După ce a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj, Diana Zadic a lucrat ca designer vestimentar de producție timp de 7 ani. Când lucrurile au început să devină foarte calculate, Diana visa cu ochii deschiși la activități care să o ajute să se reconecteze cu latura ei creativă. A început să își creeze bijuterii în orele libere de după serviciu, dar ca să transforme pasiunea în mica afacere care este astăzi a fost nevoie de un imbold extern puternic. În pandemie, după ce a rămas fără loc de muncă, a privit situația ca o oportunitate de a-și face curaj să facă pasul următor și să-și scoată broderiile în lume. Așa s-a născut Zad Illustrations, brandul Dianei cu inspirație și energie adunate din natură.
Pictura m-a făcut să mă redescopăr și să îmi dau seama că ceea ce îmi doresc este să lucrez ceva care să inspire și să mă inspire, să pot, prin ceea ce fac, să transmit o emoție, să îmi umplu ziua cu ceva care să mă motiveze să fac mai mult, să evoluez.
Produsele marca Zad Illustrations sunt unicat sau apar cel mult în serii limitate, asta ca să ne aducă aminte că și noi suntem speciali și irepetabili. Tot ceea ce iese din mâinile Dianei, cărora li se alătură din când mâinile iscusite ale mamei ei, este făcut sub semnul iederei. E o mărturie că ele nu țin cont de trenduri sau moda de sezon, ci sunt făcute pentru a fi purtate și date mai departe ca o moștenire valoroasă. Despre procesul creativ, cum s-a familiarizat cu antreprenoriatul și cum plănuiește să își crească afacerea am povestit mai multe în rândurile de mai jos.
Despre tine
Numele meu este Diana Zadic și sunt din orașul Bistrița, oraș pe care îl iubesc.
Copilăria mi-o amintesc înconjurată de mulți copii de vârste apropiate, cu care mă jucam de dimineață până seara. Verile le petreceam la țară la bunici, în natură, într-un sat din acela pitoresc din Transilvania. Îmi amintesc și acum nopțile în care dormeam pe iarba uscată din hambar, în aer liber și număram stelele.
Dintotdeauna am fost o persoană creativă și sensibilă, puțin sălbatică, dar și foarte pasionată de modă. Încă din copilărie obișnuiam să îmi îmbogățesc hainele cu broderii sau mărgele, să îmi fac propriile accesorii sau haine și să ofer cadouri realizate de mine pentru cei dragi. Îmi plăcea să am, dar și să ofer articole unice pe care să nu le mai aibă nimeni altcineva.
Dragostea pentru frumos, natură și creator m-au ghidat mereu să aleg Arta. Am urmat un liceu de pictură, iar mai apoi, la licență și masterat, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția design textil, unde am acordat o atenție sporită designului organic.
Imediat după finalizarea studiilor am început să lucrez ca designer vestimentar de producție. Am lucrat mai bine de 7 ani creând grafice pentru articole vestimentare și colecții de haine și imprimeuri.
Pasiunea ta pentru meșteșug
Pasiunea mea pentru meșteșug a fost timpurie, am învățat-o de la mama mea când eram mică și ea cosea sau croșeta pentru mine și sora mea. Am văzut-o la tatăl meu care este un om foarte harnic și priceput, care mereu repara sau reinventa ceva în casă, și pentru care nimic nu se arunca, totul se reinventa.
Încă din liceu eu eram pasionată de modă și de a fi originală și pentru că nu îmi permiteam haine scumpe, mereu modificam cîte ceva la ale mele, îmi făceam accesorii, mă îmbrăcam excentric, pentru a îmi exprima autenticitatea.
Primele încercări de handmade au fost niște cercei din Fimo, apoi am facut accesorii și portofele din piele. Într-o altă perioadă am pictam pe pereți tot felul de ilustrații, în special în camere de copii.
Povestea Zad Illustrations
Lucram, de o lungă perioadă de timp, ca designer vestimentar și ușor-ușor, totul a devenit foarte calculat, bazat doar pe vânzări și mai puțin pe creativitate.
Am simțit că sunt deconectată de la latura mea creativă și am căutat să găsesc să fac ceva ce mă face fericită și îmi oferă energie. Am reînceput să pictez după orele de serviciu subiecte din natură și să îmi fac propriile accesorii.
Zad Illustrations a fost prima dată un cont de Instagram în care eu postam ilustrații și picturi de ale mele, ca o modalitate prin care mă exprimam liber. Voiam ca nimeni să nu mă cunoască, dar cu toate astea să primesc recunoaștere pentru ceea ce fac din partea unor necunoscuți.
