5 to go țintește BIG și în 2021! Peste 100 de noi cafenele, extindere internațională și primul 5 to go Green

5 to go țintește BIG și în 2021! Peste 100 de noi cafenele, extindere internațională și primul 5 to go Green

Lanțul de cafenele 5 to go încheie 2020 cu un bilanț optimist și cu planuri mari de dezvoltare pentru următorii ani.  Cu aproape 100 de locații noi deschise anul acesta, extinderea grupului prin parteneri noi de franciză, consolidări de parteneriate și dezvoltarea de noi business-uri, 5 to go a devenit o companie mult mai bine consolidată și structurată și e pregătită să intre-n 2021 cu planuri și cu obiective mărețe.

 

S-a încheiat un an plin de neprevăzut, dar în care am reușit să bifăm o parte dintre obiectivele stabilite, am depășit 220 de locații per total, la nivel național, deși am închis 10, și chiar dacă cifra de afaceri a fost sub ce am preconizat, am compensat pe alte direcții și am construit o bază mai solidă pe care simt că vom putea acoperi în 2021 minusurile din anul anterior. Există un potențial enorm de dezvoltare care poate fi exploatat, așa că și obiectivele pe care eu și echipa ni le setăm sunt ambițioase pe plan mediu și lung.

Cred că putem depăși 300 de locații în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional, pe consolidare în capitală, mai ales în cartiere, și prin parteneriate cu diverse business-uri, și cred că vom putea ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani.

Ne vom concentra și pe dezvoltarea diviziei de retail și îmi doresc să reușim extinderea în plan internațional a business-ului. Am și-o certitudine, aceea că îmi doresc să ‘alerg’ pe acest drum împreună cu echipa deja formată, cu partenerii actuali, și vreau ca pe parcurs să ni se alăture oameni profesioniști, pasionați, care pot ține pasul cu noi și care să aibă aceeași viziune, disciplină și empatie”, a subliniat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

Gama de produse 5 to go a fost unul dintre principalii vectori în 2020 prin care grupul a menținut la foc continuu ideea de noutate, oferind astfel publicului diversitate în gust, la aceeași calitate cunoscută și apreciată. Produsele vedetă ale 5 to go în 2020, în topul vânzărilor, au fost Mr. Big, frappe big, cafeaua IBRIK și salamul de biscuiți. Ținând cont de trendul consumului în cantitate mai mare pe un produs, pe final de an 2020 am lansat paharul Retro, de 650 ml, cu triplu shot de cafea, o ediție specială pe tema horoscop, în colaborare cu Neti Sandu. Acest produs a contribuit la susținerea vânzărilor în ultimele 2 luni ale anului, cu peste 20,000 de pahare Retro vândute.

Și în 2021, inovația va fi în prim plan la 5 to go, în materie de produse, concepte și campanii. Anul viitor se va lansa cafeaua la filtru, un produs clasic care în alte țări e în topul preferințelor de multă vreme și care din acest an va ocupa un loc onorant și-n cafenelele brandului 100% românesc, susținut printr-o campanie cool: ”Filter coffee, not people”. Printre noutățile în lucru se numără și lansarea conceptului 5 to go Green, cu locații unde se vor găsi doar produse bio, vegane și raw vegane, ce va fi lansat în prima jumătate a anului cu un prim magazin dintr-o serie de 5 preconizate a fi deschise în următorii 3 ani.

Ca și până acum, planurile lanțului de cafenele 5 to go sunt de a oferi nu doar un produs, un concept sau un parteneriat, ci o întreagă experiență atât pentru echipă, francizați și colaboratori, cât și pentru iubitorii de cafea. Renumele brandului 100% românesc, inovația și creativitatea din spate au stat mărturie și în 2020 prin numeroasele premii obținute, multe venite pe final de an: un premiu internațional – Premiul Special al Juriului IREF – ”European Concept Award” și premii naționale – 4 la număr în cadrul Horeca Awards 2020 (Locul 1 ”Cafeneaua / ceainăria anului”, Locul 1 - ”Omul anului 2020 în HoReCa” – Radu Savopol, Premiul publicului ”Cafeneaua anului” și Locul 2 pentru ”Campania de responsabilitate socială” – paie comestibile) și 3 la Romanian Hospitality Awards –Locul 3 pentru ”Crisis Management”, ”Cea mai bună cafenea” și ”Antreprenorul Anului”- Radu Savopol.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related