Noul film marca Disney,“Jungle Cruise / Croazieră în junglă”, o aventură plină de neprevăzut în sălbatica junglă amazoniană, inspirat din celebra atracție cu același nume din clasicele parcuri de distracții, îi aduce pe marile ecrane pe Dwayne Johnson și Emily Blunt, în rolurile principale, într-o misiune pe viață și pe moarte pentru a găsi Arborele Vieții și a salva omenirea.
Aventura începe cu morocănosul și spiritualul căpitan Frank Wolff (Dwayne Johnson) la cârma vasului La Quila – o vechitură plină de farmec – care, în mijlocul Primului Război Mondial, este angajat de hotărâta cercetătoare Dr. Lily Houghton (Emily Blunt) pentru a o conduce în cele mai periculoase zone din Amazon.
Ea speră să rezolve misterul din spatele unui artefact tribal, o relicvă legendară care ar avea puterea de a schimba soarta omenirii, căutând să găsească Arborele Vieții. Lucrurile însă nu sunt deloc simple, mai ales că Frank este amenințat să fie scos din domeniu de către un tour operator rival – Nilo – care are și avantajul de a fi fost angajat de un prinț european pentru a face același traseu, având același scop final.
Urmăriți de vasul rival, Frank și Lily, deși nu sunt neapărat de acord, formează o echipă puternică în această călătorie epică. Îl au alături și pe fratele lui Lily, un gentleman ca la carte, care îi ajută să facă față numeroaselor pericole pe care le întâlnesc pe măsură ce se afundă în luxurianta pădure amazoniană.
Iar aventura devine și mai periculoasă pe măsură ce ei descoperă secretele din spatele artefactului, mai ales că rivalii ajung să le amenințe viața și viitorul omenirii atârnă în mâinile lor.
“Filmul este o aventură despre viață și despre trăirea ei cu intensitate. Este și despre a fi conștient de asta și a reuși să îți depășești limitele și să faci ceea ce pentru alții pare de neimaginat. «Jungle Cruise/Aventură în junglă» este o adevărată aventură, e un film distractiv, magic, mistic, periculos, captivant ”, spune Dwayne Johnson care este și unul dintre producătorii filmului.
Din distribuția “Jungle Cruise / Croazieră în junglă” mai fac parte și Edgar Ramirez, Jack Whitehall, Jesse Plemons și Paul Giamatti. Regia este semnată de Jaume Collet-Serra.
Croaziera în junglă, o super atracție Disney
Una dintre clasicele atracții Disney, poate cea mai căutată la Disneyland, croaziera în junglă a fost lansată în Anaheim, California, în 1955. Popularitatea tot mai crescândă a ei a făcut ca această aventură să fie inclusă și în programul de lansare a parcului tematic Regatul Magic, în stațiunea de distracție Walt Disney în Florida, în 1971, și la lansarea Tokyo Disneyland în 1983.
În 2005, croaziera a fost disponibilă, într-o variantă diferită, la lansarea parcului de distracții Disneyland din Hong Kong.
Aventura a suferit diferite modificări de-a lungul anilor, versiunea din 1955 fiind una mult mai serioasă decât cea actuală.
Între timp cursul râului a fost schimbat, iar printre noile elemente adăugate se numără o piscină, gorile în tabăra din safari și o scenă cu pești piranha. Frunzișul arată autentic, iar din 1955 încoace vegetația s-a transformat destul de mult, incluzând acum trei etaje: bolta, stratul de arbuști și podeaua pădurii.
Toate acestea poartă semnătura creatorului junglei, horticultorul Bill Evans, o legendă Disney, care a “regizat” peisagistica din Disneyland în anii ’50 .
O aventură memorabilă
Producătorii John Davis și John Fox de la Davis Entertainment, Dwayne Johnson, alături de echipa Seven Bucks Productions a lui Hiram Garcia și Dany Garcia și cu ajutorul lui Beau Flynn (FlynnPictureCo.) au adus “Jungle Cruise / Croazieră în junglă” pe marele ecran.
Filmul este inspirat din atracția aventurii pe fluviu, plină de calambururi și glume, care atrage copiii de toate vârstele de peste 65 de ani.
