CASA DE MONEDE oferă GRATUIT românilor o medalie aniversară  cu ocazia a 145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României

CASA DE MONEDE oferă GRATUIT românilor o medalie aniversară  cu ocazia a 145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României

Casa de Monede, lider în România în distribuția de monede și medalii comemorative de colecție, celebrează 145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României prin lansarea unei emisii speciale oferite cu titlu gratuit într-un tiraj de 50.000 de exemplare.

 

Scurtă incursiune în istorie

Născută pe 29 octombrie 1875 în Anglia, Marie Alexandra Victoria, Prințesa de Edinburgh, era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea avea să devină în 1892 consoarta Prințului moștenitor Ferdinand I al României, nepotul regelui Carol I. A căpătat tilul de Regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, pe 11 octombrie 1914, la puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial. Erau vremuri tulburi pentru România, iar Regina Maria și-a dedicat cu generozitate timp şi energie, soldaților răniți pe front, demonstrând un spirit de sacrificiu fără margini. A coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și datorită dedicării sale a ajuns să fie supranumită ”mama răniților” sau ”Regina soldat”.

Actuala dimensiune georgrafică a țării se datorează în mare măsură calităților sale diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. Personalitatea sa complexă, implicarea în problemele țării și iubirea pentru poporul român au făcut ca Regina Maria să devină unul dintre cei mai iubiți monarhi ai României din toate timpurile.

Farmecul său a fost recunoscut la scară mondială, Regina Maria fiind și prima regină din lume care a apărut pe coperta revistei TIME. Acest lucru se întâmpla în anul 1924. În plus, este și primul cap încoronat care a recomandat produse de înfrumusețare (creme, parfumuri), ca brand ambassador.

 

O șansă unică de a onora memoria Reginei

„Regina Maria și-a iubit poporul și a primit în schimb iubirea nemărginită a acestuia. Maria a fost Regina care a sprijinit poporul român în perioadele dificile de război, și a reprezentat cu grație Regatul României, în zilele sale de glorie. Este o extraordinară onoare să vă prezentăm o emisie aniversară ce omagiază 145 de ani de la nașterea ilustrei Regina Maria a României. Acum puteți comanda GRATUIT medalia cu portretul Reginei Maria a României, un simbol etern al uneia dintre cele mai îndrăgite personalități din istoria României.”, a declarat Libor Veselý (Director Casa de Monede).

Medalia poate fi rezervată  pe site-ul oficial sau telefonic, la numărul 021 9787, și va avea disponibilitate limitată: o singură medalie alocată unei familii.  Cererile vor fi procesate în ordinea primirii, în limita stocului disponibil. Persoanele care comandă medalia vor avea de achitat doar costul de expediere și de ambalare în valoare de 14,99 lei.

 

Casa de Monede este principalul distribuitor al monedelor și medaliilor comemorative emise de cele mai renumite monetării din lume, fiind furnizor înregistrat de Autoritatea de Marcare din Republica Cehă pentru vânzarea de monede și medalii comemorative din metale prețioase.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related