Mastercard și PayPal lansează soluția Instant Transfer în România și alte opt piețe din Europa

Mastercard și PayPal lansează soluția Instant Transfer în România și alte opt piețe din Europa

Folosind Mastercard SendTM, utilizatorii PayPal din mai multe țări europene au posibilitatea să își transfere banii din contul PayPal pe cardul lor Mastercard, în timp real*

Ca urmare a lansării cu succes în SUA și Singapore, Mastercard și PayPal extind serviciul Instant Transfer în Europa. Prin urmare, serviciul este acum disponibil în Bulgaria, Bosnia, Germania, Italia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Marea Britanie. Pe piețele unde Instant Transfer este deja disponibil, serviciul se bucură de o cerere puternică din partea clienților PayPal.

Folosindu-se de soluția Mastercard SendTM, Instant Transfer le permite clienților PayPal să își transfere fondurile disponibile, din portofelul electronic PayPal, direct pe cardurile proprii Mastercard, în timp real. Consumatorii au, astfel, posibilitatea de a transfera fonduri direct pe un card de plăți, cum este cel de debit, ceea ce este mult mai confortabil pentru cei care preferă să acceseze mai des informațiile referitoare la cardul lor, decât detaliile aferente contului bancar. Totodată, serviciul poate reprezenta și un instrument pentru emitenții de carduri Mastercard de stimulare a ratei de engagement a consumatorilor, precum și de urmărire a cheltuielilor.  

Mastercard SendTM este prima platformă globală interoperabilă care a permis oamenilor și companiilor să trimită și să primească bani oricând, oricum și oriunde doresc, fie prin transfer bancar, fie cu ajutorul unor funcționalități precum cea de la PayPal, prin diferite căi de acces la card.

Noua soluție reprezintă, totodată, un avantaj și pentru utilizatorii PayPal Business, viteza de transfer și accesul rapid la venituri îmbunătățind lichiditatea și fluxul de numerar.

 

Această nouă lansare din cadrul parteneriatului nostru pe termen lung cu PayPal reprezintă un pas în plus în direcția diversificării opțiunilor pe care le asigurăm clienților noștri. Suntem încântați că putem folosi expertiza comună în domeniul inovării plăților, pentru a le ușura viața clienților noștri din Europa. De acum, aceștia pot alege modul în care doresc să își acceseze fondurile, fără a compromite viteza, confortul și securitatea tranzacțiilor”, a spus David Dechamps (Senior Vice President, Digital Payments & Labs, Mastercard Europe).

 

Mastercard SendTM are un rol important în diversificarea fluxului de plăți Mastercard și în îmbunătățirea experienței de plată oferite clienților.  

 

* Timpul necesar finalizării tranzacției diferă, în funcție de procesarea de către instituția emitentă a cardului.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune



Branded


Related