Liza Sabău și Gabriel Fereșteanu se pregătesc să surpindă ascultătorii cu un format diferit, la PROFM, începând cu luna septembrie. În aceeași formulă în care și-au obișnuit gașca de prieteni on-air și pe același tronson pe care l-au cucerit în ultimii doi ani de colaborare, 19:00 - 22:00, Liza și Fere s-au pregătit cu o mulțime de surprize, muzică și energie buuună!
Liza și Fere vin la PROFM cu planuri mari. Cu toate că au emoții pentru prima ediție din septembrie, și-au propus să depășească unele dintre performanțele obținute până acum. Printre care: poziția de lider pe segmentul comercial în capitală, sutele de mii de vizualizari la interviurile realizate de ei și găsirea unor noi hit-uri care să domine topurile muzicale. Mai mult de atât, vor să-și pastreze relația simplă și autentică dintre ei și ascultători.
„Ador capitolul care urmează să se scrie în viața mea și anume: Liza și Fere, la PROFM. Recunosc clădirea, am stat pe aici vreo 8 ani, dar cu două etaje mai jos. Acolo e UTV. M-am simțit iubită din prima zi în care am pășit aici, iar vorba care spune că acolo unde ești iubit, crești cel mai mult este adevărată. Stați numai să auziți ce demență facem! PROFM e locul în care nebunia dintre doi cei mai buni prieteni care cred în curajul de a fi cine ești tu cu adevărat, chiar dacă ești diferit, va merge mai departe. Fie că ești artist sau om obișnuit. Dau cu love!”, a adăugat Liza.
„Vă dați seama că sunt foarte bucuros să fiu, de astăzi, parte din echipa PROFM. Nu vreau să spun clișee, însă este foarte important să găsești oameni determinați să facă lucruri frumoase și cu care să click-uiești și asta am descoperit noi la PROM. Am emoții pentru prima ediție ON AIR, din septembrie. Am pregătit un program de seară în care ascultătorul are rolul principal. Practic, abia așteptăm să auziți atât ascultătorii, cât și pe noi, Liza x FERE, la PROFM!”, spune Fere.
„Venirea Lizei și a lui Fere în echipa PROFM înseamnă încă o dată reconfirmarea spiritului OPEN RADIO al PROFM. Au acceptat provocarea De ce nu?! și s-au alăturat echipei noastre cu mult entuziasm. Sunt sigur că fanii PROFM vor aprecia empatia și capacitatea lor de a interacționa atât de frumos cu ascultătorii. Mă bucur că putem să le oferim celor care ne urmăresc seara, pe tronsonul 19:00-22:00, o emisiune care să îi țină cu radiourile pe frecvența PROFM!”, a explicat Marius Dobre, Managerul PROFM.
Liza și Fere au trecut prin mai multe schimbări în ultima perioadă. Au debutat cu premiul pentru ascensiunea anului în media, obținut la Isucces - Celebrity Awards, după care au încheiat matinalul de pe TVR1.
PROFM e OPEN RADIO și oferă ascultătorilor cele mai noi tendințe în lumea muzicală, fapt confirmat și de desemnarea radioului „trendsetter de hit-uri”, conform topului realizat de către Mediaforest, care monitorizează difuzările de piese on-air care ajung hituri.
PROFM, cea mai longevivă stație radio din România, face parte din portofoliul Grupului DIGI din 2015. Grupul mai deține posturile radio Digi FM, Chill FM și Dance FM și televiziunile Digi24, Digi 4K, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, televiziunea Film Now (pay-tv), posturile documentare Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.