În urma creșterii interesului consumatorilor pentru mediul înconjurător, Mastercard lansează Carbon Calculator, un instrument dedicat băncilor

În urma creșterii interesului consumatorilor pentru mediul înconjurător, Mastercard lansează Carbon Calculator, un instrument dedicat băncilor
  • Un nou studiu desfășurat în 14 țări europene arată că pandemia determină miliarde de consumatori* să ia în considerare adoptarea de comportamente mai sustenabile
  • Majoritatea adulților (83%) declară că sunt dispuși să ia măsuri la nivel individual pentru a combate problemele de mediu și sustenabilitate în 2021
  • Noua funcționalitate Mastercard le oferă băncilor acces la insight-uri și date despre amprenta de carbon, pentru a-și putea informa consumatorii cu privire la achizițiile lor și, totodată, pentru a le putea oferi oamenilor soluții prin care pot contribui la restaurarea pădurilor

Un nou studiu dedicat sustenabilității, comandat de Mastercard, dezvăluie o accentuare semnificativă a interesului consumatorilor pentru mediul înconjurător, odată cu apariția COVID-19. Peste două cincimi dintre europenii chestionați (48%) consideră că reducerea propriei amprente de carbon este mai importantă în prezent decât în perioada de dinaintea pandemiei. De altfel, mai mult de jumătate dintre europeni (52%) au devenit mai conștienți ca oricând de efectele pe care acțiunile lor le pot genera asupra mediului, Gen Z și Millennials (58%) fiind cei mai preocupați de acest subiect. Acest lucru semnalează o tendință crescătoare a cheltuielilor sustenabile și a consumului prietenos cu mediul în rândul persoanelor care doresc să-și transforme achizițiile și recompensele din cadrul programelor de loialitate, în vehicule care pot sprijini pozitiv planeta.

Nevoia pentru un consum mai conștient s-a accentuat în ultimul deceniu. Cu toate acestea, evoluția rapidă a schimbărilor la nivelul atitudinilor și acțiunilor este un rezultat direct al apariției noului coronavirus. Pe măsură ce consumatorii devin mai conștienți de propriile lor acțiuni, aproape trei din cinci (58%) consideră că, odată cu declanșarea pandemiei, ar fi necesar ca organizațiile din mediul privat să adopte un comportament mai sustenabil și prietenos cu mediul, Gen-Z fiind și de această dată promotorii acestei schimbări (62%). De asemenea, europenii au declarat că și-ar dori ca reducerea deșeurilor (39%), abordarea problemei poluării cu plastic din ambalaje și produse (38%) și reducerea poluării aerului și a apei (35%), să fie în top trei priorități pentru companii și branduri, pe lângă combaterea pandemiei.

Ca parte a platformei sale globale de sustenabilitate, compania a lansat Priceless Planet Coalition în 2020. Acesta este angajamentul pe termen lung al companiei de a ajuta atât business-urile, cât și consumatorii, să contribuie la susținerea planetei, cu scopul de a planta 100 de milioane de copaci. În plus, Mastercard a dezvoltat și Mastercard Carbon Calculator, împreună cu FinTech-ul suedez Doconomy. Acest instrument este integrat în rețeaua globală Mastercard, și permite băncilor să adopte și să personalizeze soluții pentru consumatorii interesați de protejarea mediului înconjurător, care caută mai multe modalități de a fi informați cu privire la cheltuielile lor. Acesta oferă acces la insight-uri și date despre impactul carbonului, și le permite oamenilor să contribuie cu ușurință la protecția mediului înconjurător.

 

„Este important ca întreprinderile să conștientizeze că este de datoria lor să ajute planeta să prospere. Nu numai pentru că este o așteptare a consumatorilor, ci, mai important decât atât, pentru că așa este firesc. De altfel, această planetă este a tuturor, iar derularea unor acțiuni dedicate este o responsabilitate la nivel colectiv. Odată cu apariția noului coronavirus, preocupările referitoare la mediul înconjurător au crescut exponențial, ceea ce înseamnă că și eforturile noastre trebuie să urmeze aceeași tendință. Continuăm să explorăm noi modalități inovatoare prin care putem contribui semnificativ. De asemenea, lucrăm constant pentru a ne promova angajamentul către o rețea extinsă de companii și consumatori, astfel încât să-i inspirăm și pe ceilalți să ni se alăture în acest demers”, a declarat Mark Barnett, președinte Mastercard Europe.

