Filmul „Balanța” (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, va avea premiera de gală pe data de 4 februarie, la ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național București, în prezența actorilor și apropiaților marelui regizor Lucian Pintilie. Accesul la eveniment este deschis publicului, biletele fiind disponibile prin MyStage.ro și la casa de bilete a Teatrului Național București.
"Fondul Pintilie – Fundația9 (BRD – Groupe Société Générale) lansează, prin restaurarea filmului “Balanța”, o direcție de investiție extrem de necesară. Una dintre capodoperele cinematografiei naționale, filmul lui Lucian Pintilie nu este decât primul dintr-o serie de restaurări viitoare ale filmelor autorului. Este dovada unei aplecări conștiente și responsabile a unei bănci din România asupra conservării și protejării patrimoniului creativ. Nu pot decât să constat că, deocamdată, rămâne un exercițiu, pe cât de prețios, pe atât de singular, și să invit alți parteneri privați să ia asemenea inițiative. Lansarea «Balanței», ca și nivelul de calitate excepțional al restaurării sale, ar putea și ar trebui să fie un semnal încurajator în acest sens. Sunt foarte privilegiată că, prin propunerile pe care le-am făcut, am avut o contribuție la acest demers", a spus Corina Șuteu, membră a Consiliului Director al Fundației9.
"Balanța e unul dintre filmele mele de suflet. L-am văzut în anii ‘90, când eram student la cinema, și țin minte că m-a bulversat, era diferit de toate filmele românești pe care le văzusem până atunci. Ani mai târziu, întâlnirea cu Lucian Pintilie pe platourile de filmare pentru «Prea târziu» a fost esențială pentru mine, ca regizor. Restaurarea acestui film e un gest de normalitate într-o țară în care multe filme vechi riscă să nu mai poată fi recuperate niciodată. Digitalizarea și restaurarea lor ar trebui să devină o prioritate, altfel vom pierde opere valoroase, adică o parte din istoria noastră", a declarat Tudor Giurgiu, fondator Transilvania Film, distribuitorul filmului în România.
"În scurtul timp trecut de la înființarea sa, Fundația9 a readus în atenția publicului opere din patrimoniul cultural românesc și le-a dat un suflu nou prin intermediul unor inițiative precum bursele pentru regizori aflați la debut sau, acum, restaurarea în format digital a filmului «Balanța». Acest proiect este maniera noastră de a omagia memoria unui mare cineast român a cărui operă primește, iată, o nouă viață, devenind astfel accesibilă și generațiilor viitoare. Obiectivul nostru și scopul pentru care am înființat Fundația este de a face cultura accesibilă pentru cât mai mulți oameni. Credem în puterea culturii de a transforma mentalități, iar recuperarea filmului lui Lucian Pintilie ilustrează modul în care dorim să ne raportăm la patrimoniul cultural românesc.", a declarat Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale.
Regizată de Lucian Pintilie, „Balanța” este o co-producție româno-franceză și a avut premiera în 1992, la Festivalul de la Cannes. Filmul prezintă povestea unei tinere profesoare și a unui medic dintr-un spital local, care încearcă să facă față ultimelor zile ale comunismului și luptă pentru normalitate într-o Românie marcată de stereotipuri. Din distribuție fac parte Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și mulți alți actori români de renume.
Negativul original al filmului a fost digitializat în laboratorul Hiventy, din Franța, iar restaurarea în 4K a fost realizată în România de studioul Avanpost Media, cu sprijinul și consultanța directorului de imagine
Florin Mihăilescu, un apropiat al regizorului Lucian Pintilie. Procesul de restaurare a durat peste 6 luni, a vizat îmbunătățirea imaginii și a sunetului și transpunerea filmului în format digital 4K.
Versiunea restaurată a filmului „Balanța” a avut premiera mondială în luna octombrie 2019, la Lumière - Grand Lyon Film Festival, în prezența doamnei Marie-France Ionesco și a regizorului francez Christian Carion.
„Balanța” va ajunge în cinematografele din România din 6 februarie, fiind distribuit de Transilvania Film.
Restaurarea operei lui Lucian Pintilie este parte din programul Fundației9 – Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, lansat în 2018 la inițiativa Corinei Șuteu, membră a Consiliului Director al Fundației9, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului. Prin Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, Fundația9 sprijină tinerii regizori de film aflați la debut și revitalizează patrimoniul artistic și creativ al marelui regizor.
Partener Fondator al Fundației9: BRD – Groupe Société Générale
Partenerii Fondului de cinema „Lucian Pintilie”, program al Fundației9 sunt: Mastercard și Groupama Asigurări.
Partenerii campaniei de lansare a filmului în cinematografe sunt: Librăriile Humanitas, Roy și Dîmboviceanu Corcova.