“Oamenii pur și simplu iubesc această atracție, mai ales datorită istoriei ei și tradiției. Are o calitate unică, și anume aceea de a fi atemporală. Tocmai acesta e farmecul ei. Când călătorești în jurul lumii în alte parcuri de distracții descoperi croaziere la fel de spectaculoase. Cred că există un factor de împlinire pe care publicul care alege croazierele îl simte ca fiind spectaculos. Iar ideea din spatele lui este că ești purtat într-o călătorie care poate fi aventura vieții tale”, spune Dwayne Johnson.
Pentru producătorul Hiram Garcia perspectiva de a produce un fim Disney a fost o oportunitate de neratat.
“Cu totul special la filmele Disney este faptul că devii parte din istorie și parte a unei moșteniri. Nimeni nu reușește mai bine ca Disney să creeze filme și povești care să rămână. Oamenii le descoperă din copilărie și le poartă cu ei de-a lungul vieții adulte, iar apoi le transmit copiilor lor. Iar când ești implicat într-un astfel de proces simți din plin energia Disney, un brand care ia foarte în serios tot ceea ce face”.
“De la bun început am vrut să livrăm fiecare element din croaziera clasică și să îi aducem un omagiu lui Walt Disney, căruia îi purtăm un mare respect. Am lucrat îndeaproape cu mulți oameni talentați din echipa Disney pentru a reda fiecare detaliu memorabil și a-l integra în aventura aceasta epică. Asta face acest proiect cu totul special, mai ales că este o ocazie unică de a aduce un omagiu acestei părți din istoria Disneyland”, spune Johnson.
Pentru milioane de oameni de pe glob Disney este un brand care stârnește nostalgie, mai ales că i-a însoțit din copilărie.
Același sentiment profund i-a încercat și pe frații Hiram și Dany Garcia, care iubesc tot ce înseamnă cultura Disney.
“Ceea ce a fost grozav la acest film sunt amintirile personale pe care le am. Lumea Disney a jucat un rol important în vacanțele noastre, am multe amintiri minunate. Apropo de croaziera în junglă, mi-au rămas întipărite în minte căpitanii și glumele ridicole pe care le spuneau, ceea ce făcea fiecare cursă specială”, remarcă Hiram Garcia.
Producătorul Dany Garcia adaugă că personajele au dus proiectul la un nivel superior. “«Jungle Cruise/Aventură în junglă», ca orice poveste frumoasă, își trage seva din personajele puternice, cu motivații, speranțe, frici și idealuri. Astfel de personaje autentice atrag publicul, îl fac să rămână în priză și să se bucure la reușitele lor și să sufere alături de ele. Profunzimea personajelor se traduce în profunzimea emoțiilor pe care le evocă. De-a lungul anilor am învățat că publicul se atașează de personaje și se întoarce la ele adesea. Personajele sunt cele care rămân în memoria colectivă mult după ce alte detalii au fost uitate”, explică Dany Garcia.
SINOPSIS:
“Jungle Cruise / Croazieră în junglă” este o aventură epică a cărei acțiune este plasată la începutul secolului XX. Morocănosul și spiritualul căpitan Frank, care conduce o mică ambarcațiune fluvială, pleacă împreună cu Lily Houghton, om de știință, și cu fratele acesteia, într-o misiune în junglă pentru a găsi Arborele Vieții, despre care se crede că deține puteri vindecătoare și a rezolva misterul din spatele unui străvechi artefact. În tot acest timp, cei trei trebuie să lupte împotriva animalelor sălbatice și a unei expediții germane concurente.
Filmul are la bază una dintre atracțiile principale ale parcului tematic Disneyland, și anume, croaziera în junglă, lansată prima dată în anii ’50.
Filmul este regizat de Jaume Collet-Serra și îi are în rolurile cheie pe Dwayne Johnson și Emily Blunt.
“Jungle Cruise / Croazieră în junglă” este distribuit în România de Forum Film și are premiera în data de 30 iulie 2021 în formatele subtitrat, dublat, 3D, IMAX 3D.