Povestea lui Badea Neaoș. "În anul I de facultate, la un seminar, am avut de făcut un brief pentru un brand. Ne-am gândit că sigur putem inventa noi un brand. Și așa am și făcut"

Povestea lui Badea Neaoș. "În anul I de facultate, la un seminar, am avut de făcut un brief pentru un brand. Ne-am gândit că sigur putem inventa noi un brand. Și așa am și făcut"

Ca în poveștile acelea din revistele de business, când unor antreprenori de succes le-a venit ideea în facultate și apoi au pus-o în practică, așa s-a întâmplat și cu Badea Neaoș. Cu diferența că ei sunt de abia la o început, o mică afacere din Cluj-Napoca. Dar își doresc să crească mari. Iar noi le dorim succes și îi încurajăm, dând mai departe povestea lor, înainte de a deveni miliardari. Chiar în primul an de facultate, șase prieteni, studenți la Comunicare și PR la FSPAC, au avut o temă de seminar, unde le-a venit ideea să inventeze un brand, pornind de la trendul motivelor tradiționale. Profesoara le-a spus că proiectul lor de facultate ar putea foarte bine să fi pus în practică. Așa a apărut Badea Neaoșmica lor afacere cu tricouri și hanorace cu modele tradiționale românești aduse în minimalism, care spune povești despre timpuri trecute și nu vrea să lase obiceiurile și frumusețea satului să fie uitate. 

Drumul nu a fost deloc ușor. Mereu spunem că aveam 100 la entuziasm, dar 0 la cunoștințe. Nu știam noi cu ce se mănâncă un SRL, ce înseamnă să lucrezi cu colaboratori, de unde îți iei resursele, unde te duci ca să ți se răspundă la întrebări sau multe altele.

Miruna Merlușcă, parte din echipa Badea Neaoș, povestește mai jos cum e la începutul antreprenoriatului, care a fost experiența de pandemie, ce au învățat până acum și care sunt planurile de extindere în 2021. 

 

Cum a început totul

Cred că declicul a fost mersul la facultate, căci acolo s-a născut Badea Neaoș. În anul 1 de facultate, la un seminar, am avut de făcut un brief pentru un brand care exista deja sau pentru un brand pe care l-am crea noi.

Eram o echipă de 6, ne-am gândit că sigur putem inventa noi un brand. Și așa am și făcut. Am pornit de la ideea că tot ce înseamnă port tradițional începe să revină în forță: se poartă mai multe ii și traiste. Dar unde își au tinerii locul acolo printre modele brodate cu dichis? Așa că am zis să facem ceva pentru ei. Așa am păstrat ideea de tricouri brodate, dar am transformat modelele clasice complicate (și extrem de frumoase) în modele mai minimaliste și cool până la urmă. 

Evident, de la prezentarea brief-ului la seminar și până la SRL s-au schimbat multe idei și perspective, dar substanța a rămas aceeași. Noi abia atunci, la acea prezentare ne-am dat seama că am putea face asta. Ne-a ajutat și profa care ne-a spus că am fi chiar fraieri dacă nu am pune toată ideea asta în practică.

Și noi nu am vrut să fim fraieri. 

 

De la idee la implementare

Drumul nu a fost deloc ușor. Mereu spunem că aveam 100 la entuziasm, dar 0 la cunoștințe. Nu știam noi cu ce se mănâncă un SRL, ce înseamnă să lucrezi cu colaboratori, de unde îți iei resursele, unde te duci ca să ți se răspundă la întrebări sau multe altele.

Suntem studenți la Comunicare și PR, 6 oameni creativi. Cumva logistica ne-a lovit de multe ori. Am realizat că e frumos să scrii idei pe hârtie, dar este de 10 ori mai greu să le pui în aplicare.

Ne-am lovit și de promisiuni neținute din partea colaboratorilor și de probleme cu gestionarea banilor, greșeli mai mici sau mai mari din partea noastră și toate cele. Dar am învățat din fiecare câte ceva. Stăm și disecăm fiecare situație ca să vedem ce am greșit și ce puteam face mai bine. 

