Ce urmeaza acum? Asta e intrebarea. Si pana a ajunge la raspunsurile mari, in legatura cu economia, somajul, planeta, ne ocupam de planurile imediate. Unele companii incep deja reintoarcerea la birou, altele lucreaza la strategii pentru lucru hibrid, de acasa si de la birou si cateva dintre angajatori iau decizia de a lucra complet remote.
Inainte de pandemie, in toamna anului trecut, Amalia Ștefan & Mara Eliza Barza, au fondat Remote Stories, un start up care se ocupa de dezvoltarea si promovarea conceptului remote in Romania. Proiectul lor se ocupa de toate aspectele muncii remote: de la explicarea avantajele pe care le oferă angajaţilor şi angajatorilor, experienţe împărtăşite de persoanele care lucrează total sau parţial de acasă, podcast-uri, oportunităţi de joburi la distanţă, sfaturi pentru munca de la distanţă de acasă (work from home), instrumente dedicate lucrului la distanţă, workshop-uri online şi/sau offline pentru companiile hibride sau celor care îşi doresc să devină 100% remote.
Spre surprinderea noastră, mai multe companii ce înainte de pandemie nu ar fi fost de acord cu munca remote, acum au declarat că vor implementa în compania lor munca remote pe termen lung.
Amalia și Mara au pornit acest proiect după o experiență lungă de lucru remote. Mai jos, ele povestesc despre avantajele acestui sistem, contextul din România și schimbarile care se întâmplă acum, după experiența lucrului de acasa din cele două luni de izolare.
Povestea proiectului
Mara Eliza Barza: Ideea acestui proiect a venit toamna trecută, septembrie 2019, pe când Amalia și cu mine ne petreceam o zi de muncă la piscină, în aer liber, cu laptopurile lângă noi, pe șezlong. Amândouă lucrăm remote și amândurora ne place libertatea oferită de acest stil de viață.
De asemenea, amândouă am studiat și avem experiență profesională în Turism. Amalia lucrează de 15 ani în acest domeniu, dintre care jumătate ca agent de turism și jumătate în management hotelier, iar eu am lucrat pe PR cu diferite companii din turism.
În prezent, Amalia deține și un software pe care l-a creat pentru hotelierii din România și din străinătate. Având acest background, pasiunea pentru ceea ce facem, plus spiritul antreprenorial, următorul pas a fost pregătirea și dezvoltarea unui proiect care să ne reprezinte și să aducă plus valoare pe piață, startup-ul Remote-Stories.com.
Ce înseamnă Remote Stories
Amalia Ștefan: Proiectul Remote Stories are o abordare de tip 360 grade, vizând toate aspectele care definesc conceptul Remote Work: avantajele pe care le oferă angajaţilor şi angajatorilor, experienţe împărtăşite de persoanele care lucrează total sau parţial de acasă, podcast-uri, oportunităţi de joburi la distanţă, sfaturi pentru munca de la distanţă de acasă (work from home), sau din alte locaţii, recomandări pentru locaţii adaptate activităţii remote, adaptarea spaţiului de acasă pentru acest tip de muncă, sau instrumente dedicate lucrului la distanţă.
Start-up-ul se adresează segmentului Bleisure (Business & Leisure Travel), companiilor 100% remote sau hybrid şi persoanelor (angajaţi, freelanceri) care deja lucrează sau urmează să lucreze la distanţă. În cadrul proiectului Remote Stories organizăm workshop-uri online şi/sau offline pentru companiile hybride sau celor care îşi doresc să devină 100% remote, care au ca scop creşterea eficienţei muncii la distanţă şi echilibrului între viaţa personală şi carieră.
Mara Eliza Barza: De curând am lansat campania națională “Pornim România Remote” ce are ca scop promovarea avantajelor implementării conceptului Remote Work în România și beneficiile acestui tip de muncă asupra economiei românești și a sustenabilității.
Prin această campanie de amploare ne dorim să atragem atenția asupra avantajelor muncii remote la nivel de individ, companie, societate și economie, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Campania “Pornim România Remote” se adresează atât persoanelor care lucrează remote sau parțial remote, cât și companiilor 100% remote și hibride.
Pe perioada campaniei vom va veni în întâmpinarea companiilor, dar și a angajaților cu workshop-uri gratuite de implementare a muncii remote, iar companiile vor avea posibilitatea să publice gratuit joburi remote pe Remote-Stories.com.
