Analiză: 4 din 10 școli din mediul rural au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și canalizare

Analiză: 4 din 10 școli din mediul rural au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și canalizare

Lidl lansează împreună cu Ambasada Sustenabilității studiul național „România cu un singur chip”, care măsoară decalajele dintre mediul rural și mediul urban și se alătură programului „România Solidară”, inițiativa Ambasadei Sustenabilității pentru combaterea sărăciei din țară

Studiul România cu un singur chip urmărește, printr-o analiză statistică, măsurarea decalajelor existente între mediul urban și mediul rural, pentru a arăta unde este necesară contribuția accelerată pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Nevoia eradicării sărăciei a fost doar una dintre concluziile proiectului, așadar Lidl s-a alăturat programului România Solidară demarat de Ambasada Sustenabilității în România. Astfel, prin susținerea acordată organizației World Vision, care va reamenaja o serie de școli din zonele defavorizate, Lidl va contribui direct la îmbunătățirea calității educației și combaterea sărăciei din mediul rural. În acest demers, Lidl încurajează clienții și comunitatea să se alăture cauzei și, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020, să doneze la urnele de la casele de marcat, pentru o educație de calitate, iar la final, retailerul va dubla suma strânsă.

 

România cu un singur chip – Analiza diferențelor dintre viața din mediul urban și cea din mediul rural

  • 38% din școlile din mediul rural au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. În mediul urban, 7% din școli au aceleași condiții.
  • 2,15% din populația rurală și 0,70% din populația urbană este analfabetă.
  • 35,26% din elevii din mediul rural nu au promovat examenul de evaluare națională, conform informațiilor statistice din perioada în care s-a desfășurat studiul România cu un singur chip (septembrie 2019 – ianuarie 2020). În urma examenului de evaluare națională din sesiunea din 2020, numărul elevilor a crescut - 38% din elevii din mediul rural nu au promovat examenul de evaluare națională.
  • 42,23% din elevii din mediul rural și 25,80% din elevii din mediul urban nu au promovat examenul de bacalaureat, conform informațiilor statistice din perioada în care s-a desfășurat studiul România cu un singur chip (septembrie 2019 – ianuarie 2020).
  • Avem 524 de spitale, dintre care doar 52 sunt în mediul rural, cu toate că 46,15% din populația țării trăiește aici.

România cu un singur chip este studiul național care își propune măsurarea și evidențierea decalajelor existente între mediul rural și mediul urban în România, atrăgând astfel atenția asupra sectoarelor în care este necesară accelerarea reformelor. Proiectul cuprinde 50 de infografii, grupate în 8 categorii relevante: categoria generală, unde sunt statisticile demografice, cea care reunește datele despre sistemul sanitar, cea despre educație, despre economie, tehnologie, dar și categorii despre copii, angajați și locuințe.

Toate datele sunt o radiografie a situației actuale din mediul urban și din mediul rural în ceea ce privește implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), la 5 ani după ce România a aderat la acestea, adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

 

România Solidară – Soluții eficiente pentru eradicarea sărăciei

Analizele statistice prezintă o situație îngrijorătoare pentru societatea românească, dar și o mare nevoie de soluții eficiente și de eforturi consolidate în comunitate, aplicate acum. De aceea, Lidl se alătură programului România Solidară, demarat de Ambasada Sustenabilității în mai 2020, cu scopul de a identifica și implementa în parteneriat între instituțiile statului, organizațiile neguvernamentale și sectorul privat cele mai eficiente soluții de eliminare a sărăciei. Pentru aceasta, parte din misiunea programului România Solidară este realizarea unui fond destinat combaterii sărăciei din România prin implementarea de proiecte și programe ale ONG-urilor.

 

„Ne-am uitat la statisticile din proiectul România cu un singur chip și am văzut că, de fapt, ne uităm la două fațete ale aceleiași monede. În România, viața din mediul urban este cu mult diferită față de cea din mediul rural – de exemplu, conform informațiilor statistice din perioada în care s-a desfășurat studiul, 42,23% din elevii din mediul rural nu au promovat bacalaureatul, cu toate că aproape jumătate din populația țării (46,15%) trăiește aici. Așa că am mers mai departe, să vedem cum putem contribui concret în acele sectoare în care este necesar să fie accelerate procesele pentru a avea o dezvoltare sustenabilă. De aceea, am aderat la România solidară, un program demarat de partenerii noștri de la Ambasada Sustenabilității, care își propune să identifice și să implementeze cele mai eficiente soluții pentru eradicarea sărăciei de la noi din țară. Unul dintre modurile prin care putem duce lupta aceasta este să investim în educație: în educație de calitate pentru toți copiii, ca să putem diminua discrepanțele dintre urban versus rural, în speranța unui viitor mai bun”, a spus Cristina Hanganu (Director de Comunicare și CSR Lidl România).

 

Prima măsură Lidl - susținerea acțiunilor World Vision România pentru a reconstrui și dota școlile din zonele defavorizate, îmbunătățind calitatea educației

În contextul în care, în România, 38% din școlile din mediul rural au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare, din 1 iulie, Lidl organizează o campanie de donații la casele de marcat, pentru a susține unul dintre ONG-urile implicate în grupul de lucru România Solidară, World Vision România, care a propus o soluție eficientă pentru a diminua decalajele dintre mediul urban și cel rural: reamenajarea școlilor din zonele defavorizate. Demersul face parte din campania #EroiNestiuti, desfăşurată de World Vision cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate în România. Parteneriatul are ca scop acoperirea nevoilor de infrastructură ale școlilor din comunitățile în care World Vision România desfășoară programe, precum: reabilitarea grupurilor sanitare situate în curtea școlii, dotarea laboratoarelor școlare, lucrări de mentenanță pentru clădiri (schimbarea pardoselilor, a acoperișurilor, zugrăveli). În total, 27 de școli și 6 grădinițe din programele World Vision România au mare nevoie de reabilitări, pentru ca elevii să poată continua să învețe în condiții normale.

Astfel, până pe 31 decembrie 2020, Lidl invită românii să se alăture acestui prim demers din cadrul programului România Solidară și să doneze în urnele de la casele de marcat din magazinele Lidl, pentru un viitor mai bun. La final, retailerul va dubla suma strânsă.

 

Metodologie studiu România cu un singur chip: Inițiativa vine în continuarea proiectului 100 de români, demarat de Lidl și Ambasada Sustenabilității în 2018, o radiografie făcută societății românești la 100 de ani de la Marea Unire, pentru a scoate în evidență progresele, problemele și temele de interes pentru țara noastră. Datele au fost culese în perioada septembrie 2019 - ianuarie 2020 și provin din surse oficiale: Institutul Național de Statistică, Biroul Electoral Central, Eurostat, Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională de Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Mediului, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. La realizarea analizei au fost utilizate cele mai recente informații disponibile, cifrele raportându-se la populația României din mediul urban și din cel rural.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related