[Politici de mediu] Ioana Lucescu: Preocuparea pentru mediu inseamna si sa facem alegeri incomode

[Politici de mediu] Ioana Lucescu: Preocuparea pentru mediu inseamna si sa facem alegeri incomode

“Speranta sta in faptul ca oamenii nu stiu ce se petrece. Daca am deveni constienti, schimbarea s-ar putea produce.” Acestea sunt cuvintele Gretei Thunberg, aflata zilele acestea in Madrid, in contextul summitului COP25, sub egida UN. 500.000 de oameni au vrut sa arate ca stiu ce se petrece si au luat parte la protestul de pe strazile capitalei spaniole.

Asadar, s-a mai marcat un episod in conversatia globala asupra climei. Pe noi ne intereseaza cum se raporteaza brandurile din tara noastra la aceasta conversatie si ce masuri iau in acest sens. Astazi, continuam seria policilor de mediu si vorbim cu Ioana Lucescu, Director de Comunicare Zentiva Romania.

Ioana mentioneaza ca in cadrul grupului exista compartimente dedicate care sunt in contact cu parteneri institutionali si care livreaza informatii relevante pentru politicile de mediu prezente si viitoare. In acelasi timp, cultura organizationala a companiei isi propune sa imprime un comportament responsabil si in vietile personale ale angajatilor, spre exemplu, prin practica utilizarii responsabile a resurselor.

Mai departe, am discutat cu Ioana despre obiectivele strategice ale Zentiva din aceasta directie, despre efectele schimbarilor climatice asupra costurilor in companie, dar si despre potentialul noilor generatii de a avea un rol decisiv in problema data.

 

Context

Domeniul nostru este foarte reglementat si suntem obisnuiti sa ne supunem sau sa implementam noi insine politici si proceduri stricte. Din punct de vedere al mediului, suntem total aliniati reglementarilor de mediu pentru industria noastra, precum si preocuparilor manifestate la nivelul societatii.

Managementul deseurilor lichide si solide este strict si derulat cu parteneri autorizati si conform normelor si practicilor responsabile. Procesele sunt optimizate pentru a diminua la maximum eliberarea de poluanti in mediu din activitatea de productie.

Iar la nivel de actiune individuala, derulam programe prin care ne incurajam colegii sa reduca la minimum cantitatea si tipul de deseuri, sa colecteze selectiv si sa recicleze. Le punem la dispozitie spatii dedicate pentru colectare si le solicitam sa renunte la utilizarea plasticului care nu este necesar (produse de plastic de unica folosinta).    

 

Politicile green ale companiei

In ultimii 5 ani, am acelerat masurile care ne ajuta sa contribuim relevant la protectia mediului. Am regandit procese pentru a gestiona mai bine deseurile, am redus consumul  intern de energie si la ora actuala reciclam toate tipurile de deseuri reciclabile generate.

De exemplu, de la inceputul anului pana in prezent, am colectat si am trimis la reciclare 211.000 kg de hartie, carton, plastic si metal. In plus, din luna septembrie am decis sa nu mai folosim pahare, sticle si farfurii de unica folosinta din plastic si sa le inlocuim cu produse din materiale care pot fi colectate, refolosite si reciclate mai eficient.

In plus, am cautat si am gasit solutii pentru reducerea deseurilor care sunt produse uzual in industria farmaceutica. Spre exemplu, am redus  semnificativ (cu 40%) dimensiunea blisterelor pastrand numarul de tablete pe blister, masura ce a condus la scaderea consumului materialelor de ambalare. Este un rezultat incurajator si lucram sa facem si mai multe progrese in aceasta directie.

 

Motivatii

Politica verde a companiei este determinata partial de tendintele europene de mediu. Acestora li se adauga convingerea noastra tot mai puternica ca putem si trebuie sa facem mai mult sa protejam mediul, amenintat in mod real de activitatea umana.

Insa, deasupra acestora este obisnuinta noastra, a angajatilor Zentiva, de a ne simti responsabili fata de ceea ce facem; noi producem medicamente in Romania de 57 de ani, suntem un producator major pentru Romania, iar pacientii si medicii depind considerabil de produsele noastre. Prin traditie si cultura avem un accentuat simt al raspunderii atat pentru sanatatea romanilor cat si pentru mediu.

