Sondaj BestJobs: Unul din doi angajați nu se așteaptă să primească primă de Paște anul acesta

Sondaj BestJobs: Unul din doi angajați nu se așteaptă să primească primă de Paște anul acesta

După un an dificil și care a adus provocări nemaiîntâlnite până acum în piața muncii, mai bine de jumătate dintre angajați (55%) nu se mai așteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs. Totuși, 26% dintre angajații chestionați sunt siguri că vor primi și în acest an primă de Paște, în timp ce 18% nu știu dacă angajatorul îi va recompensa cu vreun bonus de sărbători.

Dintre cei care sunt convinși să vor avea primă, aproape 28% se așteaptă ca angajatorul să le ofere ceva bani în plus la salariu, alți 17% cred că vor primi tichete cadou, în timp ce puțin peste 5% dintre angajații care au răspuns la sondajul BestJobs speră la coșuri cadou cu produse specifice, de sezon, din partea angajatorului cu ocazia sărbătorilor.

Fie că vorbim de bani sau de cadouri, aproape 28% dintre respondenți sunt convinși că valoarea acestora nu va fi mai mare decât anul trecut. Mai exact, aproape 26% dintre angajați se așteaptă ca bugetul de cadouri să fie sub 400 lei anul acesta și doar puțin peste 7% se așteaptă să fie răsplătiți de angajator cu o sumă mai mare de 500 lei.

Întrebați și cât de mult înseamnă pentru bugetul familiei bonusul de Paște primit de la angajator, 46% dintre respondenți spun că acest venit suplimentar e binevenit și îi ajută în susținerea cheltuielilor de Paște, alți aproape 32% afirmă că nu depind de această primă pentru a se pregăti de Paște, dar bonusul arată aprecierea pe care compania o are pentru ei, ca angajați. În schimb, aproape 19% dintre angajații chestionați spun că au neapărat nevoie de acești bani, pentru a se putea descurca financiar de Paște.

Cei mai mulți dintre respondenți (46%) spun că bugetul total alocat pentru sărbătorile pascale (alimente, cadouri, distracție etc.) este mai mic anul acesta comparativ cu anul trecut, alți 33% spun că vor cheltui la fel, pe când 20% vor aloca un buget mai mare față de 2020.

76% dintre angajații care au răspuns la sondajul BestJobs intenționezi să cheltuiască cea mai mare parte a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale pe cumpărături pentru masa de Paşte, pentru 15% cea mai mare cheltuială va fi pe cadouri, în timp ce 9% dintre respondenți spun că principala cheltuială va fi pentru călătorii și distracție.

Când vine vorba de cadourile pe care au în plan să le ofere celor apropiați de sărbători, puțin peste 44% dintre respondenții la sondajul BestJobs vor aloca între 500 și 1.000 lei în acest an, 40% au în plan să cheltuiască până la 500 de lei, iar 11% au pentru Paștele din acest an un buget de cadouri între 1.000 și 1.500 lei.

Anul acesta, mai bine de 66% dintre respondenți afirmă că își vor petrece Paștele acasă, cu familia și prietenii, principalele motive invocate pentru această alegere fiind lipsa banilor suficienți pentru călătorii (35%), teama de infectare cu Covid-19 în timpul unei călătorii (24%), restricțiile de circulație repetate, cauzate de numărul mare de îmbolnăviri cu Covid-19 (15%), dar și dorința de a economisi (13%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 16-26 aprilie 2020, pe un eșantion de 926 de utilizatori de internet din România.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related