Ramona Oncescu scrie Cuvinte aurite de noua ani, a inceput un business cu acesorii si decoratiuni fara sa isi dea seama, dintr-o joaca, practic. I-a incoltit in minte un cuvant, “popular”, pe care l-a scris in sarma aurie si l-a facut cadou prietenei sale. Aceasta l-a purtat la vedere, iar colegele ei au vrut si ele cuvintele lor. Cu timpul au aparut “bucurie”, “curaj”, “dor”, “azi” “aici”, “iubire” in forme de bratari, semne de carte, globuri sau inramate. Si tot apar cuvinte noi scrise aurit, deoarece clientii o inspira cu cererile lor.
“Clientii revin pentru ca reactia persoanei carora le-au daruit un Cuvant aurit a fost peste asteptarile lor si vor sa retraiasca sentimentul asta sau pentru ca oamenii din jurul lor le-au spus direct ca vor si ei ce a primit X, dar sa nu stie cuvantul. E o complicitate in toata povestea asta pe care o scriu eu cu sarma”
Povestim cu Ramona Oncescu despre inceputurile ei in scrierea cu sarma aurita si despre rigurozitatea cu care isi mestereste produsele. Cuvinte aurite este un brand cu emotie si povesti.
Cum se simt sarbatorile
Parca a venit mai greu decat in alti ani pofta aia de sarbatoare, dar ma bucur mult ca de agitatia care le inconjoara. Am cateva produse noi sau variante de sezon ale celor vechi – am mai adaugat un strop de auriu pentru o doza de caldura in plus. Auriul e ca o imbratisare pentru mine si anul asta am simtit ca e nevoie de o imbratisare stransa-stransa. Globurile din sarma colorata, stelutele din ceramica si cuvintele inramate sunt cateva dintre produsele modele special pentru sarbatori.
Comunicarea cu clientii
Folosesc aceleasi doua canale de social media, insa anul asta am inceput sa imi arat fata mai des si sa “vorbesc” in stories, sa le arat oamenilor cum modelez Cuvinte, sa ofer cadouri prin intermediul concursurilor sau pur si simplu, in semn de multumire pentru sustinere.
Acest an pentru business-ul tau
Stiu ca emotia si business-ul nu sunt neaparat compatibile, dar asta a facut diferenta anul asta – conversatia cu clientul. Daca vorbim de cifre, nu a fost diferit fata de un an normal. Este un micro-business, mai mic decat mic, asadar nu am avut niste obiective care sa imi aduca frustrari sau dezamagiri.
Scurt ghid de supravietuire
Nu sunt eu chiar om de business trecut printr-o criza si asta pentru ca am si un job, dar am invatat sa dau un ragaz mai mare clientilor atunci cand trebuie sa ia o decizie, sa le ofer consultanta pentru ca uneori consultant aceasta vine dintr-o nevoie de a-si spune povestea si sa nu ma feresc sa refuz comenzi.
Sunt lucruri care pot fi aplicate in orice tip de business: nu cred in bombardarile cu oferte sau cu n variante de produs cand omului i-a ramas gandul la un produs anume, dar nu simte ca atunci e momentul sa faca achizitia. Cred ca un customer service bun e esential si asta tine de omul care scrie mailul, raspunde la telefon sau in social media si nu de cat de repede a facut curierul livrarea. Si nu e nicio rusine sa refuzi comanda, ba chiar sa ii recomanzi un concurent care ii poate oferi produsul pe care si-l doreste. Omul acela va tine minte ca i-ai fost de ajutor, nu ca nu ai putut sa ii oferi produsul dorit.
Omul din spatele brandului
Sunt Ramona si vin de la mare. Scriu Cuvinte aurite de vreo 9 ani, lucrez in comunicare de vreo 8 si nu cred ca stiu sa le fac unul fara altul. Ultimii 5 au fost un mix de freelancing si proiecte in colaborare cu agentii de comunicare. Inainte de asta am lucrat 5 ani in presa – am trecut de la presa financiara locala, la cea glossy in capitala. Am venit in Bucuresti pentru master si primul meu job a fost la o revista. Ce dor mi-ai facut de perioada aia!
Drumul catre Cuvinte aurite
Totul a inceput fara voia mea, de la produsele pe care le fac si astazi: accesorii si decoratiuni din sarma. Din fericire, produsele nu mai arata deloc precum cele intiale, mi-am imbunatatit mult tehnica, obligata fiind de o avalansa de comenzi.
Am facut un prim produs de dragul unei prietene foarte bune, super pasionata de tot ce insemna handmade la vremea aia. Mergeam cu ea la toate targurile de profil, imi arata ce artizani si designeri noi a mai descoperit, asa ca m-am gandit sa-i daruiesc ceva, fara un motiv anume. Pentru ca imi ramasese in minte cuvantul “popular” in urma unei discutii cu ea, am avut revelatia ca trebuie sa fie din sarma, un material care mi se parea ca i se potriveste foarte bine.