Asta e, cumva, cel mai de preț lucru. Că învățăm pe pielea noastră. Și nu ne dă nimeni note pentru asta. Dar pedeapsa e mult mai mare dacă greșim, căci e afacerea noastră în joc. 

 

Echipa

Noi credem că ceva șansă ne-a adus împreună. Suntem 3 fete și 3 băieți sau 3 moldoveni și 3 ardeleni sau 3 oameni de vizual și 3 de concept și de scris. Oricum vreți voi. Ca să punem și nume, suntem Miruna, Edi, Vlad (moldovenii), Georgi, Eve, Paul (ardelenii). 

 

Ne-am cunoscut la facultate. Acolo ne-am înnodat unii cu alții într-un proiect frumos. Că am lucrat 6 oameni la acel proiect de facultate a fost o simplă șansă și întâmplare, inițial puteam fi maxim 5. Dar uite că așa a fost să fie.

Cât despre lucru, am învățat să lucrăm împreună. Am avut mari probleme cu dinamica dintre noi la început. Nu e ușor să-ți deschizi o afacere cu prietenii. Nu știam cum să ne dăm feed-back, nu aveam un work flow și probabil că ni se părea că totul e până la urmă un proiect de facultate. Ori ne-am dat repede seama că e mult mai mult. Înainte ceream un vizual și îl primeam în 3 zile. Acum îl primesc în 3 ore. Dar asta pentru că am învățat să comunicăm, să spunem ce ne doare, să învățăm cum lucrează fiecare în parte și să ne gândim și la cei din jur.

Rolurile noastre s-au împărțit organic. La început eram pierduți, acum fiecare are bucățica lui. Miruna, subsemnata, lucrează pe partea de project management (adică eu le împart taskurile și știu mereu ce se întâmplă) și pe tot ce înseamnă content creation, Edi e omul mai tehnic, el se ocupă de site, contabilă, și partea de business în sine și ads mai nou. Vlad e our email marketing guy, Georgi și Paul se ocupă de brodarea, împachetarea și trimiterea tricourilor și de design-urile pe care le vedeți pe social media sau pe tricouri. Eve e cea mai artistică dintre noi, se ocupă de toate story-uile, videoclipurile, pozele frumoase și are mereu grijă ca totul să arate frumos. Evident, rolurile se întrepătrund. Și Vlad mai face content writing și Georgi face poze și așa mai departe. Important e că acum știm fiecare la ce e mai bun, cine învață un skill mai repede și cine e cel mai potrivit pentru o anumită treabă. 

 

Învățături

Am învățat destul de multe lucruri. Am învățat că trebuie să câștigi încrederea colaboratorilor, că trebuie să tratezi oamenii mereu cu respect, chiar dacă ei nu o fac. Am învățat să vorbim fără să spunem nimic rău de nimeni. Am învățat că cel mai important pentru o afacere mică e să aibă răbdare și să pună întotdeauna clientul pe primul loc.

Am învățat cum să lucrăm, ce pași se parcurg pentru lansarea unui nou model, cum lucrăm mai bine și cum să ne dăm spațiu când avem nevoie. 

Am învățat că e extrem de important să cerem ajutor atunci când nu știm să facem ceva. Și mereu au fost oameni care ne-au întins o mână de ajutor ori noi nu ne așteptam la asta.

Am mai învățat că orice vorbă bună contează și că pentru o mică afacere e foarte important feedback-ul din partea clientului. Cât despre logistică, am învățat că e foarte bine să nu ne complicăm și să o luăm pas cu pas. 

Ne aruncam foarte ușor la toate înainte. Acum stăm, gândim, vedem cum s-ar putea pune în practică și dacă ar aduce un plus valoare. Nu știu dacă am face ceva diferit, că suntem firi tare încăpățânate. Ori pe încăpățânați îi ajută să dea cu capul să vadă cât de rău doare și să învețe unele lucruri. 

