrău.
Fundația Globalworth își propune să susțină sănătatea și accesul la servicii medicale, pornind de la ideea că nimic nu poate fi realizat fără o bază solidă în acest domeniu.
"Parteneriatul cu Fundația și compania Globalworth este extraordinar de important pentru programele Fundației Renașterea, prin complexitatea proiectelor susținute – achiziție de echipamente medicale, efectuarea de investigații medicale gratuite și campanii de informare pentru tinere asupra importanței prevenției și a adoptării unui stil de viață sănătos, dar și campanii de awareness pentru sănătatea femeii. Suntem foarte onorați de încrederea acordată și sperăm că acest model de parteneriat între ONG-uri să fie replicat la scară cât mai largă.", a declarat Mihaela Geoană (Președintele Fundației Renașterea).
"Ne propunem să ne implicăm activ în comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea şi să susţinem iniţiative cu un impact pozitiv real. Prin finanțarea unor astfel de campanii dorim să subliniem încă o dată importanţa programelor de prevenţie pentru sănătatea femeii şi a controlului medical periodic în depistarea precoce a cancerului de sân și de col uterin.", a adăugat Georgiana Iliescu (Director Executiv al Fundației Globalworth).
Colaborarea dintre Globalworth și Fundația Renașterea a început în anul 2017, când Globalworth Tower, a doua cea mai înaltă clădire de birouri din România, a fost iluminată în roz, culoarea ce simbolizează lupta împotriva cancerului de sân. Ulterior, Globalworth a contribuit cu o donație de 11.000 de euro pentru achiziționarea unui ecograf 4D în valoare de 38.000 euro, echipamentul ultraperformant fiind folosit în Centrul Medical de Excelență Renașterea.
În 2018, Fundația Globalworth a alocat suma de 30.000 de euro și astfel s-a implicat în programele de prevenire și diagnosticare precoce a cancerului la sân și col uterin. În urma acestei finanțări s-au realizat 829 de investigații medicale femeilor din categorii vulnerabile: ecografii mamare, mamografii, consultații ginecologice, teste Babeș-Papanicolau și s-a oferit o contribuție pentru Asociația de Sprijin pentru Paciente Oncologice.
În acest an, Fundația Globalworth a susținut cu suma de 40.000 de euro programele Fundației Renasterea ce au inclus campania Happy Run - Race for the Cure și proiectul „Adolescența în roz”. Acesta din urmă a presupus derularea în București, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara, Iași și Oradea a unor campanii de conștientizare în rândul liceenelor cu privire la pericolul cancerului de sân. Până în prezent, suma totală alocata de Fundația Globalworth în programele de prevenție a cancerului la sân ale Fundației Renașterea este de peste 80.000 de euro.