Am cautat cateva luni bune pe cineva care sa faca asta – sa scrie cu sarma – si pentru ca nu am gasit pe nimeni, m-am gandit ca as putea sa face u. Eram oricum pasionata de bricolaj, am gasit un furnizor de sarma si am “scris”. Prietena mea a fost impresionata de cadou, si-a pus cuvantul la gat pe un lant pe care il avea deja si l-a purtat a doua zi la birou. Colegele ei si-au dorit si ele un Cuvant.
Eu am refuzat initial sa mai fac altele pentru ca nu stiam sa fac asta, ma chinuisem cu acel prim Cuvant care se voia a fi singurul. Nu am avut cu cine sa vorbesc, asa ca m-am trezit cu intrebarea: cum vrei sa se numeasca business-ul? Pasul urmator a fost o pagina de Facebook, urmata de un site. Si multe comenzi. Pentru mine orice era peste 2 era mult.
Pentru ca lucrez totul manual, eu sunt principalul reper cand vorbim de calitate si design – daca mie nu imi place ce a iesit din mainile mele, nu vand produsul respectiv. Asta pentru ca e clar ca eu nu l-as cumpara si desi am avut de multe ori surpriza ca oamenii sa nu observe ce numeam eu ca fiind gresit sau imperfect, nu am trimis produsul pana nu l-am refacut. Testez produsele in toate conditiile posibile, uneori luni de zile, sa ma asigur ca materialele sunt suficient de rezistente. Tine de respectul pe care il port oamenilor care imi cumpara produsele.
Abilitatile si competentele unui bun antreprenor
Eu ma simt in categoria oamenilor total nepriceputi la business sau la un business al meu, culmea. Am fost la cursuri sa inteleg daca business-ul meu are potential pentru ca totul se desfasura din inertie. Sunt singura si asta se simte uneori: eu preiau comenzile, eu le realizez, le impachetez, fac awb-uri, facturi si toate cele.
Cred ca e nevoie de un strop (mai mare) de informatie financiara – eu am facut multe greseli si o vreme am lucrat pe bucurie, sa nu spun pe minus. Bucuria te implineste, dar chiar nu iti plateste facturile, asa ca asta e un prim pas: mergeti la cursuri, intrebati prietenii, luati-va un contabil bun.
Apoi e nevoie de o foarte buna organizare a timpului, altfel s-ar putea sa lucrati noptile nu pentru ca aveti mult de lucru, ci pentru ca nu ati stiut sa va organizati si apar cearcanele adanci. Astea nu se duc cu crème, ci cu somn, credeti-ma pe cuvant, am fost beauty editor.
Si rabdare, multa rabdare. Cu voi, cu furnizorii, cu clientii, cu timpul.
Cine cumpara produsele tale
Oricine vrea sa daruiasca un cadou personalizat, foarte simplu spus. Insa in realitate, clientul meu e omul care nu bifeaza un cadou, ci il pregateste cu drag. Dedica timp acestei activitati si nu apasa rapid “adauga in cos” la primul produs pe care il gaseste intr-un magazin online.
Clientii revin pentru ca reactia persoanei carora le-au daruit un Cuvant aurit a fost peste asteptarile lor si vor sa retraiasca sentimentul asta sau pentru ca oamenii din jurul lor le-au spus direct ca vor si ei ce a primit X, dar sa nu stie cuvantul. E o complicitate in toata povestea asta pe care o scriu eu cu sarma.
Strategia de comunicare online
Am fost intotdeauna prietenoasa, am fost foarte eu sub carapacea contului de social media. Anul asta mi-am folosit vocea la propriu si mi-am aratat fata mai des, le-am povestit despre mine, le-am aratat cum modelez, le-am lasat urari de zilele lor de nastere in mesagerie, le-am trimis produsele noi in teste, i-am implicat in process cat de mult am putut.
Optimismul, cum se menține in criza
Eu sunt cel mai optimist om din fire – intrebarea pe care mi-o pun cand e greu este: care e cel mai rau lucru care se poate intampla? Si cel mai rau lucru in cazul meu tine de sanatate, de viata, dar in momentele alea mai putin bune ma incarc cu povestile oamenilor.
Clientii nu imi scriu doar – vreau un semn de carte agrafa cu “dor”, imi spun “vreau neaparat un semn de carte agrafa cu “dor” pentru mama pe care nu am mai vazut-o de un an si te rog sa-i scrii si un mesaj din partea mea” sau “vreau o bratara curaj cu snur albastru pentru prietena mea care trece printr-un moment dificil – sa ii scrii te rog ca avem nevoie de decizii curajoase pentru a trai cum vrem”.
Everything is temporary. Asta e mantra mea.