Dezvoltatorul Portico Investments România a vândut șase clădiri din portofoliu în două tranzacții consiliate de Colliers

Dezvoltatorul Portico Investments România a vândut șase clădiri din portofoliu în două tranzacții consiliate de Colliers

Dezvoltatorul Portico Investments România, consiliat de Colliers, a finalizat vânzarea a șase clădiri de retail din portofoliu către Praktiker Real Estate și Lidl România, în două tranzacții care cumulează peste 8,5 milioane euro.

Portofoliul vândut de Portico Investments cuprinde șase proiecte de retail, localizate în Tulcea, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Bârlad, fiind închiriate de Lidl, Penny Market, MOL România, Jysk, Altex, Ingrimar, Adidas, Romstal și Pepco, cu o suprafață închiriabilă totală de 16.312 de metri pătrați.

Cu excepția clădirii Lidl Reșița, care a fost achiziționată chiar de către retailerul Lidl, toate celelalte cinci clădiri au fost cumpărate de către Praktiker Real Estate, compania controlată de Omer Susli, care în 2014 a preluat operațiunile Praktiker România și pe care ulterior l-a vândut către britanicii de la Kingfisher și a înființat apoi brandul de decorațiuni Homelux.

Cele două tranzacții fac parte din strategia Portico Investments de a-și optimiza portofoliul, renunțând la proprietățile din orașe mai mici și de a achiziționa noi spații de retail închiriate de ancore de food localizate în Capitală și în orașele mari din țară. În paralel, dezvoltatorul a  făcut patru noi achiziții, în București, Cluj și Timișoara.

Investitor și dezvoltator imobiliar de top în Europa Centrală și de Est, Portico Investments se concentrează în principal pe proprietăți imobiliare din zona de comerț alimentar, în locații de calitate, care sunt integrate în comunități durabile. Compania administrează 69 de proprietăți în România, Ungaria și Olanda, cu o suprafață închiriabilă de 135.000 de metri pătrați de spații de retail.

 

„Continuăm colaborarea cu Portico Investments în vederea găsirii de noi oportunități de business, fiind activi în zona de achiziții de spații ocupate de operatori de food, din București și orașele mari”, precizează Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers.

 

Anul trecut, în februarie, Portico Investments România a vândut și complexul multifuncțional Oradea Plaza către grupul de firme cu capital autohton Lotus Center, într-o altă tranzacție consiliată de Colliers. De altfel, „anul pandemiei” a fost unul dintre vârfurile ciclului economic actual în ceea ce privește investițiile în active imobiliare comerciale, cu o creștere de 37% față de 2019, până la aproape 900 de milioane de euro.

Două tranzacții de referință, care cumulează peste 400 de milioane de euro, au fost în lumina reflectoarelor anul trecut. Prima a fost vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle către AFI Europe consiliată de Colliers, cea mai mare tranzacție de birouri din istoria pieței imobiliare românești și una dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, cu un record de 307 milioane de euro. A doua cea mai importantă tranzacție a fost vânzarea Floreasca Park din proprietatea GLL către o societate mixtă formată din Resolution Property (Grupul Fosun) și Zeus Capital Management, pentru 105 milioane de euro.

Pentru acest an, consultanții Colliers estimează un volum total al tranzacțiilor imobiliare comerciale de cel puțin 0,5 miliarde de euro.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related