Aproape jumătate dintre românii care au trimis flori celor dragi de la debutul pandemiei au făcut-o cu ocazia diverselor aniversări, arată datele Floria.ro, cea mai mare florărie online din România. Cele mai dăruite flori au fost trandafirii – pe tot parcursul anului, cu precădere în lunile de toamnă și primăvară, lalelele – din ianuarie și până în martie, hortensia și orhideele – în perioada verii.
Potrivit unui sondaj recent*, 60% dintre români au comandat online la fel de multe flori sau chiar mai multe decât de obicei în perioada pandemiei. 51% au comandat flori pentru cei dragi, 12% pentru acasă, iar 49% au comandat în această perioadă flori pentru mame, mai arată datele sondajului Floria.ro. Aproape jumătate dintre cei care au participat la acest sondaj au declarat că vor comanda flori online și în 2021.
Aceleași date arată că românii au preferat trandafirii roșii, dar și lalelele, iar comenzile înregistrate de Floria.ro confirmă acest lucru. Astfel, în luna martie 2020, cele mai comandate flori au fost lalelele și zambilele, iar în luna aprilie li s-au alăturat freziile. Din luna mai au reintrat în scenă trandafirii, care au fost vedete, iar lunile de vară au fost marcate de buchete de flori care au inclus orhidee, hortensii, lalele și lavandă.
Toamna a menținut trandafirii în topul preferințelor celor care au comandat flori de pe Floria.ro, însă acesta a fost completat de alstroemeria, gerbera și crizanteme. Luna decembrie a fost marcată de culorile sezonului, crăciunițele fiind vedete incontestabile, alături de aranjamente care au inclus lisianthus, bumbac, eucalipt și crenguțe de brad.
"La nivelul întregului an, trandafirii și lalelele au fost de departe cele mai comandate flori, în buchete sau în combinații diferite. Cele mai multe comenzi au fost făcute pentru aniversări (49%), inclusiv pentru onomastici, cum au fost Floriile și Sfânta Maria, dar și pentru Paște și Crăciun, care au fost marcate de contextul distanțării sociale", a explicat Marina Popescu, director general Floria.ro.
Când și de ce se trimit flori
Anul care a trecut a adus și motive noi pentru a trimite flori online celor dragi. De exemplu, aproape 25% dintre cei care au comandat flori online pe Floria.ro nu au vrut să marcheze un moment anume, ci pur și simplu să trimită un gând bun. 19% au fost declarații de dragoste, unele venite din străinătate – SUA, Spania, Italia fiind în topul țărilor de unde s-au comandat flori -, iar 8% au trimis flori în semn de mulțumesc.
"Remarcăm că tendințele se mențin și în acest an, când românii continuă să transmită gânduri bune chiar și fără o ocazie anume. Astfel, după ce, în lunile februarie – martie cele mai multe comenzi s-au îndreptat tradițional către persoane dragi – soții, iubite, mame, prietene apropiate, colege -, spre finalul lunii martie au revenit comenzile trimise în semn de mulțumire sau pur și simplu de apreciere", adaugă Marina Popescu.
Putem deduce această tendință și din specificul comenzii: în februarie au dominat comenzile pentru trandafiri, în special roșii, iar în martie florile de primăvară –lalele, zambile, frezii –au fost vedetele zilelor de 1 și 8 martie. După jumătatea lunii, au revenit comenzile de buchete mixe, din colecția de primăvară, care combină aceste “flori vedetă” și le plasează alături de alte flori de sezon, precum lisianthus, alstroemeria, ranunculus.
"Multe dintre buchete sunt comandate pentru a înfrumuseța propria locuință, tendință care a crescut mult pe fondul muncii remote insitituită de la debutul pandemiei", a mai precizat Marina Popescu.
Colecția de primăvară a Floria.ro conține 20 de buchete, dominate cromatic de roz, verde și galben, iar buchetele pot fi comandate pe: floria.ro/colectia-de-primavara.
*Sondajul Floria.ro a fost realizat online, în perioada 30 ianuarie – 4 februarie 2020. Au participat 305 persoane, 95% femei, din mediul urban și rural, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani.