Lidl lansează aplicația de loializare pentru clienți, Lidl Plus, printr-o campanie de comunicare exclusiv digitală, ce are la bază personificarea clientului fidel, dornic să beneficieze de calitatea produselor Lidl și, în același timp, de avantajul celui mai bun preț pentru ofertele săptămânale. Elementul central al campaniei este personajul Plus, un hacker interpretat de Carla`s Dreams. Campania realizată în 2 etape a debutat cu un teasing ce simula un atac cibernetic vizând platformele online Lidl, realizat de un personaj misterios aflat mereu în căutarea celor mai bune oferte. Reveal-ul ni-l deconspiră pe Hacker-ul Plus, interpretat de Carla’s Dreams, care dezvăluie cum orice client poate fi hacker-ul perfect și se poate bucura de avantaje la cumpărături, cu ajutorul aplicației mobile Lidl Plus.
Hacker-ul a „atacat” prima oară pagina surprize.lidl.ro, lăsând în urma lui un material video de 30 de secunde, în care anunța că, după multă muncă de documentare, s-a infiltrat în sistemele digitale Lidl, pe care le-a hack-uit, pentru a afla prețurile și ofertele pregătite de companie, pentru a ieși mereu pe plus la cumpărături. Hacker-ul și-a lăsat ulterior amprenta și pe canalele de Social Media ale retailerului, Facebook, Instagram și YouTube, cu același mesaj îmbrăcat sub diverse forme – bannere, overlayere, stories și videoclipuri.
Video-ul online și key visual-urile înfățisând hacker-ul misterios nu erau nimic altceva decât un teaser pentru lansarea aplicației Lidl Plus, prima platforma digitală de loializare a companiei în România. În urma reveal-ului ce a avut loc pe 30 septembrie, aflăm că rolul Hacker-ului Plus este interpretat de Carla`s Dreams, care le arată clienților cum fiecare dintre ei se poate bucura de avantaje la cumpărături, cu ajutorul noii aplicații lansate de Lidl. Spotul de reveal a fost filmat într-unul dintre magazinele Lidl și îl are drept protagonist chiar pe artist, care face un live demo al aplicației, arătând cum poate fi scanată la casă pentru a beneficia de avantajele oferite.
„Lidl Plus este o platformă digitală de loializare pe termen lung, dinamică și interactivă, dezvoltată în jurul clienților Lidl, pentru a-i surprinde cu beneficii în plus la cumpărături. Am pornit de la un insight despre cei mai fideli clienți Lidl, care știu în detaliu ofertele din magazinele noastre. Modelul de business Lidl, unic pe piața din România, este reprezentat deopotrivă de produsele marcă proprie la cel mai bun raport calitate-preț, dar și de ofertele și săptămânile tematice, ceea ce îi face pe clienții noștri să urmărească cu interes ofertele noastre, să își dorească să le afle în avans, pentru a-și planifica atent cumpărăturile și a beneficia de calitatea produselor noastre, având în același timp avantajul celui mai bun preț. La fel ca pentru toate proiectele noastre de amploare, am abordat o rută creativă care iese din tiparele industriei din care facem parte. Pentru că la Lidl meriți să fii surprins, am creat personajul Hacker-ului Plus și am subliniat prin intermediul lui cele mai importante beneficii ale aplicației Lidl Plus,” a spus Oana Radu (Marketing Director Lidl România).
Fiind vorba despre o aplicație digitală, campania va fi comunicată preponderent online, prin tactici specifice fiecărei platforme online în parte.
Care sunt beneficiile Lidl Plus și cum pot fi utilizate?
În centrul aplicației stă cardul de fidelitate digital Lidl Plus, pe care utilizatorii trebuie să îl scaneze la casa de marcat pentru a se bucura de beneficiile exclusive oferite de programul de loialitate. Acestea sunt înnoite săptămânal și includ:
- Oferte – iau forma unor reduceri și promoții de care clienții pot beneficia prin scanarea cardului digital, înainte de efectuarea plății.
- Cupoane – prin intermediul acestora, clienții au acces la promoții, reduceri procentuale sau prețuri speciale aplicate pe cantitatea de produse achiziționate. Cupoanele se activează din meniul aplicației înainte de a scana cardul Lidl Plus la casa de marcat.
- Taloane răzuibile – acestea pot ascunde premii, precum cupoane de reducere cu valabilitate limitată la diverse categorii de produse. Clienții pot primi un talon răzuibil digital, în urma autentificării la casa de marcat cu cardul fidelitate Lidl Plus și plății cumpărăturilor.
În completarea acestor beneficii, aplicația oferă și opțiuni digitale prin care clienții își pot organiza eficient vizita în magazin și monitoriza bugetele alocate cumpărăturilor:
- Istoricul cumpărăturilor – prin această funcție, clienții au acces la istoricul bonurilor de cumpărături în format digital, pe care sunt afișate toate beneficiile Lidl Plus folosite, astfel încât să poată contoriza economiile realizate într-o anumită perioadă de timp prin folosirea aplicației. Mai mult, cu ajutorul bonurilor digitale de cumpărături, clienții pot returna produsele, fara a fi nevoie să le păstreze în format fizic.
- Broșuri digitale cu ofertele Lidl – clienții au acces la cataloagele săptămânale, prin intermediul cărora pot vedea ce produse și oferte sunt disponibile în magazinele Lidl din țară.
Cum au acces clienții la aplicația Lidl Plus?
Pentru a se înregistra în programul Lidl Plus, clienții pot să descarce gratuit aplicația din Google Play sau AppStore, să își creeze un cont și să selecteze magazinul Lidl preferat, după care se pot bucura de toate benficiile oferite de aceasta. Aplicația Lidl Plus poate fi utilizată în toate magazinele Lidl din România, precum și în alte țări în care această platformă este disponibilă.