Starbucks România a schimbat la începutul acestui an toate paiele din plastic utilizate în cafenele cu cele din hârtie. În această vară, noile capace care permit clienților să savureze băuturile reci fără să mai utilizeze paiele de hârtie au fost lansate ca o completare a angajamentului de lungă durată a Starbucks față de protejarea mediului.
Se preconizează astfel că anual la nivel global un miliard de paie de plastic vor fi înlocuite prin trecerea la paiele de hârtie și introducerea noilor capace.
„Starbucks pune în centrul atenției sustenabilitatea și mergem acum și mai departe ajutând consumatorul să facă alegeri corecte pentru mediu și generând contribuții pozitive asupra societății unde ne desfășurăm activitatea”, a declarat Maria Feer (Brand Manager, Starbucks România și Bulgaria).
Pe lângă reducerea deșeurilor, noile capace care nu mai necesită utilizarea paielor sunt astfel concepute pentru a spori aroma băuturii, permițând consumatorului să se bucure la fiecare înghițitură de o gamă variată de texturi.
Însă cel mai mare beneficiu al noilor modele de capace este să elimine cu totul paiele și necesitatea acestora. Atât noul capac, cât și capacul existent au aceeași greutate și sunt fabricate din același tip de plastic reciclabil, care poate fi aruncat în orice coș de reciclare mixt.
Fiind cel mai mare retailer de cafea din lume, Starbucks în calitate de lider are responsabilitatea de a inova pentru un viitor durabil. Din 1971, sustenabilitatea a reprezentat un pilon principal, iar recent compania a anunțat un nou angajament referitor la sustenabilitate ca o resursă pozitivă pentru următorii 50 de ani.