Money Bistro și provocările financiare ale familiilor din România, într-un nou sezon online

Money Bistro și provocările financiare ale familiilor din România, într-un nou sezon online

Money Bistro, platforma de educație financiară a Raiffeisen Bank, oferă publicului din România informații financiare într-o formă atractivă și ușor de înțeles. Sezonul 2 din Money Bistro va avea în centru povestea familiei Bănescu, care dorește să își îmbunătățească situația financiară, cu ajutorul unei noi gazde și a unor invitați speciali.

 

Raiffeisen Bank lansează pe platforma Money Bistro un nou sezon al serialului online dedicat educației financiare a românilor. Serialul este inspirat de provocările financiare de zi cu zi ale familiilor din România.

Iată ce spun românii, din mediul urban, despre situația lor financiară, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, la finalul anului trecut, pentru Raiffeisen Bank*:

  • 2 din 5 români declară că situația lor financiară este mai degrabă precară, 35% trebuie să renunțe la unele lucruri pentru a face față cheltuielilor zilnice, în timp ce 5% nu câștigă suficient pentru a-și acoperi strictul necesar traiului de zi cu zi.

  • 43% dintre familii își pot acoperi nevoile financiare lunare, dar nu mai pot pune nimic deoparte, iar 16% dintre români declară că au o viață financiară care le permite să și economisească.

  • Mai puțin de jumătate dintre români (41%) consideră că își gestionează bugetul eficient, însă doar 3% dintre aceștia au beneficiat de educație financiară în școală. Jumătate dintre cei întrebați au declarat că au învățat în familie cum să se raporteze la bani, iar aproape o treime dintre ei se declară insuficient sau deloc educați financiar.

  • Principalele probleme care le provoacă îngrijorare din punct de vedere financiar românilor sunt: cheltuielile medicale neprevăzute (46,5%), absența unui fond de urgență (39,7%), cheltuielile neprevăzute precum reparația unei mașini sau alte achiziții (38,5%), plata întârziată a facturilor (25,7%) și bonurile de cumpărături care depășesc valoarea estimată acasă (23,2%). 17% dintre respondenți spun că o invitație la o nuntă îi poate pune în dificultate și să îi facă să regândească planul bugetului personal sau familial.

 

Studiul ”Problemele financiare ale familiilor din România”

 

Tocmai de aceea, al doilea sezon Money Bistro, găzduit de actorul și vedeta de televiziune Andi Vasluianu, spune povestea familiei Bănescu în șapte episoade, concentrându-se pe eforturile lor de a-și echilibra cheltuielile financiare. În demersul lor, vor fi ajutati de specialiști din domeniul financiar (Andreea Nițescu, consilier bancar, Răzvan Szilaghi, CEO Raiffeisen Asset Management sau Raul Chirulescu, manager produse bancare), specialiști în nutriție (Cori Grămescu), fashion (Andreea Balaban), lifestyle (Oana Botezatu) sau design interior (Sânziana Pop).

"Tema noului sezon este inspirată din ceea ce trăim zi de zi, iar pentru a ne asigura că așa este, am pornit de la un studiu despre situația financiară a familiilor din România. Am aflat că doar 3% dintre români au beneficiat de educație financiară formală și că majoritatea dintre respondenți resimt nevoia de a-și gestiona mai bine situația financiară (78%). 1 din 2 români învață cum să se raporteze la bani în familie, ceea ce poate însemna și perpetuarea unor obiceiuri financiare nesănătoase, de la o generație la alta sau, pentru alții înseamnă că, pur și simplu, nu știu de unde să înceapă. Credem că în experiențele prin care vor trece eroii noului sezon Money Bistro, familia Bănescu, se vor regăsi mulți dintre noi, iar sfaturile primite de la specialiști vor fi de folos.", a spus Corina Vasile (director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank).

În noul sezon Money Bistro, publicul va urmări cum familia Bănescu învață să își organizeze bugetul lunar, să pună la dietă cheltuielile zilnice, să facă față unor situații neprevăzute, dar și cum află despre instrumente financiare menite să le facă viața mai cumpătată și mai confortabilă, precum contul de economii, pensia privată sau depozitul la termen.

* Studiul despre obiceiurile financiare ale familiilor din România a fost realizat de compania Reveal Marketing Research la solicitarea Raiffeisen Bank, în perioada noiembrie-decembrie 2019, și conține un element calitativ (interviuri în profunzime, cu persoane din mai multe segmente de vârstă), cât și unul cantitativ (sondaj în rândul românilor din mediul urban care utilizează internetul). Sondajul a fost aplicat pe un eșantion de 1000 de persoane, bărbați și femei cu vârsta între 18-60 de ani, utilizatori de internet, din mediul urban. Studiul este reprezentativ la nivel național.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Sectiune



Branded


Related