#SEPARATIDARIMPREUNA susținem fotbalul românesc.
Suporter cu tradiție al fotbalului românesc, Timișoreana se alătură inițiativei Federației Române de Fotbal, eCUPA României. Separați dar împreună, într-un studio virtual care va recrea set-up-ul unui platou de emisiune sportivă, fostul portar al Echipei Naționale de Fotbal - Bogdan Lobonț, comentatorul sportiv Emil Grădinescu și vloggerul XBRAKER – jucător profesionist FIFA vor comenta meciurile din Cupa României virtuală, vor analiza tactici, vor dezbate cele mai intense faze de pe teren și vor răspunde la întrebări.
„Sportul a fost afectat și el de această perioadă dificilă pe care o traversăm cu toții, așa că și fotbalul a dispărut de pe micile ecrane, iar echipele din România au fost puse în situația de a-și suspenda sau amâna meciurile. Fotbalul este despre echipă, despre – împreună. Noi, cei de la Timișoreana am decis să ne lăsăm ghidați în continuare de această valoare, așa că am rămas împreună, alături de fotbalul românesc și de suporteri, chiar dacă fizic suntem separați. Vom trece mai ușor peste situația actuală dacă rămânem împreună și dacă ne adaptăm condițiilor, de acasă” , a declarat Iulia Dobre (Senior Brand Manager Timișoreana).
Emisiunile realizate în studio-ul virtual Timișoreana sunt transmise LIVE începând de pe 6 mai, în sferturile eCupei, de la ora 21.00, pe pagina de Facebook a Timișoreana. Timp de 45 de minute, invitații permanenți - fostul portar al Echipei Naționale de Fotbal - Bogdan Lobonț, comentatorul sportiv Emil Grădinescu și vloggerul XBRAKER – jucător profesionist FIFA comentează cele mai importante faze ale meciurilor.
Proiectul Timișoreana se derulează sub umbrela inițiativei de strângere de fonduri #separatidarimpreuna, realizată alături de Crucea Roșie Română, menită să sprijine necesitățile urgente ale sistemului medical din România în lupta împotriva Coronavirus.
Toţi românii care doresc să ajute se pot alătura inițiativei donând echivalentul a 2 euro prin SMS la numărul 8827, cu textul: DONEZ sau pe separatidarimpreuna.ro. Crucea Roșie Română va folosi aceste donații pentru achiziționarea de echipamente urgente și extrem de necesare spitalelor din România, acolo unde sunt tratați românii afectați de noul tip de Coronavirus.
În 2019, Timișoreana a devenit deținătoarea unora dintre cele mai importante parteneriate din fotbal, devenind: Sponsor Oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României, Sponsor Oficial al Echipei Naționale de Tineret U21 și continuând susținerea competiției Cupa României care are o tradiție îndelungată.
Iar în ultimii ani, Timișoreana, cea mai iubită bere a românilor, a arătat implicare continuă în fotbalul românesc, desfășurând o serie de campanii care au rămas în mintea și inima suporterilor români precum "Meciul de Legenda” (2010), „Drumul Mingii” (2011), „Meciul de Legenda" (2014) si „Meciul de Legenda” (2015) dar și prima finală de „Cupa Romaniei” jucată pe Arena Națională (2012), toate strâns legate de susținerea Cupei României Timișoreana.