HISTORY® difuzează în exclusivitate, începând cu 24 iunie, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, serialul „Oamenii Mlaștinilor: Invazia Șerpilor”, care îi urmărește pe cei mai buni vânători americani, în încercarea de a opri invazia șerpilor din rezervația Everglades Florida, și de a proteja comunitatea, speciile indigene și mediul de impactul invaziei.
Pitonii birmanezi, originari din sud-estul Asiei, au devenit în ultimele decenii o amenințare pentru rezervația naturală Everglades, o zonă cu un climat tropical care favorizează înmulțirea acestor reptile. În timp, acestea au invadat poienile și mlaștinile din rezervație, decimând specii întregi de animale, fără un prădător natural care să îi oprească, cu excepția omului.
Pentru a-i combate și a preveni distrugerea ecosistemului, statul american a creat un program special de eliminare a pitonilor, iar cei mai mari vânători din Louisiana au răspuns pozitiv acestui demers.
Așadar, Troy Landry, supranumit și „regele mlaștinii”, fiul său, Chase, legendarul vânător, Bruce Mitchell și pescarul profesionist, Zak Bagby s-au aventurat în Triunghiul Everglades pentru a eradica acești șerpi.
Pe parcursul celor patru episoade, vânătorii se confruntă cu o realitate cumplită: invazia este mai amplă decât se aşteptau. În timp ce eforturile lor se intensifică, fac apel la călăuze şi la drone termale pentru a vâna pitonii ce pun în pericol rezervația.