 

Carbon Calculator le permite consumatorilor să primească o monitorizare a emisiilor de carbon generate de achizițiile lor pe diferite categorii de cheltuieli. Calculele se bazează pe indicele Åland, acestea putând fi, totodată, completate cu echivalenți ușor de înțeles (precum numărul necesar de copaci pentru absorbirea aceleiași cantități de CO2), precum și cu sfaturi pentru o viață mai sustenabilă. Consumatorii au, de asemenea, opțiunea de a contribui la proiectele de regenerare a pădurilor din cadrul Priceless Planet Coalition, pentru a compensa propriile emisii de CO2 - fie prin donații, fie prin utilizarea programelor de loialitate oferite de băncile lor. Băncile pot integra cu ușurință Carbon Calculator în aplicațiile lor pentru mobil, prin intermediul noilor API-uri care sunt acum disponibile pe Mastercard Developers.

 

„Mastercard a redefinit rolul pe care industria financiară îl poate juca în fiecare zi în combaterea schimbărilor climatice, prin implicarea unei întregi industrii. Atunci când ceilalți discută despre importanța criteriilor ESG, Mastercard le aplică, punându-le la îndemâna consumatorilor”, a declarat Mathias Wikström, director executiv, Doconomy.

 

Mastercard își pregătește rețeaua globală pentru a fi o forță a binelui pentru mediu.

Înainte de Ziua Internațională a Pământului din 22 aprilie, Priceless Planet Coalition va derula o serie de campanii dedicate sustenabilității, pentru a contribui, astfel, la obiectivul plantării a 100 de milioane de copaci:

  • Conștientizând importanța rețelelor de socializare în promovarea mediului înconjurător în rândul consumatorilor, Mastercard va lansa , începând cu 15 aprilie, o campanie pe TikTok și Instagram în SUA, Marea Britanie, Germania și Olanda pentru a încuraja oamenii să sărbătorească planeta plantând un copac pentru un prieten. Pentru fiecare plată efectuată cu Mastercard, compania va contribui suplimentar, cu o sumă egală cu donația oferită.

Priceless Planet Coalition își continuă expansiunea la nivel global, reunind, în prezent, peste 50 de membri. În Europa, printre cei mai recenți parteneri care s-au alăturat inițiativei se numără: ekko, GLS Bank, Paybox Bank, UKRSIBBANK BNP Paribas Group și Hellenic Bank.

Alături Carbon Calculator, Mastercard oferă și alte produse și servicii prietenoase cu mediul, precum carduri realizate din materiale sustenabile pentru a reduce deșeurile de plastic. De asemenea, compania și-a luat angajamentul ca, până în 2050, să își atingă obiectivul de zero net emisii de carbon – în continuarea angajamentelor existente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la 1.5 grade Celsius. Mastercard a emis, de asemenea, o obligațiune de sustenabilitate de 600 de milioane de dolari și a anunțat recent ajustări ale pachetelor de compensare și beneficii, pentru a contribui la accelerarea progresului în cadrul ESG: neutralizarea emisiilor de carbon, incluziunea financiară și paritatea salarială de gen. Toate acestea pentru a susține obiectivul companiei de a construi o economie digitală mai durabilă și incluzivă.

 

În cazul în care nu se specifică o altă sursă, toate cifrele provin de la YouGov Plc. Eșantionul a cuprins un număr total de 15.480 de adulți din Marea Britanie, Germania, Belgia, Italia, Suedia, Grecia, Olanda, Austria, Franța, Turcia, Polonia, Spania, Rusia și Portugalia.

Cercetarea a fost derulată în perioada 19 ianuarie - 5 martie 2021. Studiul a fost derulat online. Cifrele au fost studiate și sunt reprezentative pentru toți adulții din țară (cu vârsta peste 18 ani).

Mastercard a calculat populația mondială la 7,9 miliarde (sursă: Worldometres), 83% declarând că sunt dispuși să ia măsuri la nivel individual. Rezultatul este de 6.715.000.000.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related