35 000 de mese calde oferite de OMV Petrom copiilor defavorizați din centrele E.G.A.L ale Crucii Roșie Române

35 000 de mese calde oferite de OMV Petrom copiilor defavorizați din centrele E.G.A.L ale Crucii Roșie Române
  • 50 000 euro direcționați de OMV Petrom către Crucea Roșie Română, pentru aproximativ     35 000 porții de mâncare caldă
  • 12 luni în care 10% din vânzările pachetului VIVA Lunch Box, din stațiile OMV, au mers către programul Educație Generozitate Abilitați Libertate (E.G.A.L.)
  • Parteneriatul dintre OMV Petrom si Crucea Roșie Română va continua și în cel de-al doilea semestru al acestui an

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a direcționat în perioada iulie 2020 – iunie 2021 peste 50 000 euro către Crucea Roșie Română, pentru a asigura o masă caldă și sprijin psiho-social copiilor defavorizați din Centrele E.G.A.L.

Programul E.G.A.L. desfășurat de Crucea Roșie în Botoșani, Craiova, Lupeni și Babadag a sprijinit în perioada iulie 2020 - iunie 2021 familiile defavorizate, tinerii și copiii aflați în risc de excluziune socială cauzată de sărăcie.

OMV Petrom a direcționat către Crucea Roșie Română 10% din vânzările pachetului VIVA Lunch Box, asigurând necesarul de fonduri pentru aproximativ 35 000 de porții de mâncare pentru aproximativ 200 copii, beneficiari ai programului. In funcție de evoluția epidemiologica COVID-19, masa a constat în mâncare calda în sistem catering sau pachete alimentare distribuite copiilor pentru a fi consumate acasă.

Mai mult de atât, datorita suportului OMV Petrom și a implicării membrilor și voluntarilor Crucii Roșii, cei mici s-au bucurat de sprijin la teme, activități pentru deprinderea abilitaților de viată, aniversări ale zilelor de naștere si sărbători petrecute împreună.

 

„Efectele pandemiei COVID-19 si-au lăsat amprenta pe multe familii. Din iulie 2020, OMV Petrom s-a mobilizat si, prin implicarea în programul E.G.A.L. desfășurat de Crucea Roșie Română,  am contribuit pentru ca  aproape 200 de copii și tineri defavorizați să beneficieze de o masă caldă zilnic. Vom continua sa direcționam 10% din vânzările pachetului VIVA Lunch Box către Crucea Roșie și în semestrul doi al acestui an, parteneriat prin care dorim sa fim aproape de copiii aflați în zonele cele mai vulnerabile ale României.”, a declarat George Daniel Ion, Retail Manager OMV Petrom Marketing.

“Centrele E.G.A.L ale Crucii Roșii Române reprezintă singurul loc unde copii din zone defavorizate ale țării se detașează de probleme lor de acasă și participă la activități care îi ajută să-și îmbunătățească performanțele școlare și abilitățile de viață. Pandemia COVID-19 a adâncit problemele sociale cu care se confruntă acești copii și s-a reflectat implicit în accesul lor la educație și hrană. Cu susținerea OMV Petrom și a voluntarilor Crucii Roșii Române, am reușit să  oferim copiilor, timp de un an, o masă caldă pe zi și acces la educație remediară. Ca și până acum, la Centrele E.G.A.L. am pus accent pe sprijinul oferit la teme și pe activități care să le formeze beneficiarilor abilități pentru viață independentă. Mulțumim OMV Petrom pentru că s-a alăturat cauzei noastre și pentru că oferă copiilor nevoiași  șansa la un prezent mai bun”, a declarat Andreea Furtună, Director Programe, Crucea Roșie Română.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related