De zece ediții Biz susține cu succes conferința Best Marketing, un eveniment care captează atenția întregii industrii de MarCom din orașele importante ale României.
Află care sunt cele mai noi trenduri, în cadrul conferinței BEST MARKETING 2019 ce va avea loc la Hotel Platinia, Cluj-Napoca, pe 23 octombrie 2019.
Organizatorii promit o ediție cu speakeri profesioniști și conținut care să surprindă prin strategiile și uneltele folosite de departamentele de marketing, acoperind subiecte de la tehnologie, la media, la content și advertising.
Printre invitații conferinței se numără: Anamaria Bajan, Executive Director Marketing & PR, Caroli Foods Group; Dragoş Bucurenci, Director de Comunicare, Philip Morris România (PMI); Cătălina Ciolan, Creative Director, Vitrina Advertising; Cristina Brîndușoiu, Category Manager Home & Hygiene South Central Europe, Unilever; Mugur Pătrașcu, Founder, Screen Native, Julien Zidaru, Managing Partner, Exact Business Solutions; Monica Jitariuc, Managing Director, MSLGROUP The Practice și Bogdan Teodorescu, Creative Director, Geometry.
În cadrul conferinței din București, Biz a lansat o nouă ediție a Anuarului Directorilor de Marketing din România. Cartea reunește peste 150 dintre cei mai importanți directori de marketing din țară, cei care decid strategiile de comunicare ale brandurilor și coordonează campanii de marketing.