De asta foarte mult timp nici nu mi-am dezvăluit identitatea, deoarece voiam ca lumea să mă cunoască prin arta mea, fără să știe cine sunt. Nu mai voiam etichete și păreri, voiam doar un nou început.
Pictura m-a făcut să mă redescopăr și să îmi dau seama că ceea ce îmi doresc este să lucrez ceva care să inspire și să mă inspire, să pot, prin ceea ce fac, să transmit o emoție, să îmi umplu ziua cu ceva care să mă motiveze să fac mai mult, să evoluez.
Și pentru că universul lucrează, chiar dacă nu așa cum îți planifici tu, la scurt timp după începerea pandemiei am rămas fără locul de muncă pe care îl aveam și atunci am știu că trebuie să încep un nou capitol în viața mea și să am curaj să încerc. Atunci era momentul potrivit.
Am riscat, am pus atunci cap la cap, toate lucrurile care îmi plac și care mă fac fericită să le fac și am gândit produsele Zad Illustrations cu broderii ca pe ceva ce și eu aș dori să primesc și prin care să transmit o energie pozitivă.
Valorile pe care doresc să le transmit tuturor care achiziționează un produs creat de mine sunt:
- Unicitatea, ca să nu uităm niciodată că suntem perfecți și speciali exact așa cum suntem fiecare dintre noi. De asta creațiile mele sunt mereu unicat sau cel mult în serii limitate.
- Dragostea pentru natură și Creator. Recunoștința și admirația pentru toate lucrurile frumoase de care suntem înconjurați și care, uneori, ajungem să considerăm că ni se cuvin.
- Eternitatea, prin simbolul Iederei, care reprezintă brand-ul. Produsele pe care le creez nu țin cont de trenduri și moda de sezon, ci sunt făcute să le păstrezi ca pe o moștenire pe care să o oferi amintire următoarelor generații. Obiecte însuflețite cu emoții.
- Prima mea dragoste – pictura. Toate broderiile pornesc de la ilustrațiile sau desenele proprii.
Profilul tau de client
Clienții mei sunt în principal femei, însă am și mulți clienți bărbați care cumpără cadouri pentru femeile dragi din viața lor. Sunt oameni care îndrăgesc natura, care poate că au aceeași viziune ca și mine, aceea că bucuria stă în lucrurile simple. Clienții mei sunt femei care își acceptă unicitatea și frumusețea lor și vor să se exprime așa cum sunt în interior prin ținute vestimentare originale.
Țin foarte mult ca fiecare client să primească un produs de care să fie mulțumit.
Atunci când livrez un produs încerc să ofer mai mult decât se așteaptă clientul, pun o mică atenție sau ofer unele reduceri, ambalez cu grijă ca și cum eu aș primi acel lucru, și sunt foarte atentă la toate detaliile stabilite cu clientul ca să fie livrat în timp util sau chiar mai repede. Dacă ei au avut încredere în mine, atunci eu vreau să le răsplătesc încrederea.
Ce inseamna antreprenoriatul
Antreprenoriatul nu înseamnă doar muncă fizică de 8-10 ore pe care o faci ca să creezi un produs. În cazul meu înseamnă să gândești colecțiile viitoare, să comanzi materialele, să vorbești cu clienții, să programezi comenzile în timpul în care să fii sigură că le vei finaliza, să lucrezi efectiv produsele, să le fotografiezi, să pui conținut pe toate rețelele de socializare, să ai energia să răspunzi la toate mesajele și comentariile de după... și să mai știi și puțină contabilitate și educație financiară pentru a-ți putea crește afacerea.
Chiar și partea de grafică, logo, pattern-ul cu iederă reprezentativ și toate materialele publicitare, etichete, ambalaje, etc. sunt create de mine de la zero. Și ele fac parte integrantă din creația și conceptul meu artistic.
Încă sunt la început și îmi doresc să dezvolt foarte mult acest proiect, care a devenit în prezent atât pasiune, job și afacere, toate la un loc.
Inevitabil lucrez foarte multe ore deoarece am un țel și mai este cale lungă până la a-l atinge. Încă nu am ajuns în punctul în care să pot să deleg anumite sarcini. Asta pentru că fiecare acțiune mă definește atât de mult, încât îmi este greu să cred că cineva ar putea să înțeleagă sau să facă lucrurile așa cum le văd eu făcute.
Lucrez în jur 14 ore pe zi, în primele luni am lucrat și în weekenduri, dar acum am început să îmi fac un program mai lejer, în care să am și eu o viață socială și să nu ajung la epuizare.
Ceea ce este curios este faptul că, atunci când îți place ceea ce faci, ai mereu idei noi și nu te poți opri din lucru, ți se pare că nu ai făcut tot ce ai fi vrut, că mai poți îmbunătății, și asta îți ocupă mult timp, cel puțin la început. Creativitatea însă îmi vine ușor, plus că natura, care este unica mea inspirație, îmi oferă mereu subiecte noi, pentru că este o sursă inepuizabilă de idei.
