De peste 300 de ani, Timișoreana este berea care a rămas mereu alături de români, indiferent de vremuri. Acum, își duce moștenirea mai departe, dând startul, la începutul acestui an, campaniei „Împreună pentru o Românie mai bună”, care își propune să le readucă românilor optimismul și-i încurajează să contribuie pentru un viitor mai bun.
Și cum horoscopul este preferat de români, Timișoreana a lansat în luna iulie proiectul „Zodia României”, prin care le propune românilor să își definească împreună un nou semn zodiacal, bazat pe patru zone comune horoscopului: iubire, bunăstare, carieră și sănătate.
Acestui proiect i s-a alăturat și Neti Sandu, cunoscuta vedeta a postului PRO TV, care încurajează românii să-și construiască o zodie comună, o zodie în care să creadă cu toții și care să reprezinte viitorul unei țări unite, așa cum și-o imaginează ei.
„Mi-a plăcut mult ideea acestei campanii – o nouă zodie pentru România – în care românii, împreună, contribuie și scriu ce își doresc cel mai mult pentru viitorul lor.”, a declarat Neti Sandu (vedeta PRO TV).
“Timișoreana este în continuare cel mai iubit brand de bere al românilor, iar acest lucru vine ca o confirmare a promisiunii făcută de-a lungul timpului: aceea de a fi alături de români, orice s-ar întâmpla. Avem un trecut bogat în spate și de acolo ne putem lua învățămintele, puterea și inspirația pentru un viitor mai bun. Știm că de fiecare dată când românii și-au luat soarta în propriile mâini au reușit, împreună, să treacă peste orice obstacol. Este ceea ce ne dorim prin campania lansată la începutul acestui an „Împreună pentru o Românie mai bună” din care face parte și proiectul „Zodia României” lansat de curând împreună cu îndrăgita vedetă Neti Sandu”, a declarat Alexandra Silav (Brand Manager Timișoreana).
Tot ce au de făcut românii care vor sa contribuie la „ Zodia Romaniei” este să acceseze pagina de Facebook Timișoreana, pentru a alege săptămânal ce își doresc pentru România de mâine, selectând una dintre cele patru direcții : iubire, bunăstare, carieră și sănătate.
Campania se derulează timp de șase săptămâni, în perioada 7 iulie – 14 august.
Neti Sandu este alături de români în această inițiativă Timișoreana si va prezenta rezultatele la finalul fiecarei săptămâni, pe pagina de Facebook Timișoreana. La finalul campaniei, profilul zodiei României va fi dezvăluit românilor de către Neti Sandu, într-un scurt documentar ce va fi distribuit online.