A venit, a venit toamna...Odată cu echinocțiul de toamnă, ce marchează venirea oficială a acestui minunat anotimp, Asociația OvidiuRo lansează România de Poveste. Cu sprijinul partenerului său Raiffeisen Bank România și în colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), cu Societatea Ornitologică Română (SOR) și cu Asociația Learning by Teaching, Asociația OvidiuRo își propune să cultive și să dezvolte în inimile preșcolarilor dragostea pentru natură, atenția pentru mediu, curiozitatea și grija pentru tot ce ne înconjoară, inspirându-i să realizeze o schimbare pozitivă pentru mediul natural în care trăiesc.
Toate educatoarele din România vor avea ocazia de a lua parte la 10 sesiuni online, susținute de specialiști, pe subiecte despre fauna și flora României, biodiversitate și ecosisteme, amenințări de mediu și modalități de a le preveni. În cadrul proiectului, 200 de profesori vor participa la sesiuni organizate față în față, pe teme legate de ecologie, vor fi distribuite 1000 de kit-uri de știință, 20.000 de hărți ale României vor ajunge la 20.000 de copii. 6400 de cărți despre natură vor fi oferite grădinițelor din mediul rural, spre a le fi citite copiilor.
„Continuăm pentru al patrulea an parteneriatul cu OvidiuRo și lansăm România de Poveste, un program pentru care ne propunem să reprezinte prima lecție de sustenabilitate pentru copiii care merg la grădiniță. Pentru a reduce viteza schimbărilor climatice care ne afectează deja, e nevoie să încurajăm de la o vârstă cât mai mică obiceiuri sustenabile și respect pentru mediul înconjurător și resursele pe care (încă) le mai avem”, declară Corina Vasile, Director de Comunicare și Sustenabilitate Raiffeisen Bank.
„În primii 5 ani de viață, creierul copilului se dezvoltă în proporție de 95%, de aceea este importantă educația timpurie, expunerea copilului la activități de învățare de calitate și cât mai diverse, căci acum se pun bazele cognitive și emoționale ale viitorului adult. Vom continua ca, alături de cei care cred, ca și noi, în importanța educației timpurii, să creăm și să ducem aproape de copii, părinți și profesori programe interesante, care să ne dea nouă, societății românești, șansa unui viitor educat”, a declarat Maria Gheorghiu, președinte Asociația OvidiuRo.
La lansarea ce a avut loc online astăzi, au participat peste 1500 de educatoare, directori de unități școlare, bibliotecari și părinți.
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.
OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copii din medii defavorizate din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse.
Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea Fiecare Copil în Grădiniță, ce oferă tichete de grădiniță familiilor defavorizate, lege actualizată și îmbunătățită prin Legea 49/2020.
Până în prezent, beneficiarii direcți au fost 122.000 de copii preșcolari și 11.000 de profesori. Peste 425.000 de cărți ilustrate au fost dăruite copiilor, părinților și profesorilor, începând cu anul 2016.
Programul Citește-mi 100 de povești! este umbrela sub care se desfășoară în prezent toate activitățile educaționale ale asociației.
Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România și deservește 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Raiffeisen Bank are 4.600 de angajați si o rețea de peste 300 de agenții în toata țara, aproximativ 700 de ATM-uri, 400 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și 24.500 de POS-uri.
Începând din 2007, Raiffeisen Bank România a susținut programele de literație ale Asociației OvidiuRo, sprijinind constant eforturile acesteia de a da acces tuturor copiilor la educație timpurie de calitate. Din 2018, cei doi parteneri au dezvoltat și implementat proiectul Povești sub Lupă, în cadrul căruia, până în prezent, peste 20.000 de preșcolari au participat la activități de tip STEAM, sub îndrumarea a peste 3.500 de educatoare. România de Poveste reprezintă extinderea Poveștilor sub Lupă.