Îndrăgitul elefănțel „Dumbo” vine la Film Now de Ziua Copilului

Îndrăgitul elefănțel „Dumbo” vine la Film Now de Ziua Copilului

Pe 1 iunie, de la ora 20:00, Film Now încununează ziua dedicată celor mai tineri dintre telespectatorii săi cu un clasic repovestit. De la Disney și vizionarul regizor Tim Burton, „Dumbo” ne poartă în aventură, aplaudând diferențele dintre noi și dând aripi visurilor. Îndrăgita poveste clasică e transformată într-o superproducție ce adună în rolurile cheie o mulțime de vedete, în timp ce povestea Disney din 1941 este repusă în scenă și apoi dusă mai departe. 

Colin Farrell îl interpretează pe Holt Farrier - o fostă stea a circului, acum veteran și invalid de război. El și cei doi copii ai săi îl primesc în grijă pe Dumbo, elefănțelul cu urechi mult prea mari, pe care toată lumea îl ia în râs. Dar când se descoperă că micul elefant poate zbura, Dumbo devine rapid atracția spectacolului, iar circul lui Max Medici (Danny DeVito) își revine spectaculos. Succesul ajunge însă la urechile unui important om de afaceri - V.A. Vandevere (Michael Keaton), care îl obține pe Dumbo pentru parcul său de distracții, Dreamland. Acolo, elefănțelul devine vedetă într-un număr acrobatic alături de o artistă aeriană fermecătoare (Eva Green). Totuși, locul se dovedește a nu fi un tărâm al visurilor: un pericol mare îl pândește pe Dumbo, iar cei care îl iubesc trebuie să facă tot posibilul să îl salveze. 

Până la filmul de seară, celor mici, dar și celor mai mari cărora le e dor de copilărie, Film Now le aduce filmul de animație “Up”/ “Deasupra tuturor”, de la 8:45, o călătorie plină de aventuri într-o casă zburătoare, dar și un alt clasic, “Mary Poppins Returns” / “Mary Poppins revine”, cu Emily Blunt în rolul dădacei care a fermecat generații la rând, pe Film Now de la 12:35.

DUMBO
2019, Disney
Luni, 01 iunie, la 20:00
Regia: Tim Burton
Cu: Colin Farrell,  Danny DeVito, Michael Keaton

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related