Sute de copii primesc Dreptul la toalete: s-au încheiat lucrările de renovare și construcție ale grupurilor sanitare în două școli din Alba și Vrancea

Sute de copii primesc Dreptul la toalete: s-au încheiat lucrările de renovare și construcție ale grupurilor sanitare în două școli din Alba și Vrancea

Elevii Liceului cu program sportiv „Florin Fleșeriu”, din Sebeș, Alba și cei ai Școlii Primare Sahastru din comuna Nereju, jud. Vrancea sunt cei mai recenți beneficiari ai unor toalete total renovate sau reconstruite în cadrul campaniei „Domestos susține igiena în școli”, desfășurată de Domestos în parteneriat cu Crucea Roșie Română. 

Recent a avut loc recepția lucrării de renovare a toaletei Liceului cu program sportiv „Florin Fleșeriu”, din Sebeș, Alba, unde sportul și învățătura se îmbină în mod fericit, elevii obținând rezultate bune și foarte bune la Concursurile și Olimpiadele școlare, dar și la examenele naționale.  Școala are 36 de clase, de la clasa I până la clasa a XII-a, dar şi două grădiniţe arondate: Grădiniţa nr. 4 şi Grădiniţa nr. 6. Totodată, s-au finalizat lucrările de construcție la Școala Primară Sahastru din comuna Nereju, județul Vrancea, care până de curând avea toaleta în curte, nefiind racordată la rețeaua de apă și canalizare. Acum, copiii de grădiniță și cei din clasele primare care învață aici au o toaletă modernă în incinta clădirii.

Ambele instituții au fost selectate în cadrul campaniei „Domestos susține igiena în școli”, desfășurată de Domestos în parteneriat cu Crucea Roșie Română, ca răspuns la nevoia imperioasă de acces la toalete moderne și igienizate a elevilor din România. Până acum, zeci de mii de elevi din țara noastră au beneficiat de condiții decente de igienă datorită acestui program.

„Mai ales în mediul rural, condițiile sanitare din școli și grădinițe sunt greu de imaginat. Cum să-i ceri unui copil să vină la școală zilnic, să fie conștiincios și să învețe bine fără a-i se asigura un minimum de confort? Elevii au nevoie să deprindă regulile de igienă și să li se ofere mediul propice pentru a le pune în practică. Consider că fiecare toaletă modernizată sau construită de la zero reprezintă o reușită importantă și ne dorim să ajutăm astfel cât mai multe unități de învățământ. Pentru Crucea Roșie Română programele destinate copiilor sunt o prioritate și este o mare bucurie să le putem oferi un strop de normalitate, astfel încât tânăra generație să se simtă în siguranță și să vină cu drag la școală”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române.

„În vreme ce autoritățile și medicii îndeamnă permanent elevii să se spele des pe mâini cu apă și săpun și să se dezinfecteze temeinic după orele de curs sau după ce folosesc toaleta, în multe școli din țară grupurile sanitare nici măcar nu sunt funcționale. Nu putem rămâne indiferenți la această stare de fapt și ne implicăm cu hotărâre în demersul de a aduce lucrurile cât mai aproape de normalitate și civilizație. Dreptul elevilor la toalete moderne este unul elementar”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.

Mii de copii din România nu pot folosi în siguranță toaletele școlilor sau grădinițelor în care învață, din cauza stadiului avansat de degradare a acestora și a condițiilor de igienă precare sau inexistente, realitate cu atât mai alarmantă în contextul pandemic pe care îl trăim cu toții. Campania „Domestos susține igiena în școli” are drept obiectiv asigurarea de condiții optime de igienă și siguranță a grupurilor sanitare din școlile din România. Astfel, până acum, sute de școli beneficiare ale programului s-au bucurat de kituri cu  produse de igienizare și curățenie, precum și de renovarea grupurilor sanitare sau construirea unora noi, acolo unde acestea erau în curte, în stare avansată de degradare.

Copiii nu pot alege. Să ne unim forțele pentru siguranța lor!

Cei care ne împărtășesc viziunea și își doresc ca elevii să nu mai suporte insalubritatea, frigul, mizeria sau teama atunci când au nevoie să folosească toaleta din curtea școlii sau grădiniței lor pot ajuta printr-o donație direct pe crucearosie.ro sau în contul RO61BRDE410SV36413364100, deschis la BRD Agenția Piața Romană. Toate fondurile sunt gestionate de către Crucea Roșie Română, la fel și coordonarea procesului de selecție a școlilor și de implementare a lucrărilor. Cei care cunosc o școală care are nevoie de construirea unei toalete, de renovarea ei sau de produse de curățenie și igienizare, o pot înscrie în programul „Dreptul la toalete” pe domestos.ro.

Domestos își propune să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare a importanței igienei în rândul românilor în general și al copiilor în special. Demarată în 2015, campania „Domestos susține igiena în școli” a ajutat zeci de mii de elevi să beneficieze de condiții mai bune de igienă în școli, Domestos donând aproximativ 200,000 de euro pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde erau improvizate în curte, pentru renovarea lor, dacă erau degradate, uzate și insalubre, dar și pentru produse de igienizare, curățenie și dezinfectare.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfășoară în scopul alinării suferințelor persoanelor aflate în situații de risc fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale teritoriale și peste 7,000 de voluntari care se implică activ în acțiunile sale.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related