 

Brandul

Badea Neaoș se împarte în două, așa cum zicem și pe site: odată face lucruri pentru trup și a doua oară pentru suflet. Asta înseamnă că pentru trup ne ocupăm de articole vestimentare, iar pentru suflet avem grijă să dăm mai departe povești care dacă ar ajunge în brațele uitării nu ar mai putea fi salvate. Ne place să vorbim cu bătrâni și să vedem cum arată realitățile lor. Noi nu o să mai avem șansa să trăim ce au trăit ei, așa că poate ne ajută să așternem totul frumos pe pixeli.

Valorile noastre sunt pe cât de simple, pe atât de greu de menținut uneori: punem întotdeauna experiența clientului pe primul loc. Întotdeauna. Chiar dacă rămânem fără bani, chiar dacă noi nu vedem nici un beneficiu. Și aici și când e vorba de cum arată pachetul, dar și de serviciu în sine, dar și de tot ce facem pe social media. S-a întâmplat să ne roage un client să îi livrăm un tricou în 2 ore. L-am livrat. Pentru că așa ne-ar fi plăcut și nouă să fim tratați.

O altă valoare e să scoatem mereu ceva de care am fi mândri. Să fie un produs / o postare / un mail bun. Să nu ne fie niciodată rușine cu ce am făcut. Să fie varianta cea mai bună și mai ok pentru client. De asta o și luăm ușor cu conținutul și vrem să creștem organic. Nu ne plac copy-urile de genul CUMPĂRĂ ACUM! Nu. Nu se încadrează în valorile noastre. Scopul nostru e să aducem clientului o experiență frumoasă, nu să îi captăm atenția 5 secunde. 

 

Clienții

Clienții noștri sunt tineri, cool, pasionați de design-uri interesante și care ar vrea să știe mai multe. Sunt oameni pentru care a susține o afacere locală e o acțiune tare faină și care pun accent pe experiență. Oameni care înțeleg dacă o comandă întârzie o zi și care se simt apreciați.

Dacă vorbim de comenzi, sunt tineri și caută cumva să-și regăsească rădăcinile. Dar dacă vorbim de social media, sunt mulți și din generația părinților noștri care citesc cu nostalgie ce scriem noi acolo. 

 

Produse populare

De departe cel mai mare boom l-am văzut când am lansat primul hanorac neaoș, ediție limitată. E amuzant că noi am pus pariuri să vedem cât de repede se vor da, dar nu ne așteptam ca oamenii să fie atât de primitori cu ele și să dorească să le comande atât de repede. 

Cât despre tricouri, e destul de echilibrat. E cumva ciudat că modelele pe care noi le-am gândit mai mult pentru fete au fost cumpărate mai mult de băieți și invers, dar și asta a fost o lecție: să nu credem niciodată că știm ce vrea consumatorul, ci să-l lăsăm pe el să aleagă.

Au fost momente în care ne supăram că un model nu se vinde la fel de bine ca celelalte, dar mai apoi oamenii comandau chiar acel model. Deci deocamdată e destul de echilibrat. Vedem cu viitoarele modele cum va fi.

 

Provocări de pandemie

Cea mai mare provocare a fost faptul că noi ne doream să lansăm totul în martie anul trecut. Dar a venit pandemia, dublată de panica faptului că nu știam ce se întâmplă, am fost trimiși acasă de la facultate și era o nesiguranță peste tot în jurul nostru. Am zis că nu putem face asta acum, când țara arde, așa că am dat un pas înapoi. Ne-am frustrat puțin, evident. Dar am folosit timpul acela să învățăm și mai multe și să facem și mai bine. Și a fost o decizie înțeleaptă, pentru că între timp Edi a descoperit cum ne putem face site și toate cele.

Dincolo de asta, am fost puțin privilegiați de faptul că nu plătim salarii, noi suntem toți asociați. Cumva dacă noi țineam firma pe 0, era ok. Ne luptăm cu faptul că nu putem organiza evenimente decât în mediul online și uneori ne simțim ca și cum nu avem idei, dar suntem destul de recunoscători că până la urmă am deschis această afacere în septembrie, în pandemie. Și merge destul de bine. 

