Danone continuă să sprijine comunitatea locală și deschide biroul companiei pentru o acțiune de vaccinare

Danone continuă să sprijine comunitatea locală și deschide biroul companiei pentru o acțiune de vaccinare

Danone continuă să fie alături de comunitatea locală unde își desfășoară activitatea și contribuie la eforturile autorităților în procesul de vaccinare a populației împotriva Coronavirus, deschizând biroul companiei pentru o acțiune de vaccinare dedicată tuturor celor care doresc să se imunizeze. Acțiunea este realizata în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică București.

Centrul de vaccinare va fi amplasat la sediul Danone, situat pe Strada Nicolae Cânea 140 - 160. Acțiunea de vaccinare se va derula pe data de 25 iunie, între orele 09:00 – 12:00, iar vaccinul administrat va fi Pfizer-BioNTech.  Centrul va dispune de două posturi de vaccinare, unde se vor putea imuniza un număr total de aproximativ 72 de persoane.

Pentru a putea primi vaccinul, este necesară o programare prin call center, la numerele de telefon dedicate 0371.52.00.05 sau 021.205.99.05, cu tarif normal în rețeaua Telekom. Numerele de telefon sunt disponibile zilnic în intervalul 10:00 – 19:00, până pe data de 22 iunie inclusiv.

Pentru administrarea celei de-a doua doze, Danone va realiza o nouă acțiune de vaccinare la sediul său, pe data de 16 iulie.

Aprobarea centrului de vaccinare a fost facută de Direcția de Sănătate Publică București. Pentru siguranța întregii comunități, în centrul de vaccinare deschis la sediul Danone, se vor respecta toate măsurile de protecție impuse de autorități.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related