Marea majoritate a activităților le fac de una singură, însă la o parte din produse sunt ajutată de mama mea. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ajutorul și susținerea ei, mai ales că de la ea am învățat să brodez în copilărie, iar ea, la rândul ei, a învățat de la bunica ei. Putem spune că este o tradiție de familie pe care încercăm să o menținem în viață.
De la idee la produsul finit
Subiectul meu de inspirație este mereu natura și am ales acest subiect deoarece este omagiul meu pentru Creator, pentru Divinitate, pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și pentru faptul că mereu mi-a ghidat pașii în direcția corectă.
Toate produsele pe care le creez pornesc de la ilustrațiile mele. Fac o schiță sau o pictură după care apoi brodez. Aleg firele, cromatica pe care doresc să o folosesc, iar apoi încep să brodez propriu zis.
Brodatul este partea cea mai minunțioasă și care ia cel mai mult. Profit de acest timp ca să ascult pe fundal muzica preferată sau diferite interviuri sau documentare care nu necesită neapărat să le și vizionez.
În funcție de fiecare obiect mai sunt și alți pași de urmat pentru a-l finaliza. La portfarduri spre exemplu trebuie să finalizez produsul la mașina de cusut, să fiu atentă să nu greșesc, deoarece broderia este foarte minunțioasă și nu prea îți dorești să trebuiască să o faci din nou.
Când am mai multe produse le fac mini sedințe foto, în care aranjez naturi statice în care integrez obiectele brodate și, până la a ajunge efectiv produsul de vânzare pe site, mai urmează să editez puțin luminozitatea forografiilor și să scriu detaliile pentru fiecare în parte (partea cea mai puțin creativă din tot acest proces).
Surse de inspirație
Inspirația o găsesc în natură, cu toate că nu mai ajung foarte des prin ea. Atunci când reușesc totuși să ajung în natură fac plimbări lungi prin parcuri, păduri sau alte zone din oraș unde mai găsești un colț de natură, privesc, studiez, fac poze, și astfel îmi vin ușor ideile. Mă inspir din tot ce ne înconjoară.
Eu lucrez de acasă și a trebuit să reamenajez un colțișor pentru a putea fi folosit ca birou de creație. Camera e luminoasă și sunt înconjurată de plante și de tot ceea ce îmi place mie. Îmi doresc pe viitor să pot totuși să am un atelier pentru a face diferența între mediul de acasă și mediul de la muncă. Când lucrezi de acasă lucrezi până noaptea târziu, nu te mai oprești și asta nu e în regulă.
Prin ce se diferențiază produsele tale
Super-puterea lor e Autenticitatea, faptul că nu am încercat să spun o poveste pompoasă în care să exagerez ceva doar pentru a vinde.
Pentru că aceste broderii îți vorbesc despre tine, despre faptul că tu ești destul, că fiecare dintre noi este unic și deosebit prin felul lui de-a fi, la fel ca și plantele și animalele lumii. Niciodată nu vei spune despre un animal că e mai deosebit sau mai urât, unul față de altul. Făcând o altă paralelă, niciodată nu compari aerul cu apa, fiecare are rolul său în felul lui. Asta aș vrea să vadă oamenii în aceste obiecte unice, că fiecare dintre noi are ceva de spus, ceva ce contează pentru altcineva, că nu suntem în concurență cu nimeni, doar cu noi, cei de ieri.
Cine sunt oamenii care ajung la tine
Clienții mei sunt în principiu iubitori de natură, de artă și de frumos. Sunt oameni care își doresc să își exprime unicitatea prin accesorii deosebite în vestimentația lor. Când am început acest proiect mi-am dorit ca aceste produse brodate să transmită emoții și să îți dorești să le păstrezi ani de zile, iar apoi să le oferi cadou nepoților sau copiilor tăi ca pe o zestre, ca pe o moștenire de familie. Mă bucur mult că am astfel de clienți, pentru că ei înțeleg foarte bine acest concept, mulți dintre ei chiar comandă special anumite jurnale pentru copiii lor sau le creează mici cadouri pentru a le oferi apoi, când vor crește mai mari, produse care să fie unice și să transmită emoții.
Feedback de la clienti
Primesc zeci de mesaje și mă bucur din suflet pentru fiecare mesaj în parte. E important să primești apreciere, în felul ăsta știi că direcția în care te îndrepți este cea bună!
Și critica o accept, deoarece am învățat de-a lungul anilor că ea te face să evoluezi, să faci lucrurile mai bine. Aici mă refer la critica constructivă, nu cea rău intenționată, provenită din invidia unora.