Concluzii despre munca de acasa
Amalia Ștefan: Lucrând de mai mult timp remote am observat că sunt persoane dornice să lucreze remote și au înțeles beneficiile acestui stil de viață, dar și persoane cărora le este un pic dificil să iasă din zona de confort și să își schimbe modul de lucru.
Munca remote a crescut de la an la an cu 30% și în continuare va crește cu 35-50%. În momentul de față, la nivel internațional 56% dintre companii activează hibrid, iar 17% sunt total remote. Așadar, conceptul Remote Work este în continuă dezvoltare și din ce în ce mai multe companii vor adera la acest tip de muncă.
Mara Eliza Barza: De asemenea, pandemia a dus la creșterea numărului de persoane care lucrează remote și a companiilor care au revenit remote sau hibride.
Companiile care au testat acest stil de lucru în perioada pandemiei și au înregistrat rezultate favorabile precum creșterea productivității angajaților, reducerea costurilor și creșterea cifrei de afaceri, cu siguranță vor continua să le ofere angajaților posibilitatea să lucreze remote sau hibrid. Trendul se va extinde în domenii precum banking, e-commerce, marketing, comunicare, social media, presă, customer support, educație, research, contabilitate ș.a.
Avantaje & dezavantaje
Amalia Ștefan: Atât angajații cât și freelancerii care lucrau de la distanță și înainte de pandemie știau că munca remote nu înseamnă să lucrezi numai de acasă. Având o viață socială activă a fost puțin dificil să ne adaptăm unui stil de viață total diferit.
Principalele avantaje sunt: mai puțin timp petrecut în trafic, mai mult timp cu familia, mai mult timp pentru tine, un mediu înconjurător mai puțin poluat. Iar din punct de vedere financiar, la un simplu calcul matematic, 1 persoană care muncește remote poate economisi minim 4000 euro/an.
Experiența remote
Mara Eliza Barza: Eu lucrez remote de peste 6 ani, însă lucrez din diferite locații și uneori și de acasă. Din cauza pandemiei a trebuit să lucrez exclusiv de acasă și să-mi petrec 99% din timp acasă, ceea ce a fost nou și pentru mine. Având un stil de viață activ, cu întâlniri, evenimente, deplasări și mult timp petrecut outdoor, a trebuit să mă adaptez și să mă reorganizez.
Am descoperit că îmi place să petrec mult timp cu mine și am redescoperit ce importantă este libertatea.
Amalia Ștefan: Am descoperit cât de important este să mă organizez astfel încât să îi pot dedica mai mult timp fiicei mele. Este o perioadă excelentă de a ne seta targeturi personale și de a ne reorganiza.
Impresii din izolare
Mara Eliza Barza: Creativitatea și inspirația vin în momente de liniște. Așadar, izolarea a venit și cu multe părți bune. Am încercat să am răbdare, să iau lucrurile ca atare și să mă adaptez fiecărei zile.
Eu în general nu am un program fix. Am zile când sunt matinală și îmi încep activitatea devreme, am zile când mă trezesc mai târziu, mai ales dacă m-am culcat mai târziu cu o noapte înainte pentru că de multe ori noaptea am mai multă inspirație. Însă, încerc să fiu mai disciplinată în ideea de avea un stil de viață mai sănătos. De exemplu, încerc să elimin gândurile negative, să fac în fiecare zi și sport, să nu petrec în social media mai mult timp decât este necesar… încerc să mă disciplinez cu lucruri care îmi fac plăcere.
Amalia Ștefan: Pentru mine și Mara a fost a fost o perioadă excelentă în care am putut să dezvoltăm mai multe idei ce erau în stadiu de proiect.
Reactii dupa pandemie
Amalia Ștefan: Spre surprinderea noastră, mai multe companii ce înainte de pandemie nu ar fi fost de acord cu munca remote, acum au declarat că vor implementa în compania lor munca remote pe termen lung.
Mai mult decât atât, unele companii le-au oferit angajaților bonusuri financiare pentru a-și ajuta angajații să se adapteze din punct de vedere logistic la munca remote.
Ce se știe prea puțin despre munca de acasă
Amalia Ștefan: Cercetătorii spun că flexibilitatea la locul de muncă va stimula productivitatea, iar companiile pot face economii uriașe și își vor permite să investească mai mult în capitalul uman decât în sedii uluitoare.
Mara Eliza Barza: Remote Work (munca de la distanță) nu înseamnă doar Work From Home (munca de acasă) :) Munca remote îți oferă libertatea de a lucra de oriunde îți dorești și șansa de a cunoaște oameni noi. Lucrând remote socializezi mai mult, iar viața socială este mai activă ca atunci când lucrezi doar din birou.