TBI Bank încheie un parteneriat cu cora România și oferă clienților soluția de plată „cumpără acum, plătește mai târziu” pentru o experiență simplă și rapidă de shopping

TBI Bank încheie un parteneriat cu cora România și oferă clienților soluția de plată „cumpără acum, plătește mai târziu” pentru o experiență simplă și rapidă de shopping

TBI Bank, cel mai mare finanțator de tip „cumpără acum, plătește mai târziu” (Buy now, Pay later) din România, continuă să se extindă și încheie un parteneriat cu cora România, unul dintre cei mai mari retaileri din țară, pentru a le oferi clienților o experiență de cumpărare personalizată și digitală, direct în magazin. Parteneriatul cu cora face parte din strategia TBI Bank de a fi mai aproape de clienții săi și de a sprijini comercianții în procesul de atragere de noi clienți.

Astfel, TBI Bank oferă clienților cora posibilitatea de a cumpăra orice au nevoie, printr-o experiență simplă și rapidă, prin eșalonarea în timp a plăților. Mai exact, după ce aleg produsele pe care doresc să le cumpere, clienții își pot finanța rapid achiziția prin completarea unui simplu formular la punctul de vânzare TBI. Cererea este analizată pe loc, iar aprobarea este acordată imediat. Clienții au, de asemenea, opțiunea de a continua procesul online dacă doresc să finalizeze achiziția ulterior.

„Clienții noștri, parteneri comercianși și consumatori, sunt în centrul a tot ceea ce facem, iar o abordare orientată spre viitor este crucială atunci când vine vorba de asigurarea unei experiențe de cumpărare personalizate, digitale și atractive pentru ei. Ne străduim întotdeauna să oferim partenerilor noștri servicii mai bune și să răspundem cât mai bine cerințelor în continuă schimbare din piață și obiceiurilor dinamice de cumpărare ale românilor. Prin parteneriatul cu cora, suntem alături de clienții care doresc să facă achiziții acum și să plătească mai târziu, în rate care se potrivesc bugetului lor", a spus Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions în cadrul TBI Bank.

"Parteneriatul cu TBI Bank ne permite să ajutăm clienții să acceseze rapid opțiuni de plată convenabile și potrivite nevoilor lor, printr-un proces care necesită doar completarea unui formular direct în magazinele noastre. Astfel, dorim să le oferim clienților soluții simple pentru a achiziționa produsele de care au nevoie chiar și atunci când nu dispun de bugetul necesar. Serviciul este ideal pentru cei care vor să își modernizeze locuința prin achiziționarea de mobilă sau electrocasnice, dar și pentru tinerii care doresc un upgrade al soluțiilor IT pe care le dețin, cum ar fi un laptop sau un smartphone de ultimă generație”, a declarat Marilena Cȋrsteanu, Marketing Omnicanal Manager la cora România.

Sub marca TBIPay, TBI este lider de piață pe segmentul Buy now, Pay later atât în Bulgaria, cât și în România. TBIPay a ajuns în prezent la 11.000 de parteneri din diverse industrii, acoperind întreaga gamă de servicii - de la electronice și bunuri de folosință îndelungată, produse de uz casnic și auto și până la servicii stomatologice și medicale. În plus, TBI colaborează cu jucători importanți din industrie, cum ar fi cei mai mari retaileri din România și din Bulgaria, precum și cu principalul furnizor de servicii de plată PayU, a cărui ofertă de creditare sub marcă proprie este dezvoltată de TBI în cadrul unui parteneriat exclusiv.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related