Cele mai dorite produse
Cele mai căutate sunt beretele brodate! Ele sunt cele la care lucrez de regulă cele mai multe ore.
Cred că sunt cele mai dorite deoarece sunt potrivite pentru orice categorie de vârstă și este o piesă vestimentară care a rezistat în modă de-a lungul anilor. Este un clasic care niciodată nu se va demoda.
Promovarea brandului
Am început prima dată să am foarte multă activitate pe Facebook și acolo s-a format o comunitate în care se comunică mai mult și în care ne cunoaștem între noi ca o mare familie. Eu, în paralel, postam aceleași lucruri și pe Instagram, însă de abia de anul acesta am început să cresc mai mult și acolo, asta și datorită promovărilor pe care le fac pentru a deveni mai vizibilă.
Nu am niște strategii fixe de promovare, însă încerc să comunic cât mai mult cu comunitatea care s-a format.
Atunci când urmează să încarc pe site produse noi, vorbesc despre ele cu câteva zile înainte, pun poze și anunț în ce dată le vor putea găsi acolo.
Încerc să fiu cât mai naturală, să vorbsc despre produs, să informez, dar să nu devin agasantă cu reclama lor.
Dar mă bucur foarte mult că am o clientelă deja formată care revine ocazional și achiziționează produse noi, astfel această mini-afacere poate să continue.
Cum se vede brandul tău în social media
Nu știu cum văd ceilalți brand-ul, dar mi-ar plăcea foarte mult să aflu! Pot spune în schimb că comunitatea care s-a format este formată din oameni ambițioși, cu vise și aspirații de mai bine.
De multe ori atragem ceea ce suntem noi și cred că asta am reușit și eu.
Sunt în această comunitate multe femei antreprenor, oameni de carieră, mame și soții devotate, care investesc timp și energie în educația copiilor dar și a lor, oameni care văd partea bună a paharului, pasionați de citit, de handmade și de artă sub orice formă.
Rezolutii pentru noul an
Anul acesta îmi doresc să reușesc să mă dezvolt mai mult, pentru a îmi putea permite să lucrez împreună cu încă cineva, care să mă ajute la o parte din sarcini.
Vreau să creez categorii și colectii noi de produse.
Mi-ar plăcea să am și un atelier în care să lucrez și în care să mă pot desfășura așa cum mi-aș dori.
Parcursul spre antreprenoriat? Hmm.. de mică, chiar de la 5 ani vindeam limonadă în fața blocului, dacă asta se pune la socoteala ca spirit de antreprenoriat.
Dar, mai serios, încă din facultate îmi doream să fiu un artist independent, să am propriile colecții, dar destinul m-a pus să lucrez într-o echipă și acolo mi-am dat seama și mai mult că nu pot să lucrez după regulile altora. Mereu aveam idei diferite, inovatoare și simțeam de multe ori că lucrurile se petrec într-un ritm mult prea lent, că eu le-aș fi putut face mai bine, mai ingenios, mai repede. Ador senzația de libertate și, cu toate că lucrez foarte multe ore, îmi place să știu că, dacă acum vreau să mă opresc, pot să o fac, nu trebuie să cer permisiunea nimănui.
Dar până la asta au fost foarte multe încercări și eșecuri. De multe ori credeam că niciodată nu o să mai reușesc.
Abilitati de antreprenor
Consider că ceea ce m-a ajutat ca să duc mai departe acest vis a fost perseverența și încrederea că pot face asta. Este important să nu renunți la ceea ce îți doresti și mereu, când găsești o cale spre visul tău, să mai faci un pas spre el, iar când nu îl poți face, mai bine stai acolo și aștepți următorul pas, dar niciodată nu renunța la idee.
Un alt aspect care m-a ajutat a fost dezvoltarea personală, pentru că este important să ai încredere în tine, altfel la fiecare adiere de vânt sau părere negativă o să te clatini și o să te abați din drumul tău.
Cred că m-a ajutat și faptul că în ultimi ani am citit multe povești de succes, că am ascultat zeci de videoclipuri despre educația financiară și știam ce înseamnă un plan de
afaceri; toate astea m-au făcut să înțeleg că lucrurile se petrec într-un ritm diferit pentru fiecare afacere în parte și nu trebuie să ne dezamăgim din prima.
Eu sunt și foarte organizată, îmi fac planuri pe 1 lună, pe 1 an, pe 5 ani și încerc să le respect. Cu toate astea nu sunt foarte strictă, adică dacă ceva nu funcționează mai modific, dar lucrez mult și contratimp, fiindcă îmi doresc să văd rezultatele cât mai rapid.