Kärcher România donează dezinfectant biocid profesional, prin intermediul Crucii Roșii Române, în contextul Covid-19

Kärcher România donează dezinfectant biocid profesional, prin intermediul Crucii Roșii Române, în contextul Covid-19

Donația va ajunge la peste 600 de persoane din patru centre pentru persoane vârstnice din țară.

Kärcher România a donat, la începutul lunii iunie, prin intermediul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, 500 de litri de dezinfectant profesional biocid, marcă proprie.  În urma acestei donații va fi asigurată dezinfectarea și igienizarea a patru centre pentru persoane vârstnice din țara noastră.

Produsele biocide s-au dovedit a fi inhibitori de viruși, demonstrând că sunt eficiente împotriva virusurilor anvelopate precum Coronavirus și cel gripal dar și împotriva virusurilor de Hepatită, a bacteriilor și fungilor (candida). Aceste produse oferă o protecție excelentă și sunt dedicate curățării și igienizării tuturor tipurilor de suprafețe, fiind folosite cu mare succes în lupta împotriva actualei pandemii, în spitale și centre de îngrijire copii și bătrâni dar și în spaţiile industriale, spațiile de birouri și cele comerciale.

 

Ne-am dorit să venim în sprijinul câtorva centre pentru persoane vârstnice, deoarece știm că aceștia fac parte din prima clasă de risc în ceea ce privește virusul Covid-19. Ne-am bucurat că am putut dona prin intermediul Crucii Roșii o cantitate necesară de dezinfectant profesional care știm că va ajuta la curățarea unor spații care au nevoie de o igienizare profesională”, a declarat Monica Iavorschi (Managing Director Kärcher România).

 

Donația Kärcher România a fost direcționată prin intermediul filialelor de Cruce Roșie către următoarele patru centre din țară:

  • Căminul pentru persoane vârstnice Craiova
  • Căminul pentru persoane vârstnice Sfinții Apostoli Petru și Pavel Brăila
  • Căminul pentru persoane vârstnice Târgu Mureș
  • Căminul pentru persoane vârstnice “Viață liniștită” Bacău

Astfel, peste 600 de persoane aflate în centre destinate vârstnicilor vor beneficia de o curățare și igienizare cu dezinfectant profesional concentrat, produs de Kärcher. Acest tip de dezinfectant poate fi folosit atât prin metodele convenționale de curățenie manuală dar și ca soluție pentru aparatele profesionale de curățenie precum mașinile de curățat pardoseli sau aparatele de spălat cu înaltă presiune.

Detergentul dezinfectant biocid este dezvoltat și produs de Kärcher în fabrica proprie din Germania unde mai sunt fabricate alte 160 de tipuri de detergenți profesionali. Calitatea acestor detergenți este crucială pentru obținerea unor rezultate impecabile de igienizare și dezinfectare.

Kärcher este lider mondial în domeniul tehnologiei de curăţare, furnizȃnd o gamă extinsă pentru orice aplicaţie de curățenie, atât din domeniul casnic cât și din cel profesional. Oferim clienților noștri produse, soluții și echipamente pentru a obține o curățenie și o igienizare care să respecte toate standardele și care să asigure mai departe siguranța și bunăstarea clienților acestora.

Compania Kärcher a fost înființată în 1935, în Germania de către pasionatul inventator Alfred Kärcher. Kärcher este prezent în 70 de țări, are peste 13.000 de angajați, 24 de puncte de producție și logistică și a înregistrat în 2019, la nivel global, o cifră de afaceri de peste 2.5 miliarde de euro.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related