Crime + Investigation® prezintă în exclusivitate, din 26 februarie, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, cel de-al doilea sezon al serialului „Victimele lui R Kelly”, care aduce în prim-plan mărturiile femeilor abuzate sexual și emoțional de R Kelly.
Considerat unul dintre cei mai mari cântăreți R&B din toate timpurile, acesta și-a ținut viața din spatele scenei departe de ochii publicului și autorităților mai bine de 20 de ani. Odată cu lansarea primului sezon al documentarului „Victimele lui R Kelly”, a ieșit la iveală o serie de mărturii despre abuzurile la care au fost supuse mai multe femei din viața artistului american, stârnind reacții și controverse în întreaga lume.
În cel de-al doilea sezon, oamenii din cercul intim al lui R. Kelly înaintează noi acuzații cu privire la abuzurile sexuale, mentale și fizice la care au fost supuși de către acesta. Victimele sunt mai pregătite ca niciodată să facă publică întreaga poveste, apar noi evoluții ale cazului și înregistrări care vor aduce o lumină nouă asupra laturii ascunse și periculoase a personalității cântărețului.
Până de curând ignorate de autorități și prea puțin ascultate de mass-media, vocile victimelor lui R Kelly devin din ce în ce mai pregnante în cele peste 50 de interviuri difuzate de Crime + Investigation®.