Restaurantul VacaMuuu extinde meniul de mic dejun cu 11 noi preparate dedicate unui public orientat spre un lifestyle sănătos și echilibrat. Prin intermediul său, VacaMuuu vizează atragerea rezidenților, antreprenorilor și publicului din corporațiile din proximitate pentru întâlnirile din prima parte a zilei, precum și o creștere cu 20% a veniturilor zilnice.
Menținerea restricțiilor la nivel de restaurante au determinat o abordare nouă pentru VacaMuuu, restaurant cu tradiție pe zona de steakhouse. În prezent, restaurantul din Floreasca funcționează la o capacitate de 35% din numărul total de mese.
"Conceptul nostru de business de băcanie-măcelarie & Steakhouse ne-a ajutat sa trecem relativ bine peste perioada de stare de urgență. Redeschiderea teraselor nu ne-a adus însă un număr de clienți suficient de mare încât să compenseze scăderile evidente. În ciuda măsurilor de siguranță luate, oamenii sunt încă reticenți în privința servirii meselor în oraș, iar restricțiile oricum fac ca mesele care înainte erau ocupate de 6-8 persoane să fie acum disponibile pentru 2-4 persoane. De asemenea, există o scădere de peste 90% în numărul de turiști, astfel încât amprenta pusă de actualul context continuă să fie destul de mare", declară Gabriel Grigore (Director General VacaMuuu).
Pariu pe mic dejun
Prin urmare, una dintre măsurile luate de antreprenor este extinderea meniului, spre o zonă neabordată în cei 8 ani de existență ai restaurantului. Astfel, începând cu 1 August, acesta devine o destinație pentru mic dejun și brunch. Noua abordare vizează atât zona de clienți care lucrează în zonă și antreprenori, cât și segmentul de clienți rezidențiali, care locuiesc în proximitate. În special pentru aceștia, dar nu numai, VacaMuuu și-a modificat programul de weekend spre zona de brunch targetând inclusiv familiile cu copii.
"Restricțiie în ceea ce privește activitatea din interior a restaurantului, ne fac să extindem pe cât posibil operațiunile terasei. Atragerea clienților pe segmentul de mic dejun este un prim pas în această direcție, noi fiind până acum un restaurant tip steakhouse apreciat pentru prânz și cină. Terasa VacaMuuu are o capacitate de 48 persoane, cu posibilitate de extindere cu inca 6 mese de doua persoane. Este o alegere frecventă pentru prânzuri de afaceri sau cină. Prin extinderea meniului ne așteptăm să devină o destinație și pentru mic dejun”, precizează Gabriel Grigore.
Pentru perioada următoare, antreprenorul estimează că numărul de clienți va crește, datorită noii abordări, cu 20%.
Noul meniu Delicious Breakfast al VacaMuuu este disponibil începând cu 1 august. Propunerile acestuia merg către un stil de viață sănătos, echilibrat, unde gustul se îmbină cu preparatele de calitate, premium și mereu proaspete, fără ingrediente congelate. Printre preparatele-vedetă cu care VacaMuuu își dorește să atragă noi clienți se numără Omleta cu branză proaspătă de capră, Gouffre cu Somon afumat, Shakshuka și, bineînțeles, Steak&Eggs.
VacaMuuu a fost deschis la Piața Floreasca (Calea Floreasca 111) în anul 2012 și este una dintre destinațiile preferate de bucureșteni și nu numai în categoria restaurantelor tip Steakhouse. În 2019, cifra de afaceri a restaurantului a fost de 9,7 miloane de lei. Pentru acest an, cifra de afaceri estimată este de 7,6 milioane de lei.