Lidl susține accesul la educație de calitate pentru copiii din medii vulnerabile, printr-o nouă campanie derulată împreună cu UNICEF în România

Lidl susține accesul la educație de calitate pentru copiii din medii vulnerabile, printr-o nouă campanie derulată împreună cu UNICEF în România

Împreună cu clienții săi, Lidl susține pentru al patrulea an consecutiv parteneriatul strategic cu UNICEF în România, prin care ajută elevii din mediul rural să beneficieze de șanse egale la o educație incluzivă și de calitate. Astfel, până pe 13 decembrie, pentru fiecare jucărie achiziționată de clienți din magazinele sale, Lidl donează un leu către UNICEF.

Datele UNICEF arată că, în prezent, aproape 400.000 de copii nu merg la școală și că unul din șase adolescenți și tineri nu frecventează cursurile învățământului obligatoriu sau nu urmează o formare profesională. Pentru acești elevi, abandonul școlar nu înseamnă doar lipsa unei educații, ci și o piedică uriașă în a-și găsi un loc de muncă și a se susține financiar.

Clienții Lidl pot contribui la susținerea elevilor cu risc de abandon, pentru ca ei să își finalizeze studiile, să fie pregătiți pentru piața muncii și astfel să stopeze perpetuarea sărăciei din generație în generație. Pentru orice produs achiziționat din gama de jucării, până pe 13 decembrie, Lidl va direcționa 1 leu către UNICEF.

În cei patru ani de parteneriat strategic cu UNICEF, Lidl, alături de clienții săi, a sprijinit organizația cu peste 2.300.000 lei, contribuind în mod direct la susținerea copiilor ca să-și continue studiile la liceu prin adresarea unor probleme precum: absenteismul cronic, rezultatele școlare slabe, motivația intrinsecă limitată, reziliența limitată pentru a depăși barierele asociate tranziției de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior, precum și resursele financiare limitate ale părinților.

Gama de jucării din oferta participantă la campanie include articole de pluș, seturi creative, jocuri educative din lemn, diverse puzzle-uri și echipamente precum telescop, binoclu, glob pământesc, microscop, care să îi ajute pe copii în procesul de învățare. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related