Am învățat să avem răbdare și să ne adaptăm strategiile de marketing. E destul de greu să-i mai aduci pe oameni la evenimente online când ei își duc acum veacul în fața ecranului, dar noi încercăm. 

 

Ce caută acum clienții

Cred că oamenii caută atenție și să se simtă puși pe primul plan. Când vorbim de companii mari, relația pe care ele reușesc să o stabilească cu clientul e destul de șubredă și indirectă. Ori noi dăm mailuri clienților să îi întrebăm cum le vine tricoul. Le răspundem la mailuri repede. Le dăm mesaje la fiecare comandă ca să știm pentru cine e articolul și deci pentru cine să adresăm bilețelul personalizat. 

Și noi facem astea din drag și pentru că ni se pare normal. Abia apoi ne-am dat seama că oamenii se întorc tocmai pentru că prețuiesc această apropiere. Am primit sfaturi și recomandări din partea clienților. Surse de informare și câte și mai câte. Tot schimbul acesta informațional e tare frumos. Și noi ne-am dat seama că așa se formează o comunitate și așa creștem. 

Pandemia a ajutat în schimbarea perspectivei asupra afacerilor mici, locale. Parcă am realizat că nu se pot susține singure și au nevoie de orice gând bun. Și așa e. Pare un trend de hipsteri, să cumperi local, dar să știți că bucuria pe care o primește o mică afacere când tu vii și cumperi de la ei e imensă. Că până la urmă pentru clienți facem ce facem. Și ne place. 

 

Promovare

Planul nostru mare e să creștem organic și frumos, să formăm o comunitate și să folosim ads doar pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. Lunar introducem serii noi pe social media ca să vedem ce merge cel mai bine și ce le place oamenilor cel mai tare.

Ne-am dori foarte tare să putem organiza și evenimente live sau fel de fel de ateliere, cu public restrâns și măsuri de siguranță, dar care să ne lase pe noi să ne vedem cu oamenii aceștia. Să stăm la povești. Tonul vocii e unul la fel de cald ca și până acum. Vrem să păstrăm ideea de a da mai departe din ce auzim noi, de a promova ruralul românesc, că e tare interesant, dincolo de preconcepțiile noastre.

Cât despre obiective, evident că vrem să ajungem la cât mai mulți oameni. Să ne dăm poveștile cât mai departe și să vedem tricouri neaoșe cât mai des. 

 

Optimismul în pandemie. 3 lecții 

  1. Nu degeaba zic toți antreprenorii să ai răbdare. Chiar trebuie să ai răbdare. Nimic nu se întâmplă peste noapte. 
  2. Verifică de 10 ori orice. Scris, vizual, material, tricou, hanorac. Orice detaliu contează. 
  3. Fii drăguț cu colaboratorii tăi, indiferent de cum se comportă ei. O să se întoarcă înapoi. 

Astea ar fi lecțiile. Cât despre reguli:

  1. Clientul e MEREU pe primul loc. 
  2. Experiența pe care clientul o are când deschide pachetul tău trebuie să fie una pe care să o țină minte. 
  3. E foarte important să știi care sunt valorile brandului tău și să nu le scapi din mână pentru nimic. Nici pentru mai multe like-uri, nici pentru mai multe comenzi. 

 

Planuri pentru 2021

Planurile pentru 2021 sunt să ne luăm cu toții licența (să ne țineți pumnii!), să putem scoate modele noi, să scoatem traiste în vară și hanorace în toamnă. Să scalăm această mică afacere, să vorbim mai mult tinerilor despre antreprenoriat și despre ce înseamnă el cu adevărat.

Să vorbim cu și mai mulți bătrâni și să cutreierăm și mai multe sate. Să ne hrănim din codru și să aducem totul oamenilor. Ne-ar plăcea tare, tare mult să avem evenimente sau să putem organiza noi fel de fel de lucruri. 

Și sincer sperăm să nu ne oprim din învățat. Sub orice formă ar veni.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related