Nordis Group anunță recrutarea a patru noi specialiști de top pentru consolidarea operațiunilor

Nordis Group anunță recrutarea a patru noi specialiști de top pentru consolidarea operațiunilor

Nordis Group, singurul dezvoltator de ansambluri hoteliere și rezidențiale de 5 stele din România, anunță extinderea echipei Nordis Hotels cu patru numiri în funcții cheie de management, recrutați din cadrul celor mai renumite lanțuri hoteliere din lume. Noii colegi se alătură Nordis Hotels pentru a susține viziunea dezvoltatorului de a crea un nou standard al serviciilor de 5 stele în România. 

Nordis Group abordează o strategie de recrutare aparte, care pune accentul pe clădirea unor echipe formate din experți, lideri premiați, persoane ale căror talent și performanțe deosebite sunt recunoscute atât la nivel național, cât și internațional.

Luna septembrie marchează o etapă importantă pentru Nordis Hotels care și-a extins echipa cu patru profesioniști cu o experiență notabilă în industria ospitalității din teritorii precum: Germania, Spania, Belgia, Italia, Azerbaijan, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Oman, China și Rusia, care în prezent ocupă poziții de top în departamentele de Marketing și Vânzări, Cazare, Food & Beverages și Financiar în cadrul Nordis Hotels.

Mirela Bejan, anterior Director de Marketing în cadrul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu o experiență de peste două decenii în industria hotelieră locală și internațională, va ocupa poziția de Director Vânzări și Marketing, Nordis Hotels. Numeroase titluri și premii precum „Manager of the year”, „Event Management Team of The Year” și „Worldwide Leadership Diamond Award” marchează performanțele Mirelei în Event Management și Leadership.

Pe parcursul carierei sale de peste 25 de ani în industria hotelieră, Cristian Janz - Director de Cazare Nordis Hotel Mamaia, a acumulat o experiență internațională în peste nouă țări, în care a manageriat echipe de peste 350 de angajați în hoteluri precum Marriott, Ritz-Carlton, Ramada sau Renaissance.

Elena Georgescu ocupă funcția de Director Economic, în cadrul Nordis Hotels, iar înainte de a se alătura acestei echipe, a activat în rețeaua Accor. Are o experiență de peste 20 de ani în industria hotelieră, perioadă în care a contribuit la deschiderea a trei hoteluri în România, ocupând poziții de Director Financiar, dar și Director General.

Claudiu Rusu este Executive Chef pentru Nordis Hotel Mamaia, cu o experiență de peste două decenii în domeniu. Timp de 19 ani, Claudiu a lucrat ca Executive Sous Chef alături de Princess Cruises, lideri mondiali în croaziere de lux, cu peste 2 milioane de pasageri în destinații de top din întreaga lume. Claudiu va asigura pentru Nordis Hotel Mamaia expertiza necesară asigurării unui nivel ridicat în tot ceea ce înseamnă componenta gastronomică și sporirea gradului de calitate a ospitalității. 

„Vrem să demonstrăm că lucrurile se pot face fără compromis și în România, dar nu am reuși să facem acest lucru fără unii dintre cei mai buni oameni în domeniile lor de activitate. Cu aceste patru noi numiri, suntem încrezători că planurile pe care le avem în derulare vor fi implementate cu succes și că le vom putea oferi tuturor oaspeților noștri servicii și beneficii la cel mai ridicat nivel al așteptărilor”, a declarat Bogdan Saitos, Managing Partner Nordis Hotels.

 

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor de lux. Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related