 

Obiective strategice

La nivel de grup, si implicit in Romania, suntem aliniati la tendinta globala de reducere a amprentei de CO2 si a consumului de resurse naturale (Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabila).

Obiectivele pe termen scurt si mediu sunt urmatoarele: de a creste cantitatea de deseuri reciclate, de a reduce volumul de deseuri produse atat din activitatea industriala, cat si din cea comerciala si de a dezvolta procese organizationale si atitudini individuale pentru utilizarea responsabila a resurselor.

La nivel strategic, suntem angajati sa ne reducem semnificativ impactul asupra mediului, cu indicatori si cu termene care sunt in prezent in evaluare la nivelul grupului. 

 

Politicile eco in cultura organizationala

In primul rand ne dorim sa  inspiram colegilor acelasi simt al responsabilitatii pe care il avem fata de productia de medicamente si in aspectele care tin de mediu. Obiectivul este ca obisnuintele sanatoase fata de mediu la birou sa devina o parte din fiecare si la nivel personal, pe care sa le duca mai departe in familie, in cercul de prieteni si, mai larg, in societate.

Dincolo de comunicarile formale din sesiunile de instruire inca din faza de angajare, dezvoltam si implementam campanii periodice care adreseaza subiecte precum producerea de deseuri, colectare, reciclare si, mai ales, utilizarea responsabila a resurselor.

Suntem prezenti si in campanii de voluntariat, ajutand grupuri active care realizeaza plantari de copaci. In luna octombrie, grupul Zentiva a sustinut campania de plantare organizata de Asociatia Forest without Frontiers in judetul Cluj. De asemenea, de sapte ani Zentiva Romania are un parteneriat cu Padurea Copiilor, prin care colegii nostri participa la reabilitarea terenurilor degradate din sudul Romaniei.

 

Efectele schimbarilor climatice

Variatiile de temperatura, perioadele foarte calde, precum si extremele reci, necesita modificarea eforturilor de racire/incalzire, care influenteaza inevitabil parametrii de consum energetic. Operational, evenimentele meteo extreme - ninsori abundente, viscol, furtuna pe mare, inundatii - ne pot afecta fluxul de aprovizionare si de livrare a produselor catre pacienti.

 

Comunitatea

Ne dorim sa crestem agenti ai schimbarii dintre colegii nostri, care, mai departe sa reprezinte modele de responsabilitate fata de mediu in familie si in grupurile din care fac parte. In acelasi timp, suntem sensibili si atenti la mesajele si chemarile asociatiilor care fac actiuni concrete de protectie a mediului carora ne alaturam. Credem ca puterea exemplului, multiplicata, este esentiala si va reusi sa produca schimbare.   

 

Conversatia despre protejarea mediului

Conversatia exista si este intretinuta inclusiv de companii si corporatii. Ca indivizi, poate ca    ne-am dori sa vedem actiuni mai ample si mai ferme din partea tuturor. Dar daca urmarim mesajele care vin din aceasta zona, vedem clar ca pericolul este perceput, iar marile companii isi adapteaza politicile si practicile pentru a fi mai responsabile fata de mediu.

Insa actiunea si discutia trebuie sa aiba loc si in acele industrii in care impactul asupra mediului este si cel mai mare. In acelasi timp, trebuie sa punem in discutie si alegerile personale, din perspectiva fiecaruia, pentru ca preocuparea pentru mediu inseamna si sa facem alegeri mai bune, care uneori pot fi incomode.

 

Efectul Greta Thunberg

Greta Thunberg este intr-adevar un efect, adica este vocea care articuleaza preocuparea pentru mediu existenta deja in randurile generatiilor mai tinere. Nu este o noutate, ci expresia unei stari de urgenta si a unor convingeri deja formate.

Aceste noi generatii au mai multa energie si hotarare pentru a lua masuri concrete si mai ferme pentru protejarea planetei si a viitorului nostru. Acesti tineri sunt deja si vor ajunge, foarte curand, in pozitii de decizie si vor putea sa imprime o noua dinamica a schimbarii.  Din fericire, viitorul planetei noastre arata bine, din aceasta perspectiva.       

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Dosare editoriale

Companii

Sectiune

Dictionar



Branded


Related